Pierdut bila…

Intamplare :
– eu
– gara de nord (ma duceam la facultate)
– cumpar bila de la tonomat (de aia la 50 de bani era)
– incep s-o bat de caldaram
– o bat si de scarile rulante care coboara la metrou
– reusesc (printr-o minune de gen „bing-bang-zig-zag-tac-pac”) s-o bag in buzunarul de la spate al tipului din fata mea.
Tipul vorbea la telefon, statea intr-o pozitie ciudata. Nu a simtit bila din buzunar.
Continuarea?
Fug dupa el. Il trag de maneca. Ii cer cu ochii umezi „stii, mi-a cazut bila in buzunarul tau de la spate. poti sa mi-o dai te rog?”. Se uita urat la mine, maraie un „nu” si pleaca mai departe.
Pentru nen-ul care mi-a luat mingea. Te rog, da-mi-o inapoi! 🙁

Cum a devenit clama arma alba

Merg prin gang, la Gara de Nord.

Aproape pierd trenul. In gang, e un tip ciudat. Se uita in vitrina magazinului cu cutite si „machete” si bastoane telescopice.

Il depasesc. Dau muzica mai incet in casti si aud pasi.

Imi scot incet clama din par.

Vine si-mi pune mana la gura.

Ma intorc, speriata, si ma sperii si mai tare de privirea lui.

Se uita la mine ca si cum ar vrea sa ma devoreze.

Incerc sa-l lovesc, sa-l musc, sa-l imping.

E puternic.

Ma linge pe fata si saliva lui miroase puternic a alcool.

Ma intorc brusc si il scuip in ochi.

Ramane socat si se da un pas in spate. Se apropie iar si cand mana lui dreapta se infige in parul meu, mana mea dreapta ii infige clama in gat.

Sangele tasneste in toate directiile. Ma murdaresc de sange.

Ma duc la politie si le spun tot. De atunci, clamele au devenit arme albe.