Când eram mică, ziceam că aș învăța toată viața. Îmi plăcea să merg la școală, să-mi fac temele și să fiu (uneori măcar) singura care știa răspunsul corect. Mă implicam în tot felul de cauze, întotdeauna căutam să-mi ajut colegii – dar nu îi lăsam să copieze!, îmi plăcea să fac parte din colectivul acela mic, unde doar câțiva erau “the stars”. Și eu eram printre ele.
Până am ajuns la facultate.
Ca un făcut, eu am mers la 2 facultăți. În primii 2 ani la Bacău, următorii 3 la București. Dezamăgire în ambele locuri.
În Bacău aveam senzația că nu învăț nimic, era un fel de școală făcută ca să nu stai acasă. Profesorii, fiind puțini, reușeau să țină minte râcile pe care le aveau cu diverși studenți, la fel de puțini și aceștia.
M-am transferat la București. Teoretic, aceeași facultate, aceeași secție. Minciuni din prima zi. 8 diferențe, în teorie, vreo 17 în realitate (se pare că matematicile, fizicile, chimiile și alte cele se schimbă dintr-un oraș în altul, așa că trebuie să susții din nou examene).
Acum sunt la master, în aceeași facultate stupidă din București.
Ce-am învățat, după atâția ani de școală?
– Profesorul are întotdeauna dreptate
– Dacă te cerți cu un profesor, vor afla și restul, cu siguranță
– Graficele se fac doar din pix, în realitate nu ies niciodată
– De la un punct încolo, toate proiectele devin identice
– Unele examene sunt făcute să fie date de 13 ori ca să le treci, chiar dacă ai fix aceleași subiecte de fiecare dată și scrii fix acelașii lucru de fiecare dată
– Să nu uiți niciodată culegerea de probleme
– Să verifici anexele culegerii – să fie întregi (altfel iei 1 la lucrare)
– Să ai întotdeauna calculatorul știițific la tine
– Calculul mecanic și calculul economic sunt identice pentru toată generația care predă licența anul acela
– Prăjiturile de pe masa de protocol vor fi întotdeauna mai interesante decât licența studentului
– La susținerea lucrărilor, contează foarte mult să pui 10,2 și nu 10.2
– Calculele trebuie duse până la capăt și dacă nu dai factor comun, ai picat
– Dacă dai examen cu cărțile pe masă, nu ia nimeni examenul scris
– Dacă totuși, sunt persoane care vor lua examenul scris, trebuie să știe că examenul oral o să dureze aproximativ 1973595349359 ore, tocmai bine pentru a distruge ultima fărâmă de suflet din tine
– Decât să înveți, mai bine copiezi
– Decât să copiezi, mai bine îl lași pe coleg să copieze, că poate îl prinde doar pe el și tu mai ai o șansă
– Cel mai al dracului profesor este întotdeauna cel mai al dracului profesor
– Cel mai al dracului profesor nu-ți va corecta deloc lucrarea de licență și nici nu te va îndruma spre direcția potrivită
– Cel mai al dracului profesor îți va propune totuși 9 pentru lucrarea de licență
– Întotdeauna vor fi examene la care toată lumea va lua 5, indiferent ce a scris.
Vă aștept și cu alte propuneri.
Arhive etichete: facultate
Pierdut bila…
Intamplare :
– eu
– gara de nord (ma duceam la facultate)
– cumpar bila de la tonomat (de aia la 50 de bani era)
– incep s-o bat de caldaram
– o bat si de scarile rulante care coboara la metrou
– reusesc (printr-o minune de gen „bing-bang-zig-zag-tac-pac”) s-o bag in buzunarul de la spate al tipului din fata mea.
Tipul vorbea la telefon, statea intr-o pozitie ciudata. Nu a simtit bila din buzunar.
Continuarea?
Fug dupa el. Il trag de maneca. Ii cer cu ochii umezi „stii, mi-a cazut bila in buzunarul tau de la spate. poti sa mi-o dai te rog?”. Se uita urat la mine, maraie un „nu” si pleaca mai departe.
Pentru nen-ul care mi-a luat mingea. Te rog, da-mi-o inapoi! 🙁
Ultimele 2 luni
M-am pus sa dorm putin, dar nu prea am reusit. E prea cald, e prea aglomerat la mansarda, sunt prea nemultumita si prea obosita. Zarva din capul meu tine deja de vreo 2 luni si probabil de aceea ma simt obosita si nu stiu incotro s-o apuc.
N-am mai scris de mult pe blog, nu am avut prea mult chef sa scriu despre mine, iar pe „Maria” am cam abandonat-o. Bine, eu am terminat de scris la ea, dar partea proasta e ca nu mai gasesc capitolele urmatoare si sincer, nici nu tin minte ce am scris exact in ele. E o stare prin care nu pot sa mai trec si deci e posibil sa ramana in aer. Am fost ocupata cu „fostul” job, cu examenele si cu mine insami, si parca timp tot nu s-a facut.
Am constatat cu stupoare, la un moment dat, ca afara era primavara, si eu habar n-aveam. Acum, constat cu stupoare ca e vara si vreau vata de zahar.
In fiecare zi imi faceam timp sa trec in revista dorintele mai mult sau mai putin lumesti, mai mult sau mai putin logice pe care le am in legatura cu tot ceea ce ma inconjoara.
Vreau sa nu mai fie oameni nesimtiti, sa invatam sa respectam spatiul altora, sa fim mai atenti la cuvinte si la gesturi, sa nu ne mai grabim asa mult, sa nu mai acuzam in stanga si in dreapta si sa nu judecam aiurea. Problema e ca, in esenta, toti gandim asa. In teorie suna frumos. Dar vine practica si, ce sa vezi! Practica ne omoara.
Barbati care fac ca porcii pe strada (nu ii numesc porci, ca nu e frumos) sau se scarpina mai stiu eu pe unde, oameni care vorbesc extraordinar de tare la telefon, sau care asculta muzica la speaker in loc de casti, femei care umbla pe jumatate dezbracate, desi conformatia corpului nu le permite asta, femei care poarta ciorapi plasa sau care ies la 9 dimineata de parca se duc in club, oameni care arunca hartii pe jos, sau vorbesc urat, copii care tipa si parinti care nu stiu sa-i tina sub control. Cam de asta m-am preocupat eu in ultimele 2 luni. E de-a dreptul fascinant!
Mai am o multime de probleme de rezolvat, dar am stat sa ma gandesc ca, in timp, le-oi rezolva si pe alea. Nu ma grabesc nicaieri. Festina lente!