Minciuna pe care am spus-o intotdeauna

As vrea sa am curajul sa recunosc, cu voce tare si puternica, toate minciunile pe care le-am spus de-a lungul timpului. Cu totii mintim, mai mult sau mai putin, mai simplu sau mai greu, mai de nevoie sau fara de nevoie, si cu totii le purtam adanc in sufletele noastre, ca niste pete ce nu vor iesi nicicand la iveala.

Minciunile sunt acolo sa ne faca sa dormim mai bine, sa ne faca sa ne dorim mai putin, sa ne tina de cald in nopti dubioase si sa ne justifice cele mai proaste alegeri.

Mintim ca vrem sa distorsionam cu totul un adevar, sau mintim prin omisiune – chiar nu are relevanta. Mintim mecanic, dar mintim credibil, pentru ca dupa ce spui de doua ori ce ai de zis, totul capata alte culori si incepi sa crezi si ce n-ai spus inca.

Minciuna e pentru noi, sau pentru ei, sau pentru toata lumea, fara posibilitatea separarii fazelor. Minciuna devine intrinseca, si se sapa in noi, si ne da noi dimensiuni, cu o generozitate absurda, si cu un comportament de iubita geloasa. Pai cum sa nu o crezi?! Tocmai pe ea?! Esti nebun, sau ce vrei sa faci aici?! Lasa, ba, ca merge-asa! Si tragi o gura de aer adanc in tine, si apoi crezi si ce n-ai avut vreodata nevoie sa crezi.

Minciuna e a nu-stiu-cata stare de agregare, caci pana acum am tot fost mintiti ca ar fi ba trei, ba patru, asa ca am pierdut sirul. Mint, nu m-a interesat sa aflu, de fapt. Minciuna e legata de ADN-ul nostru, pentru ca avem cuvinte, avem trairi, avem norme, avem reguli. Si pentru ca vorbele si sentimentele, obligatiile si legile dupa care ne ghidam sunt, prin natura lor, restrictive, avem nevoie de minciuna ca sa ne eliberam, sa ne justificam derapajele, sa ne transformam in entitati diferite de corsetul societatii. Si minciuna de orice grad suplineste cu brio acest rol.

Atata preambul degeaba… V-am mintit pe parcursul a catorva sute de cuvinte ca va expun cel mai periculos secret al meu, cea mai dureroasa minciuna din viata mea. Sa fie faptul ca am copiat prima data in clasa a cincea? Sa fie faptul ca mama mea e perfecta? Sa fie, oare, faptul ca m-am sarutat prima data la 16 ani? Ori, poate, iubitul de la 19? Sa fie tacerile care ma cuprind cand se vorbeste de violenta domestica? Sau fricile care ma domina cand se apropie oamenii de mine? Sa fie greseala mea voita de a avea un iubit insurat? Sau greseala mea voita de a trece pe rosu?

Cel mai periculos secret este, de fapt, cel cu care ma mint zilnic. In fiecare zi reconstruiesc viata de dinainte din amintiri, doar din amintirile care-mi convin. Si amintirile astea sunt atat de dificil de retrait cu atata intarziere, incat imi vine mereu sa refac viata in functie de cum ma trezesc in dimineata aia. Si am ajuns sa nu mai stiu daca traiesc o minciuna sau nu, pentru ca totul e diferit de ce imi aminteam pana acum. Totul e altceva fata de ce am trait pana acum, si nimic nu mai are baza reala. Am I even real?

Definire

Unii suntem catei, unii suntem carti de joc, unii suntem cersetori, unii suntem trestii in vant si picaturi de ploaie.
Suntem prosti si creduli, suntem infimi, fire de praf, lacrimi sarate, amintiri adunate, miros de vechi, parfum de nou.
Gandurile ni se vad prin par si prin ochi, pielea aduna jeg si ani, talpile ne dor, incet-incet, surasele ne mor… Pe buze.
Si tot pe buze, tot acolo, e numele nostru. Ne strigam unii pe altii, si numele si ura, statutul, povestea, minciuna, adevarul. In cuvinte, se aduna uneori tot si de multe ori nimic. Si cand imi vars cuvintele, nu iese nimic. Nu iese nici sange, nici viata, nici durere.
Ma golesc, ma intorc, vapaia din mine se stinge. Sunt doar un caine, o carte de joc.
O cersetoare. O trestie in vant. O picatura de ploaie.

Despre moarte, in cateva cuvinte…

Pentru ca am visat ca mor. De fapt, nu de aceea, ci ca sa visez ca mor.
Scriu cuvinte, insir litere in rand, cu grija, curat, ca si cum as avea o penita aurita. Si simt nevoia sa povestesc de ce mor incet, in mine, uneori.
Caut moartea, fara s-o caut. Am stiut-o mereu, am avut-o cu mine.
S-a involburat deasupra mea, in copilaria mea fara pata. Au trecut prin mine patimi, si timpul nu m-a atins cu patina lui.
Cand mi se face dor de mine, mai mint putin, pentru ca intre doua rasuflari cu iz de cafea, ma regasesc rece si distanta.
As fugi si n-as fugi, dar din pacate nu ma tin picioarele. Vreau sa merg undeva unde nu cunosc pe nimeni, dar din pacate oamenii mi se deschid atat de repede. Si unde as putea sa ma duc, sa mor linistita, fara sa vorbesc cu oamenii?
Ma transform in poeta, si-mi arunc cuvintele la cos. Imi inghit saliva cu gust salciu-amar. Lacrimile ma spala pe fata si sarea din ele imi place.
Simt cum ard incet, o flacara porneste din mine. Ma mistuie, desi e formata din picaturi de apa. In loc sa ma ude, ard ca acidul. Ma descompun in mine, si ma simt fericita si eliberata. Cand nu mai sunt deloc, voi fi a mea. Pa-pa!

Confesiunile unei mitomane

Eu stiu c-ai sa ma-nseli chiar maine,
Dar fiindca azi mi te dai toata…
Am sa te iert
E vechi pacatul
Si nu esti prima vinovata…

Confesiunile unei mitomane incep asa.

Asa, ca orice vorba spusa seara. Asa, ca orice vorba spusa la betie. Ca atunci cand te saturi de tot ce colcaie in viata ta. Ca atunci cand te saturi de paracetamoale si placebo-uri expirate.
Te-am mintit.
L-am sarutat.
Si pe el, si pe inca vreo 2. Unul avea muschi si masina.
Si ma baga in seama.
Unul era in limba dupa mine. Unul ar fi lins dupa mine.
In schimb, eu vin la tine ocazional.
Ma dezbrac repede de rochie. Oricum imi bagi mana pe sub ea, asa ca ce conteaza? Ma ciufulesti si-mi zici ca-s „cute” si iar ti se aburesc ochelarii.
In timp ce ma dezbrac de ganduri, dau peste unele ascunse rau de tot in pielea mea mincinoasa. Imi aduc aminte de unul care saruta mai bine ca tine. Imi aduc aminte de altul care era mai bun ca tine.

Imi aduc aminte ca altul m-a facut sa transpir si sa disper si sa tip si sa ma trag de par cum tu nu poti sa faci. Imi aduc aminte ca si data trecuta m-am prefacut. Imi aduc aminte de toate minciunile care-mi invadeaza pielea.
Sunt dependenta de ele si de tine. Sa simt ca te mint, sa simt ca ma uit in ochii tai si-ti zic cat de dor mi-era de tine. Sa ascult o melodie si sa-ti zic ca imi place mult si ca-mi aduce aminte de copilaria mea fericita. Aia plina de jucarii. Aia plina de iubire. De rasfat. De dulciuri si perne moi.

Alta minciuna… Nu ti-am zis, n-am zis nimanui. Mama ma batea. Ma batea si ma injura. Ca sa uit de asta, am
inceput sa stau cu baietii. Aveam 12 ani si am stat cu baietii mai mult decat trebuie. Aveam 12 ani si deodata
am devenit ca mama.

M-am lasat de scoala – asa-i ca tu ma crezi student model? Asa-i ca ma crezi cand iti spun ca invat si ca am citit cele 2 biblioteci? Ma crezi cand iti spun ca stiu sa lucrez in programe de care n-a auzit nimeni, pe motiv ca doar alea imi trebuie la facultate?
Stii ce fac eu la facultate?
Ma culc cu un prof! Unul batran si cu burta. Sterg de creta biroul la care a predat el cursul acum jumatate de ora. Il sterg cu fundul.

La tine vin ca o fitzoasa – vai, asa nu, asta mi-e rusine. Nu-i asa ca ma crezi? Sunt o nesimtita! TE MINT! In fiecare clipa te mint.
M-ai sunat o data. Ti-am zis ca dormeam. De fapt, eram in parcul de langa tine… Eram deasupra si era bine. Nici nu stiu de ce m-ai sunat – oricum n-o faci niciodata. In fine… E trist.
Sunt o „de-aia”. Cuvantul l-am auzit prea des si nu pot sa-l spun.

Dar sunt. Sunt si o mincinoasa.
Nu te iubesc.
Nu te vreau.
Te-am inselat.
Si pe tine, si pe altii inaintea ta.
Iti place sa crezi ca esti special? Nu esti!
Mama? Mama aia cool pe care o plac toti prietenii? Aia nu exista. S-a ratat undeva pe drum…
Tata – s-a ratat si el, pe alt drum…
Ochii mei albastri nu-i am de la tata. El e negru – l-am vazut. Si la ochi, si la piele, si la suflet.
Bunica-mea ma uraste. Si de aia bea atat de mult.
Imi place sa te mint. Asta nu mai e o minciuna.
Imi place sa vad cat de mult am curaj sa trec limita. Cat de mult pot sa te mint, cu zambetul pe buze. Cat poti
indura si cat poti sa crezi.
Cand te mint, simt ca te pacalesc. Simt ca te fac sa crezi si tu ceea ce cred ca simt eu. Poate ca am innebunit…
Am venit in rochie. Baga-ti mana pe sub ea… Sunt goala… Sunt naturala… De fapt, nu te-am mintit… ASA
sunt eu.