Darkness

Posted on 7 februarie 2012 by breathemein

Zilele astea a nins foarte mult, si desi fericirea n-a venit, totul s-a dus pe geam. A venit din nou tacerea, nevoia de a nu spune nimic.
Zilele astea a nins, si zapada s-a asternut ca o plapuma de liniste peste tot. Am fost acasa, unde zapada era mare si acoperea tot, si dintr-o privire am vazut cat de nesfarsita e tristetea. Cat de greu e sa te misti mai departe de punctul in care zaci din inertie. Am tras o mare gura de aer in piept, si am inchis pentru o secunda pleoapele. Cand le-am deschis, toate erau la locul lor, unde ar fi trebuit sa fie, iar eu eram o secunda mai incolo.
In toata zapada aia, nesfarsita, uitata, rece si grea, vedeam intunericul, ca si cum ar fi fost aievea. Si din nou mi-am facut mie promisiuni, pentru ca nu mai am cui sa fac promisiuni. Iar de data asta o sa ma tin de ele.
Nu vreau sa mai fiu ce-am fost, dar nici sa devin altceva. Caut echilibru, in tot ce sunt si tot ce am, si daca ar fi sa-l gasesc, nu sunt sigura ca l-as gasi aici. Intre o gura de aer si o inchidere de pleoape, inca mai caut, si ar fi extraordinar daca as sti ce caut. Caut la mine, asta mi-este foarte clar. Dar as vrea sa stiu de pe acum unde o sa ajung maine.

Despre liniste

Posted on 22 noiembrie 2009 by breathemein

Răspunde

Esti intotdeauna liber sa te razgandesti, si sa iti alegi alt viitor, sau un alt trecut.
(Richard Bach – „Indrumar pentru Mesia”).

Am facut o viata jocul altora, mi-am contruit casa in baza cuvintelor lor, si pe terenul lor. Cateodata, imi vopseam coliba in culori vesele, si ei credeau ca in casa mea nu e furtuna. Nu vedeau cum atarnam pe la geamuri, si nu vedeau griul disperat din ea. Cioburile atarnande peste tot erau mascate cu atentie de obloane colorate in rosu aprins, si daca se intampla sa se vada ceva, spuneam repede ca e un mis-en-scene foarte reusit.
Ma mascam, si ma afisam lumii sub masca reusita a omului fericit, tarand cu grija piciorul si bila grea de fier. E greu sa-ti tarasti minciunile, dorind sa fi fost un pic altfel, un pic mai bun, un pic mai vesel, un pic mai atent si mai rasfatat. E greu sa te prefaci ca neatentia altora nu te atinge, si sa te prefaci ca-ti pasa de niste oameni care nu te intregesc. E usor sa te prefaci ca nu te intereseaza sa cauti, si sa respingi cautarea, din motive de simpla lene. Cand lasi focul din tine sa se stinga, incet-incet, dispari si tu cu el. Cand te uiti la aer, o sa vezi ca nu mai ies decat aburi razleti din tine, fara caldura si fara lumina.

Vreau sa ma aprind, sa fiu din nou foc si lumina. Vreau sa zambesc, si sa fiu fericita. Vreau sa ma tii in brate, si sa fie liniste. Sa respiri in parul meu, si sa-mi redecorezi sufletul in armonie. Vreau sa fii langa mine cand e liniste si lumina, si cand se face iarasi noapte, sa ma trezesc langa tine, si sa imi dau seama ca e doar un cosmar. De fapt, e cald, e lumina, e liniste, si tu respiri in parul meu.

Maria – Capitolul VI

Posted on 12 iulie 2009 by breathemein

Răspunde

Maria sta.
Mintea ei nu sta. Creierul ei se oboseste. Spera ca viata ei va deveni mai buna. De cateva zile, se crede fericita. Ceva a umplut golul imens din ea, si ochii ii stralucesc. Ceva in fiinta ei are aroma de cafea. Rasuflarea ei are gust de ceai cald, si miscarile ei au ceva felin in ele.
Maria se se simte aproape fericita, aproape importanta, si parca toti oamenii din lume conteaza acum. S-a schimbat ceva in ea, si se simte generoasa. Se simte om.
Maria e aproape umana astazi. E calda si e vie. In oglinda I se pare ca isi vede sangele circuland prin corp si in el simte, ca niste ace mici, sentimente si emotii si ganduri, cum curg cu toatele si vin navala peste ea.
Stie ca va muri, dar nu o mai intristeaza lucrul asta. E foarte usurata si oarecum fericita.
Maria simte ca a rasarit soarele deasupra ei. Maria simte ca e un nou inceput. Simte ca viata ei o ia de la capat.
Capatul ei se termina azi. Viitorul incepe maine.
In Maria s-a adunat atata liniste…