Esti intotdeauna liber sa te razgandesti, si sa iti alegi alt viitor, sau un alt trecut.
(Richard Bach – „Indrumar pentru Mesia”).
Am facut o viata jocul altora, mi-am contruit casa in baza cuvintelor lor, si pe terenul lor. Cateodata, imi vopseam coliba in culori vesele, si ei credeau ca in casa mea nu e furtuna. Nu vedeau cum atarnam pe la geamuri, si nu vedeau griul disperat din ea. Cioburile atarnande peste tot erau mascate cu atentie de obloane colorate in rosu aprins, si daca se intampla sa se vada ceva, spuneam repede ca e un mis-en-scene foarte reusit.
Ma mascam, si ma afisam lumii sub masca reusita a omului fericit, tarand cu grija piciorul si bila grea de fier. E greu sa-ti tarasti minciunile, dorind sa fi fost un pic altfel, un pic mai bun, un pic mai vesel, un pic mai atent si mai rasfatat. E greu sa te prefaci ca neatentia altora nu te atinge, si sa te prefaci ca-ti pasa de niste oameni care nu te intregesc. E usor sa te prefaci ca nu te intereseaza sa cauti, si sa respingi cautarea, din motive de simpla lene. Cand lasi focul din tine sa se stinga, incet-incet, dispari si tu cu el. Cand te uiti la aer, o sa vezi ca nu mai ies decat aburi razleti din tine, fara caldura si fara lumina.
Vreau sa ma aprind, sa fiu din nou foc si lumina. Vreau sa zambesc, si sa fiu fericita. Vreau sa ma tii in brate, si sa fie liniste. Sa respiri in parul meu, si sa-mi redecorezi sufletul in armonie. Vreau sa fii langa mine cand e liniste si lumina, si cand se face iarasi noapte, sa ma trezesc langa tine, si sa imi dau seama ca e doar un cosmar. De fapt, e cald, e lumina, e liniste, si tu respiri in parul meu.
