Claritate

Oglinda ma arata schimonosit, ca si cum muschii se invart haotic pe fata mea. Sunt plin de jeg si urme de ceva negru, dar nu prea vreau sa aflu ce. Lumina palpaie un pic deasupra mea, si becul se stinge. Geamul spart lasa aerul rece de afara, iar aerul ia foc atunci cand se atinge de pielea mea.

Jumatate de cap are par, iar cealalta jumatate nu. Parul de pe prima jumatate e in smocuri si creste neregulat, iar in unele locuri e murdar de ceva cleios. Miroase ciudat in baia asta, si lumina continua sa tremure deasupra. Aerul e din ce in ce mai rece, si apoi fierbinte pe mine.

Am o pleoapa cazuta, usor cazuta. Coltul stang al gurii tremura, ca dupa o sete groaznica. Deschid buzele si dintre ele iese un harait teribil, ca de animal haituit intre iaduri. Lumina, oh… Lumina!

Orbesc usor, si asta ma face sa clipesc. Aerul ma gadila cand intra in narile mele, nari pline de jeguri mirositoare si verzi. O foame ma cuprinde, si inchid usor ochiul bun. Pielea se desprinde bucati, bucati de pe mine. Urechile toate-mi zvacnesc, si-as vrea sa stiu de ce nu e liniste. Becul inca se zbate deasupra capului meu si-mi incalzeste jumatatea cheala.

In chiuveta am o furculita ruginita, stramba ca mine. Dau drumul la apa si bag mainile sub robinet. Nu curge nimic, dar le tin pret de o secunda, apoi le duc impreunate catre fata. Inchid ochii, in asteptarea apei, si nimic nu ma atinge, doar mainile murdare si aspre. Ma frec bine pe fata si apoi ma sprijin de chiuveta.

Pentru cateva secunde (sau ore?), becul si-a oprit jocul. A ramas aprins. Ma uit in oglinda clar, imi verific parul, fruntea, nasul stramb, ochii si dintii. Din toate lipseste cate ceva, sau poate am ceva in plus. E liniste si apasare si aerul intra direct fierbinte. Acum se raceste de pielea mea, de parca asa ar fi normal.

Iau furculita. As vrea s-o spal, dar flegma mea e suficienta. O racai cu unghia rupta si murdara. O infig in ochiul stramb. O infig si-o rasucesc. Si dintr-o data, e totul mult mai clar.

Despre liniste

Esti intotdeauna liber sa te razgandesti, si sa iti alegi alt viitor, sau un alt trecut.
(Richard Bach – „Indrumar pentru Mesia”).

Am facut o viata jocul altora, mi-am contruit casa in baza cuvintelor lor, si pe terenul lor. Cateodata, imi vopseam coliba in culori vesele, si ei credeau ca in casa mea nu e furtuna. Nu vedeau cum atarnam pe la geamuri, si nu vedeau griul disperat din ea. Cioburile atarnande peste tot erau mascate cu atentie de obloane colorate in rosu aprins, si daca se intampla sa se vada ceva, spuneam repede ca e un mis-en-scene foarte reusit.
Ma mascam, si ma afisam lumii sub masca reusita a omului fericit, tarand cu grija piciorul si bila grea de fier. E greu sa-ti tarasti minciunile, dorind sa fi fost un pic altfel, un pic mai bun, un pic mai vesel, un pic mai atent si mai rasfatat. E greu sa te prefaci ca neatentia altora nu te atinge, si sa te prefaci ca-ti pasa de niste oameni care nu te intregesc. E usor sa te prefaci ca nu te intereseaza sa cauti, si sa respingi cautarea, din motive de simpla lene. Cand lasi focul din tine sa se stinga, incet-incet, dispari si tu cu el. Cand te uiti la aer, o sa vezi ca nu mai ies decat aburi razleti din tine, fara caldura si fara lumina.

Vreau sa ma aprind, sa fiu din nou foc si lumina. Vreau sa zambesc, si sa fiu fericita. Vreau sa ma tii in brate, si sa fie liniste. Sa respiri in parul meu, si sa-mi redecorezi sufletul in armonie. Vreau sa fii langa mine cand e liniste si lumina, si cand se face iarasi noapte, sa ma trezesc langa tine, si sa imi dau seama ca e doar un cosmar. De fapt, e cald, e lumina, e liniste, si tu respiri in parul meu.