Sarut de menta, sarut de vara,
Sarut aprig de fata de la tara,
Plimbata-n praf si-n iarba de afara,
Cand te-oi vedea eu iara?
Sarut de soare, sarut de mare,
Sarut satul de-atata plimbare
Prin sate necunoscute si amare,
Dupa nori si cer si zare.
Sarut de cald, sarut uscat,
Sarut pe cine mi te-a dat
Si, poate, pe cine te-a lasat
Pe franghia dorului la pat.
Ma ploua noiembrie…
De fapt, nu ploua, nici noiembrie nu e, e atat de cald si plin de vara ca mi se incing talpile sandalelor pe asfaltul prafuit.
Au fost niste zile racoroase, mirosea a toamna apriga uneori, si apoi ma uitam pe geam la casa din fata mea si vedeam cum soarele se intindea lenes pe acoperis, lenevind ziua intreaga.
Am inceput sa dezvolt abilitati nestiute – visatul cu ochii deschisi, zambetul larg si sincer, ochii mari si sclipind de bucurie, gesturi, ganduri si vorbe de copil.
Visez lucruri si incep sa am dorinte, sa vreau sa fac lucruri, sa vad locuri, sa miros chestii, sa… Atat de multe!
Iar anul asta e prima data cand ploaia de noiembrie nu ma sperie, ci parca ma bucura, caci mi-ar da sansa sa ma ascund in casa sau in baruri pline de fum gros, mi-ar da sansa sa ma alint, mi-ar da
sansa sa vreau sa ma matai, sa vreau sa ma tii in brate, sa vrei sa ma tii in brate…
Teoretic, a venit primavara. Sa va arat ce se vedea azi noapte, la ora 1, de la mine de la geam?
Si totusi, azi e 1 martie. Astazi, in suflet trebuie sa fie cald si soare si lumina, lumea trebuie sa fie vesela si albul si rosul traditional sa ne coloreze viata. Sa ne bucuram de primavara asta!
Saraca Maria.
Acum doua zile era vesela si fara griji. Acum doua zile, soarele ii suradea. Totul era bine, spre perfect, ca si cafeaua amara spre dulce.
Saraca Maria. Trista si nehotarata, iar se uita in oglinda, si nu-i place raspunsul.
Vrea dulce si nu vrea, se piaptana si se zburleste, se uita urat la mine si nasul i se increteste intr-un acces de furie oarba. Maria si-a uitat banii si bunul simt acasa, Maria nu te mai vrea. Maria e a ei. Trista si singura, respira aer de nesimtire. In ea e liniste si tacere.
In Maria, furia se aduna jalnic de des. Crud, trist, un pic vulgar, coltul gurii se lasa in jos, dezamagit. Doar ochii Mariei se ingusteaza putin, doar cat sa-ti spuna ca ai dat-o in bara grav de tot.
In Maria, doar linistea nu mai e nervoasa. Tremurul mainilor, al vocii, al pleoapelor – tremurul Mariei cu totul arata ca te uraste.
Maria sta.
Mintea ei nu sta. Creierul ei se oboseste. Spera ca viata ei va deveni mai buna. De cateva zile, se crede fericita. Ceva a umplut golul imens din ea, si ochii ii stralucesc. Ceva in fiinta ei are aroma de cafea. Rasuflarea ei are gust de ceai cald, si miscarile ei au ceva felin in ele.
Maria se se simte aproape fericita, aproape importanta, si parca toti oamenii din lume conteaza acum. S-a schimbat ceva in ea, si se simte generoasa. Se simte om.
Maria e aproape umana astazi. E calda si e vie. In oglinda I se pare ca isi vede sangele circuland prin corp si in el simte, ca niste ace mici, sentimente si emotii si ganduri, cum curg cu toatele si vin navala peste ea.
Stie ca va muri, dar nu o mai intristeaza lucrul asta. E foarte usurata si oarecum fericita.
Maria simte ca a rasarit soarele deasupra ei. Maria simte ca e un nou inceput. Simte ca viata ei o ia de la capat.
Capatul ei se termina azi. Viitorul incepe maine.
In Maria s-a adunat atata liniste…
