Arhive categorii: evenimente

Review: IAMX – Metanoia Tour 2016

Posted on by
Răspunde

Last time I saw IAMX live, I was complaining about the static audience, but nothing had prepared me for March 14th. Nothing!

IAMX has released two more albums since our last encounter, one of which is practically amazing, and the other one is Metanoia. I thought about reviewing it a few times, but somehow it felt redundant for me to do it.

iamxMetanoia is a weird, weird album. It is said to be rooted deep into Chris’ depression, and it certainly sounds like it. However, early fans will love it, because it sounds so much like The Alternative and Kiss + Swallow, without the lyrical depth that made me scream „Chris, you decadent god!„. Newer fans might be a little confused, though… Metanoia is so rough, so blunt, painful at times and confusing. The album is missing the poetry that makes Chris what he is.

This is the first time I had to wait (not counting the pouring rain at the Killers & White Lies concert) so much to see one of my favorite bands. IAMX got a little lost on the Transylvanian roads, but the wait was totally worth it. Even though the band started playing 3 hours after the intended timeline.

As usual, Chris was so visual. The background played on loop disturbing images of love and loss, of hate and despair, of desert, naked bodies and broken hopes. How else would you know you’re at an IAMX concert?!

He started violently with I Come With Knives, one of the best songs he ever wrote. His keyboard players were demanding all of the attention, yet his voice managed to rule us all.

I never really liked The Alternative – not the song, and not the album, but this time it felt different. This time, Chris had a beautiful crowd all to himself, all of whom paid to see and hear him, and all of us were his devoted fans. In this light, the song made so much sense than it did a few years ago.

Happiness was the first song off Metanoia, and one of the few I really like. Depressing, raw and broken, Chris sang of despair and what more could I ask for? I was truly happy then.

No Maker Made Me is my personal anthem off Metanoia. I truly love the song, the message, the sound of it. I like its bluntness and the raw feeling I get when I listen to it, especially the screaming part of „you fucking sinner”…

In the Tear Garden we meet again. A song with so much meaning, so special and sad, it could only be followed by OCDEM.

Oh Cruel Darkness Embrace Me feels very ambivalent to me now. I sorta have a love-hate relationship with it, though the song is great. Sometimes it feels like irony, sometimes it plays out like demand-able hope. Who says it’s not the both of them?

Last time when I saw IAMX, Spit It Out ended the concert. It’s still my favorite song, my sad song, my beautiful song, and I really thought that’s the best I can get out of it. Yet, somehow, Chris outdone himself. Spit It Out grew up and this metamorphosis was incredible on so many levels. The song sounded like Chris was covering an oldie, so different, so mellow, still angst-y and depressing. I wish I could listen to this version and dissect it all day long, because it’s so different, yet so familiar.

Nightlife is one of Chris’s most used songs in movies and TV shows. You can hear it in How To Get Away With Murder (I think), in vampire movies and so on. This track reminds me of 90s ravers, even though I was never part of that scene. It has urgency, it’s raw, it’s primal and wild, and one of the best songs written by Chris. Even though it’s not universal, I really appreciated the inclusion on this set-list.

The holy trio of Metanoia was up next. Insomnia, North Star and Aphrodisiac followed up what was, I think, one of the best concerts I’ve been to. Insomnia is so demanding, so lost, but there comes North Star, determined and mature. Only Aphrodisiac can be played next, because it’s the only song suited for this color scheme. All three songs have different shades of grey, but Aphrodisiac is so evil, plotting weird stuff under tones of make up and promoting promiscuity in a way that allows you to go through the gates of heaven.

And because Chris is the master of emotional roller-coasting (is that even a word?!), he ends this with the amazing Your Joy Is My Low. This is one of the first songs I listened from IAMX, so I hold it dear and close. Keyboards all over the place, jerky rhythm, a bassline to die for and the amazing poetry that made me fell in love. With such lyrics, who can judge me?

You shift the play, push the curve to sit between your thighs
It’s a sign, it’s time to exercise the lines
You want the double cut through to wet, invade and slide
You slide and I’m awake and I’m the slave tonight

You lie, you lie to spare my life
You needed it, he tasted you inside out

Say it, your joy, your joy is my low
So you want yourself to stop
Say it, your joy, your joy is my low
And when you crack the whip, I crawl again

How can you remain complete after hearing this live? After witnessing Chris’s debauchery with such unaffectedness that makes me run after his bus tour and beg him to take me with them?

Of course, this could only be followed by Kiss + Swallow. Electronica through the roof! The bass rules this piece, and the way Chris says „zero” is so sinful and lovely…

It’s only natural I should admit by now the fact that listening to I Am Terrified live scared me. Not because of the lyrics, but because of the mismatch. It felt weird to hear it after the Kraftwerk-like gem that is Kiss + Swallow, however it wasn’t that bad. Just awkward. And sad. Terribly sad.

If the first encore came with Kiss + Swallow, the second one saw me amazed by the fact that Bring Me Back a Dog is still a thing. It’s one of my favorite songs, and this time Chris had a whole army spitting these beautiful lyrics back at him with voracity and passion. It was amazing!

The night ended with Mercy, one of the songs I avoid at all costs. Well, I avoid it after the first 60-70 seconds. It’s beautifully written, of course, and the vocals are perfect for it. But the chorus makes my heart ache, I almost feel like crying, so I try to keep myself sane by avoiding it.

I thought that this concert will bring me nothing new. Boy, was I wrong! Last time, I complained that Chris needed a better audience, but this time everyone present was there to support and love him. We were all one soul, mixed together with agony, anticipation, love, distrust, disappointment, hope and Chris. I’m so glad I was there, this was the concert I’ve been waiting for two years now.

Pic. The whole setlist here.

Review – Masinaria Cehov

Posted on by
Răspunde

aniversare teenmediaN-am cum sa va mint – Masinaria Cehov e un spectacol riscant. Riscant pana la absurd, sau dimpotriva, incepand cu absurdul, nimic din ce are povestea spusa de elevii lui Cristian Bajora pe scena nu e sigur.

Ca sa intelegeti spectacolul, trebuie sa fiti familiarizati cu personajele lui Cehov, dar si cu Cehov insusi, care apare pe picior de egalitate – artist si arta – in secvente haotice despre lumi care se intrepatrund si minti bolnave.

Trebuie musai sa stiti cate ceva despre viata marelui dramaturg si scriitor, care a fost de asemenea un medic reputat si un bolnav de tuberculoza.

Trebuie sa stiti lucrurile astea, pentru a-i intelege delirul creator si pentru a simti neputinta lui cand se vede inconjurat de fiecare din creatiile sale, toate de o mie de ori mai vii ca el.

Trebuie sa stiti Livada cu visini si zborul pescarusului, sa cunoasteti drama Anei Petrovna si pe cele trei surori, sau macar sa fi trecut in vizita pe la unchiul Vania.

Spectacolul e de asa natura incat impleteste scene aparent aleatorii intr-un mod in care teatrul absurd ii da un sens. Masinaria din titlu este o metafora superb realizata, chiar daca mult prea curajoasa pentru un public nepregatit. Spun nepregatit, pentru ca in sala s-a ras de multe ori cand nu aceasta era reactia sperata, si nu s-a reactionat atunci cand ar fi trebuit. Spun nepregatit, pentru ca am uneori senzatia ca oamenii inca merg la teatru dorindu-si sa vada povestile lui Michael Bay pe o scena vie.

Si pentru ca e nepregatit, mi se pare de o mie de ori mai mult de apreciat efortul unor actori adevarati, care au luptat sa-si transmita mesajul cu ajutorul unui spectacol incredibil. Da, am plans si de data asta, martor tacut al unei suferinte deopotriva fizice si sufletesti, am plans si am ras in fata unor oameni care au venit sa-mi arate tot ce au ei mai bun si care mi-au demonstrat ca teatrul darama orice bariere in tine. Masinaria Cehov e un spectacol complet, sincer, dezbracat de inhibitii, dorinte si regrete, si pentru asta sunt fericita ca am avut ocazia de a-l trai langa scena.

Ne vedem la teatru!

Spectacolul face parte din evenimentul aniversar TeenMedia Academy, care serbeaza 6 ani de cursuri de actorie.

Review – Guma de mestecat

Posted on by
1

aniversare teenmediaN-as fi crezut ca o guma de mestecat poate fi atat de… Elocventa? Expresiva? Completa?

Niciunul din cuvintele astea nu cuprinde imensitatea metaforei din spectacolul Guma de mestecat, realizat de cursantii de la TeenMedia Academy.

Spectacolul este un film derulat pe repede inainte, iar predilectia teatrului de a emula viata nu este nicicand mai evidenta. O casnicie pe panta descendenta, imposibilitatea de a te alinia la ceea ce societatea dicteaza, un cumul de frustrari gnerate de tine insuti – toate te pot face sa iti pierzi directia in mai putin de o secunda, fara posibilitate de intoarcere.

Totul se intampla sub supravegherea atenta a lui Florin Fratila, care reuseste sa spuna prin actorii sai ceea ce a reiterat deja si in Cum se duce totul dracu’ si Sa nu ma uiti, cu un plus de savoare, un plus de comedie si, mai ales, multe personaje.

Cred ca marele punct forte al spectacolului e diversitatea, ajutata, bineinteles, si de scena Salii Studio de la Teatru National. Pe aceasta scena poti gazdui cu usurinta chiar si 10 actori, 10 personaje diferite, care sa spuna o poveste, din care unul se remarca in mod deosebit.

Ionut Gurgu, in rolul lui Cristi, este fiecare din noi in momentele noastre mai putin stralucite. Umanitatea si mediocritatea personajului nu stirbesc cu nimic fascinatia pe care o provoaca si o incita Ionut Gurgu pe scena, in toata nimicnicia lui, iar actorul are un fel deosebit de a transforma pacate in virtuti cu deosebita usurinta, solicitand empatia spectatorului ca pe un drept al sau.

Si cine sunt eu sa nu i-o ofer?

Pentru ca in rolul lui Cristi Ionut Gurgu este cel mai simplu dintre oameni, cel care are nevoie cel mai mult de afectiune, cel care isi cauta cu ardoare sensul si care gaseste doar semne batjocoritoare din partea sortii.

Urmariti spectacolul Guma de mestecat, fie pentru rasete, fie pentru plansete. Dupa primele 2-3 minute, viata va parea mai putin fada si mai plina de sens ca oricand. Spectacolul are marea calitate de a genera impulsul pe care il traim de Anul Nou, cand ne promitem noua ca vom fi altii, mai buni si mai generosi, mai prezenti si mai implicati.

Ne vedem la teatru!

Spectacolul face parte din evenimentul aniversar TeenMedia Academy, care serbeaza 6 ani de cursuri de actorie.

Prietenie – pe scena si cu scena

Posted on by
1

Castigatori I AM THE ROCKER

Posted on by
9

bmi_i am the rockerAm primit la concursul organizat impreuna cu Phoenix Entertainment cele mai faine intamplari pe care mi-a fost dat sa le aud, dar am primit si comentarii intarziate. Din respect pentru persoanele care s-au incadrat in limita de timp (30 iunie), aceste comentarii au fost aprobate, dar nu au fost luate in considerare.

Pentru restul povestilor, din fericire, s-a inventat random.org ca sa ma ajute sa aleg cele mai tari patanii concertistice. Marele castigator a fost, in opinia mea, Remus, pe care il felicit pentru curaj si sper ca a luat corigenta la economie. 🙂
Cu ajutorul lui random.org, am extras si ceilalti doi castigatori din lista de comentatori (dupa ce in prealabil l-am eliminat pe Remus) – Drgs si Cezar.

Toti trei castigatorii vor fi contactati pe email.

We are the rockers, I guess! Ne vedem la festival! \m/iamtherockerlogowebsite2

Concurs I AM THE ROCKER

Posted on by
33

In ultima vreme, e tare greu cu muzica. Si stiti de ce e greu? Publicul s-a desensibilizat total, concertele sunt must see doar ca sa te vada Facebookul ca ai dat check in, nu pentru ca inseamna ceva formatia (sau formatiile, in cazul festivalurilor) pentru tine, si cam atat.

Nu mai e ca pe vremuri, cand se strangea toata gasca de la bloc, cu mic, cu mare, la zilele orasului. Nuuuuu, acum lucram in corporatii, mergem la Roger Waters si Andre Rieu, si avem grija de publicam asta pe toate retele sociale.

Ultima data cand am fost la un festival mare a fost in 2010, la Sonisphere. Traiasca Rammstein, am zis, si m-am bucurat de fiecare clipa din ziua aia.

Acum mi se da sansa sa vad live o gramada de formatii, multe dintre ele facand parte dintre gasca celor care m-au ajutat sa-mi depasesc natura sclifosita de adolescent atotcunoscator.iamtherockerlogowebsite2

Anul asta avem prima editie de I AM THE ROCKER. Ce inseamna asta? Inseamna mult rock intre betoane, pe 4 si 5 iulie, la Romexpo. O sa avem o zona speciala pentru bloggeri, cu wi-fi gratuit la viteze mari, fara delimitari de genul Golden si Normal Circle, iar apa plata va fi gratuita pentru toti participantii.

In plus, se pregatesc concursuri de tot felul (Best Dressed Rocker, Best Tattoo, Air Guitar Contest, Beer Championship, Bungee Jumping, zbor cu tiroliana, si multe altele), food court, salon de tatuaje, parcare speciala pentru motociclete si biciclete, camping pe 2 zile (la doar 9 lei), targ de merch si handmade, zona de lounge, si din casca mi se sopteste ca vor fi si alte surprize pentru cei veniti la festival.

Ca sa va lamuriti muzical, avem asa:

  • 4 iulie: Black Star Riders (The New Thin Lizzy), Kamelot, Celelalte Cuvinte, Kempes, Soulfly, Carcass, Hang the Bastard, White Walls, Breathelast, Goodbye to Gravity, Hatemode, Negative Core Project si Diamonds Are Forever
  • 5 iulie: concert aniversar Dream Theater, Skindred, Myrath, Terrana, Mayhem, Arkona, Odd Crew, Dirty Shirt, Days of Confusion, QuantiQ, Kistvaen, Target si Blutrina.

Sounds good to me!

Daca si pentru voi numele astea au acelasi impact pe care il au si asupra mea, va invit la concurs. Pun la bataie 3 invitatii duble pentru voi, oferite de Phoenix Entertainment.

Ce trebuie sa faceti? Sa-mi spuneti intr-un comentariu care a fost cel mai ciudat/dubios/nebun lucru pe care l-ati facut vreodata si care are legatura cu un concert sau festival. Indiferent ca ati fugit de-acasa pana la Sziget, ca ati facut crowd surfing sau ca ati dat toti banii de chirie pe bilet, vreau sa stiu tot!

Daca povestea voastra e una prea smechera ca sa o trec cu vederea, va castiga din partea mea una din cele trei invitatii. Restul de doua le voi oferi cu ajutorul lui random.org, pentru a da cat mai multe sanse si celorlalti participanti. Daca vreti o sansa in plus, va invit sa dati share concursului pe Facebook/Twitter sau orice folositi voi, si sa-mi lasati linkul in comentarii.

Singura conditie pe care o am este sa folositi o adresa de email valida, pentru ca altfel nu voi putea sa „impart” premiile. Daca vreti mai multe detalii despre festival, le gasiti pe pagina oficiala.

Astept povestile voastre pana pe 30 iunie, si pe 1 iulie voi afisa castigatorii pe blog si pe Facebook. Succes!

Review – Doi si un tulnik

Posted on by
Răspunde

doi si un tulnikNimic nu doare mai tare decat atunci cand cineva vine si racaie in sufletul tau secrete pe care le acoperi cu momente superficiale de viata fugara. Doi si un tulnic, pardon, tulnik, spectacolul lui Alex Unguru, are aceeasi calitate dureroasa ca si Ka-chiiing! Pare menit sa vina sa te dezvaluie, sa te dezbrace de minciunile ordinare, vine sa deschida ochi si minti si sa te elibereze de tine.

Responsabil cu textul si regia, Alex Unguru face din spectacolul sau despre globalizare un amalgam de istorii cu personaje distincte, relativ dificil de urmarit, din punctul meu de vedere, de catre publicul neantrenat. In Doi si un tulnik abunda dedesubturi si subtilitati, si va spun sincer ca spectacolul va forteaza sa fiti atenti la fiecare replica, sa inspirati tot ce se intampla pe scena, sa rumegati in voi fiecare secunda si sa traiti fiecare gand.

Alex Unguru face echipa buna cu Misa Serban, care se modeleaza pe un tip de personaj la care exceleaza fara drept de apel. Cel mai bine le reuseste celor doi pasarea replicilor intr-un fel care le e foarte fluid si natural. Jocul de cuvinte dintre Alex Unguru si Misa Serban e foarte greu de urmarit, dar nu imposibil, si solicita atentia publicului cu fragmente de istorie, filosofie, muzica si sport, legandu-le cu fictiune si absurd intr-un fel care le devine propriu, caracteristic.

Tulnikul care impreuneaza toate aceste momente aparent disparate e reprezentat de Alin State, un om pe care stiu sigur ca o sa-l mai vad si in alte spectacole, pentru ca nu ai cum sa nu-l vezi si sa nu fii subjugat de prezenta lui. Alin State are o carisma aparte, pe care o pune in slujba artei, dar si a filosofiei, pe care o foloseste ca sa-ti demonstreze cat de mult te-ai indepartat de radacinile tale, dar si ca sa te sileasca sa te uiti inapoi, in tine, si sa vrei sa revii la ce ai fost o data. Magnetismul lui domina fiecare secunda petrecuta pe scena si spun din suflet ca ar fi meritat un public mai… Viu. Mai simtitor. Mai sensibil. Sau nu stiu, poate e vina omului modern, care se ascunde in rusini de clasa si ii e jena sa recunoasca faptul ca s-a pierdut un pic in capitala asta mare.

Spectacolul lui Alex Unguru e unul subtil si haotic, si permanenta intrerupere data de fenomenul numit tehnic breaking the fourth wall il face sa fie o provocare pentru spectactor. Doi si un tulnik e despre globalizare, dar si despre uitare, la fel cum este si despre filosofie, istorie, geografie, arta si muzica. Este la fel de mult despre femei, cum este si despre barbati. Despre soare, si despre ploaie, despre lumea noastra si despre luna noastra. Despre pinguini si comunism si, cel mai des, Doi si un tulnik e despre radacini si despre grai.

Imi plac spectacolele care ma fac sa gandesc, dar nu-mi plac cele care ma fac sa-mi amintesc. Pentru ca, dupa atata ras salbatic si zambete fugare la referinte pop culture relativ ascunse, imi dau seama ca m-am uitat prea mult pe mine, si o lacrima se grabeste sa atinga pamantul pe care noi cu totii l-am uitat. Si in clipa aia imi dau seama ca mi-am uitat graiul…

Voi nu-l uitati, si mergeti sa vedeti Doi si un tulnik. E musai!

Multumesc Godot Cafe Teatru pentru gazduire si lui Alexandru Unguru pentru invitatie.