semn

caut in oameni ce nu gasesc in mine… nasc in mine idei si pareri, si stiu ca gresesc… ii vreau prea mult, sau prea putin, nici nu stiu de ce respir uneori, si aglomeratia ma lasa rece… transpira palma stanga, si dreapta se umfla dintr-o data, si zambetul meu e un pic mai rosu. si vreau sa invat, si vreau sa trec prin toti, si vreau sa-i stiu pe toti, si sa fiu mai buna ca ei. tacerea mi se opreste in gat si-mi vine sa le strig lucruri urate, dar nu pot, pentru ca…

si renunt, si maine o iau de la capat. imi zdrelesc genunchii incercand sa ajung la voi, sa ajung la tine, sa ajung la mine… imi stric picioarele, pe care spuneai ca le iubesti, si le saruti in visul meu noapte… mi-e sete si ma ploua, strang in brate roua, si tu nu esti de gasit…

ma caut pe mine printre oameni, te caut pe tine in mine, oglinda ma minte si aerul ma inunda greu.
clipele se trezesc o data cu mine, dar mor in secunda in care deschid ochii cu adevarat. si raman singura, inundata de lumina, dar fara o cale. si ma tot caut, si ma zdrelesc, astept si scurm in mine, si dau doar de pietre si radacini uscate.

cand m-oi gasi, anunta-ma. da-mi, te rog, un semn.

Sursa poza.

Jucăria

Am fost jucăria ta atâta timp, încât am uitat să mă mişc singură. Am aşteptat, cuminte, pe un raft, să mă umplu de praf, să vii să mă ştergi o secundă şi să mă laşi din mână, să încremenesc tăcută tot acolo.
Vreau şi eu o jucărie a mea, cu care să mă joc.
N-aş lăsa-o să se umple de praf, şi n-aş uita-o pe raft, n-aş abandona o clipă jocul cunoscut şi fuga printre flori. Vreau jucăria mea, care să mă ţină tainic în braţe, să respire cu mine şi să se joace cu părul meu. Să ştie că mă descurc şi singură, dar care să mă ia în braţe tocmai din cauza asta.
Pe jucăria mea n-o pot lăsa pe raft, o vreau curată şi sinceră, caldă şi acasă, aşa cum trebuie să fie jucăria.
Pentru jucăria mea n-o să fiu stăpână, o să fiu tot jucărie…

verde

mă-mbăt cu verde,
trist şi uscat,
amestec dintr-odată
crudă amintire,
piept de bărbat.

mă-mbăt transparent,
amestecând cu lapte
cafea şi, lent,
în mine nasc doar şoapte.

mă-mbăt tăcut,
cu faţa spre trecut,
uitând de viitor…
cumva zis-ai somn uşor?

ah, nu mă băga în seamă azi…
dezbracă-te de gânduri şi-o să cazi.

Sunt o fata simpla

Sunt o fata simpla, sau cel putin asa imi place sa cred. Ma trezesc uneori dimineata cu pofta de viata, iar alteori nu-mi ajunge patul. Visez, ca orice demoazela respectabila, la un sir de feti-frumosi cu veleitati artistice, iar alteori am senzatia ca sunt cea mai cerebrala femeie de pe lume. Si responsabila. Si rezonabila.
Sunt o fata simpla, in cautarea mea perpetua a unei fericiri la care sper doar in adancul inimii mele, si sunt aceeasi fata simpla care i-a facut pe toti barbatii din viata ei sa exclame „esti nebuna!!!”, cu inversunare, ardoare, mandrie si exasperare.
Toate suntem putin nebune si toate cautam sa nu parem nebune, dar din pacate (si nu e PMS-ul de vina), nu ne iese mereu.
Avem vise si sperante si dorinte, si uneori aerul ne iese greu din plamani, ne e greu sa deschidem gura sau mintea, sa comparam solutii si rezultate, si nu vedem in spatiu prea bine.
Ne orientam orbeste prin viata, lovindu-ne de oameni, lasandu-i sa ne loveasca, in speranta ca vreodata ne va lovi si un om care va sta sa ne sarute ranile.
Ne plac barbatii, uram barbatii, ii vrem tati, profesori, medici, atotstiutori, iubiti protectori, frati inversunati, parteneri de fotbal si bucatarie.
Ne plac femeile, uram femeile, cu barfele lor, si hainele lor, si machiajele lor, si rautatile lor ascunse, si zambetele lor prefacute, si prietenia de la 12 noaptea, cand ne-a parasit iubitul.
Nu vrem jumatati de masura decat uneori, dar de cele mai multe ori cautam intregul – cautam intregul unui barbat, pentru ca vrem doar unul si doar pentru noi. Suntem nebune si geloase, si de aia vrem sa stim ca ne iubiti si asa, iar daca nu ne iubiti si asa, atunci colegul sau vecinul sau strainul din metrou o sa vada ce pierdeti… E greu sa ne pierdeti…
Pe mine una e greu sa ma pierzi, cel putin. Pentru ca stau si stau si trag si sper si-astept, dar nu plec niciodata de la prima piatra. Pana cand sufletul meu nu oboseste, raman acolo langa tine. Si cred ca e ceva specific femeilor, pentru ca la toate am vazut inversunarea asta. Cand vorbele si faptele dor sau nu mai spun nimic (ceea ce e, in esenta, acelasi lucru), femeile au ramas acolo, punand inca o piatra la temelie, sperand ca lucrurile s-au reparat.
Mi-e greu sa accept o fundatie clatinata, o fundatie fragila. Mi-e greu sa cred ca tu, barbat, ti-e asa usor sa iesi pe usa si sa pleci. Si daca iesi, pe cuvantul meu de femeie nervoasa – imi voi lua iubita!
Imi voi lua o iubita care intelege ce-am facut si nu vrea sa ma faca sa mai trec prin asta. Imi voi lua o iubita care e ca mine si nu vrea sa sufar din nou, care va intelege imbratisarile mele tacute, saruturile de la miezul noptii si cina gatita doar cu spanac si salata. O iubita care va observa si rochia mea noua, si tunsoarea mea noua, si faptul ca-s suparata, si va intelege ca, daca-s suparata, nu vreau decat sa stau in pat si sa ma gandesc la asta. O iubita care vrea sa bea cu mine cea mai buna cafea si va merge sa jucam badminton si sa mancam gogosi in parc. O iubita care-mi va face cadou un arici, pentru ca stie ca-mi plac aricii, si care nu-mi va purta sandalele, pentru ca stie ca nu-mi place sa-mi porti sandalele.
Imi voi lua o iubita care intelege ca sunt o fata simpla. Si care e si ea simpla. Si o sa fim doua fete care se trezesc dimineata cu pofta de viata, sau uneori nu le va mai ajunge patul. Vom fi doua demoazele respectabile, fara sa mai visam la feti-frumosi, si vom fi amandoua, impreuna, cea mai cerebrala femeie din lume. Si responsabila. Si rezonabila.

Snow Patrol – New York

Alone in a dark room, a big city, no soul next to you…
Remember the Big Apple

If you were here beside me
Instead of in New York
If the curve of you was curved on me
I’d tell you that I loved you
Before I even knew you
Cause I loved the simple thought of you

If our hearts are never broken
Well there’s no joy in the mending
There’s so much this hurt can teach us both
Though there’s distance and there’s silence
Your words have never left me

They’re the prayer that I say every day.

Come on, come out, come here, come here
Come on, come out, come here, come here
Come on, come out, come here, come here
Come on, come out, come here, come here

The lone neon lights
And the heat of the ocean
And the fire that was starting to spark
I miss it all, from the love to the lightning
And the lack of it snaps, me in two

If you were here beside me
Instead of in New York
Of the arms you said you’d never leave
I’d tell you that it’s simple
And it was only ever thus
There is nowhere else that I belong

Come on, come out, come here, come here
Come on, come out, come here, come here
Come on, come out, come here, come here
Come on, come out, come here, come here

The lone neon lights
And the heat of the ocean
And the fire that was starting to spark
I miss it all from the love to the lightning
And the lack of it snaps, me in two
Just give me a sign
There’s an end with a beginning
To the quiet chaos driving me back

The lone neon lights
And the warmth of the ocean
And the fire that was starting to go out.

Maria – Prolog

Maria se uita la poze. Nu remarca schimbari majore. Si ii place sa-si schimbe sosetele.
Cateodata sta pe intuneric, iar uneori aduna fluturi.
Nu-i plac merele si oasele rupte si adora joaca in noroi.
Uneori, se uita la luminile din oras, si i se pare ca ele cres, si cresc, si cresc…
Si de cele mai multe ori, Maria adora sa moara…