E simplu rau sa faci matreata,
Doar stii si tu cum e:
Te speli de dimineata,
Si speri ca pana seara trece.
De burta, nici nu indraznesc sa zic,
E-asa usor, aproape natural:
Bagi tot in gura, de la sarma la mic,
Si speri ca nu ajungi de asta data la spital.
Dar stii ce-i tare greu, mai frate?
Sa-ti iei tu viata-n maini,
Sa faci de toate!
E mai usor sa faci nimic si sa amani,
Ca nu-i asa nevoie si de fapte…
Arhive etichete: viata
viata
imi place ca nu am motive sa explic
tot rasul asta din mine, trist,
toata ura ce naste zambet,
si tot cuvantul asta sec,
nelinisti adormite,
tresarari de suflet
si, peste toate astea,
suflet gol.
si n-am nevoie sa iti spun
ca tot ce-mi dai,
ce n-ai acum,
doar vorbe goale, suflete si scrum
se-aduna-n farfuria mea
si stiu ca viata este grea,
rimele mele sunt stupide,
si oasele mele-s aburinde,
si caut sa le potrivesc in gauri,
sa le dezbrac, sa le pictez
si-n hauri
m-arunc si ma zdrobesc de pietre.
vreau sa dispari,
sa taci,
sa mor,
sa ne imbete
apusuri si mirosuri dulci-amare.
viata e de cacat si doare.
…Sau nu
Cat esti tanar, treci prin lucruri. Multe, putine, depinde doar de tine.
Esti tentat – sau nu – sa investesti in tine. Sau in scoala. Sau in prieteni. Sau in distractie.
Vrei sa faci – sau nu – parte din ceva mare.
Vrei sa-ti oferi timpul si energia, mintea si sufletul cuiva sau unui lucru care merita atentia ta. Sau nu.
Anii trec si, daca ai fost atent, te-ai umplut de experiente si idei si oameni si amintiri. Din ele, o sa poti fi capabil – sau nu – sa selectezi drumuri viitoare.
E absolut necesar sa stii sa scrii un CV pana la 25 de ani. Eu si acum tremur cand imi trimit CV-ul, pentru ca ma gandesc ca am ratat vreo chestie si rade persoana care mi-l citeste. Sau nu, daca am fost atenta. Ori daca persoana aia e neatenta si lipsita de interes.
E absolut necesar sa gasesti un echilibru pana la 25 de ani, presupunand ca ai mai lucrat pana sa termini facultatea/masterul. Sau nu. Daca n-ai lucrat, e greu si o sa ai senzatia ca esti usor derutat. Pentru ca esti.
E absolut necesar sa fi trecut prin dezamagiri. Pentru ca asta te intareste si te face sa vrei mai mult de la tine. Sau nu, daca esti un om atat de slab, care va renunta la prima adiere de vant.
E absolut necesar sa fii deschis la orice. Sa ai minute in care nu stii ce sa faci si sa primesti neprevazutul in viata ta. Sau nu, daca asta inseamna ca iti va da peste cap toate planurile si ecosistemul.
Incearca sa nu fii dator nimanui si, daca poti, sa ii faci pe altii sa iti datoreze chestii. Sau nu. Poti fi un ipocrit cu doua fete, care se foloseste de oameni, ca-i mai simplu, si un nepasator la problemele celor din jur.
Pe cat posibil, nu te pretinde vreun cunoscator al adevarurilor universal valabile, nu da sfaturi nesolicitate si nu raporta experienta ta la alte persoane. Sau nu. Fie ele unice sau la gramada, intamplarile din viata ta spune-le, ia aminte la ele, impartaseste-le altora, poate le vor servi de exemplu, chiar si negativ.
As vrea sa cred…
As vrea sa cred. Sa muncesc. Sa nu ma las batuta. Nici calcata in picioare. Nici uitata. Nici zdrobita de altii. E ca si cum, uneori, mi-as dori sa fiu alta. Pentru ca de multe ori, uit sa cred. Nu stiu sa muncesc pentru mine. Habar n-am cum sa nu renunt. Inca n-am invatat cum sa ridic capul de sub piciorul altora. Nu stiu cum sa fac sa ma tina lumea minte. Si nici cum sa ma lipesc la loc dupa furtuni.
Momentele astea sunt rare. Am incercat, cat am putut de bine, sa-mi fac o viata careia nu stiu cum sa-i spun. Ideea e ca imi place sa ma uit in oglinda dimineata. Am incercat sa nu fac rau cu intentie si nici sa ma doboare relele facute cu intentie. Am incercat si de cele mai multe ori am reusit. Si dupa
aia imi dau seama ca sunt omul care am vrut sa devin. Ca drumul meu e incet, dar sigur. Ca pot sa fac mai multe decat credeam si-mi place sa depasesc limita.
Caut resurse si portite si de multe ori vin ele la mine in numar mare. Vreau sa fac lucruri multe si nu mi-e frica sa le incep. Vreau sa fac lucrurile bine, oricat de mult ar dura, si asta ma indarjeste mai tare. Ma supara esecul, dar doar pentru doua secunde, pentru ca imediat dupa aceea, incrancenarea mea se trezeste si lupta mai abitir cu tot.
Cu oamenii sunt slaba… E usor sa ma raneasca, si mi-e greu sa mi-i apropii. Daca vor sa plece, mi-e frica sa le zic sa stea. Sunt usor antisociala si sufar de mania persecutiei, de aceea STIU sigur ca oamenii au ceva cu mine.
Dar munca, lucrurile pe care le fac, le gandesc si le spun sunt cu mine tot timpul. Nu regret nimic, nici greselile, pentru ca dupa ele am invatat sa nu le mai fac. Nici munca, nici lipsurile. Nici oamenii care pleaca. Nici lucurile pierdute. Nici tacerile din noptile de iarna. Nici macar zilele petrecute la camin. Nici joburile urate pe care le-am avut. Nici excel-urile venite prost de la sefi si nici task-urile suplimentare.
As vrea sa cred ca nu regret nimic. Ca nu exista regrete. As vrea sa cred ca viata mea merge in sus, oricate obstacole ar fi in calea mea. As vrea sa cred ca, la final, nu voi regreta nimic si ca alegerile mele au fost cele mai bune. As vrea sa cred ca tot ce am acum voi avea si atunci, doar ca va fi de o mie de ori mai bine. As vrea sa cred ca te voi avea si atunci.
Nu mă ajută faţa! Help.
Viaţa m-a purtat prin multe locuri, unde am întâlnit, măcar accidental, tot felul de oameni. Mai buni şi mai puţin buni. De multe ori, doar dubioşi. De ceva vreme încoace, jonglez cu ideea că nu mă ajută faţa. Nu ştiu ce am, dar faţa mea exprimă ceva de genul „dubioşi din toată lumea, veniţi la mine, băgaţi-mă în seamă, eventual daţi-mi o palmă, vorbiţi-mi urât şi cereţi-mi ţigări, încercaţi să-mi puneţi mâna pe fund sau ameninţaţi-mă că-mi faceţi lucruri naşpa dacă nu vin cu voi”.
Aşa că, dacă-s singură pe stradă, am mari şanse s-o păţesc. Exemple am destule.
– 14 ani, urbea natală, blugi negri, tricou larg – un nene la costum, cu servietă, se opreşte lângă mine, îmi întinde o carte de vizită (pretindea că lucrează la o agenţie de fotomodele) şi-mi zice să vin la casting. Cum eu nu picam la faze din astea nici atunci, i-am zis mulţumesc, nu mă interesează şi am dat să plec, moment în care nenea a început să ţipe obscenităţi şi să încerce să mă pipăie – needless to say – nimeni n-a intervenit, deşi eram în buricul târgului.
– 14 ani, urbea natală, mergeam spre şcoală – un alt nene opreşte maşina lângă mine şi întreabă de-o stradă, îi zic că nu ştiu, şi dau să plec, moment în care domnul mă invită la cafea. Îi zic că nu, iar el a mers cu maşina pe lângă mine vreo 5-10 minute bune, până am ajuns la şcoală. Nu era nimeni pe stradă, I was scared shitless.
– 20 ani, capitală, prima călătorie cu metroul – un nene s-a ţinut din vagon în vagon şi din metrou în metrou după mine vreo 10 staţii. S-a oprit doar când am ajuns la Grozăveşti, unde a vrut să coboare, dar s-a răzgândit.
– 23 ani, capitală, 23 sau 24 decembrie, petrecut la serviciu până la 9, cobor la Grozăveşti – din metrou mai coboară un singur nene, şi nenea ăsta s-a ţinut după fundul meu, mergând în acelaşi ritm cu mine şi uitându-se dubios şi băgându-şi capul în dreptul meu, de parcă era atent să vadă dacă mă recunoaşte sau de parcă ar fi vrut să îmi spună ceva. Salvarea – căminul P1, în faţa căruia era un grup de oameni, printre care am zbughit-o, ca să scap de el.
– 25 ani, capitală, plină vară, lumină afară, cam ora 9 afară – singură în staţia de la Cişmigiu, aşteptând 601, să mă ducă la P2 de data asta. Ascultam muzică, când un nene mă ia de mână, să-mi ceară ţigări. Spun frumos că nu fumez, moment în care nenea mă ia de mână şi trage cu putere de ea, aproape să mi-o smulgă. Salvarea – nişte studenţi cu vreo 5 ani mai mici ca mine şi vreo 30 de kilograme în minus, care mi-au luat apărarea.
– 26 ani, capitală, magnifica seară de azi – vizită la stomatolog (era să scriu stomatogol, dar pe cuvânt că fără intenţie!!!), apoi o călătorie cu pitorescul 123 din Dristor, unde s-a urcat un nene plin de sânge şi alcool, cu mâna bandajată. Nene care m-a găsit pe mine, din tot autobuzul, de care să se ia, deşi erau fete mai aproape de el, băieţi mai aproape de el, dar probabil faţa mea a cerut palme, pentru că a încercat să-mi dea una.
E o aventură ce mi se întâmplă. Nu mă ajută faţa deloc. I am in dire need of saving…
Cum vrei să faci când vrei să fii altfel
Te tunzi.
Te vopsești.
Schimbi cărarea.
Schimbi hainele.
Schimbi jobul.
Schimbi casa.
Schimbi orașul.
Schimbi partenerul.
Începi să dormi pe burtă.
Începi să cauți răspunsuri.
Începi să pui întrebări.
Începi să faci planuri.
Schimbi dieta.
Te duci la doctor.
Cumperi alte haine.
Ieși cu alți oameni.
Cauți alți oameni.
Uiți vechii oameni.
Îți amintești de oameni vechi uitați.
Te întrebi ce-ar fi fost dacă…
Te întrebi cum ar fi fost mai bine.
Vorbești mai mult cu mama.
Bei mai multă cafea.
Ai mai puțină răbdare.
Înduri mai multe.
Cauți, și cauți, și cauți.
Asculți mai puțin.
Vorbești mai mult.
Timpul trece mai repede.
Totul pare degeaba.
Dar niciodată nu vrei să afli de ce vrei să fii altfel. Nici cum. Nici când.
Iar la un moment dat, vei renunța. Calea pe care ai pornit nu e calea ta.
Despre oameni
Viața e atât de scurtă, iar în tot timpul puțin de până acum, am cunoscut mulți oameni.
Oamenii vin și pleacă, unii se întorc, iar pe unii nu-i mai vezi niciodată.
Unii se schimbă, unii se supără, alții au bucurii mai mari de împărtășit altora.
Pentru unii, ai rămas prea mult în loc. Pentru alții, te miști prea repede.
Ești prea tânăr, prea bătrân, și timpul, Doamne, timpul nu mai are răbdare!
Pe unii îi vrei înapoi, și îi dorești cu ardoare și ai urla lumii întregi că-i vrei lângă tine.
Pe unii vrei să-i alungi, vrei să fugi de lângă ei, dar au o putere care te ține acolo pentru totdeauna.
Oamenii se rotesc în jurul tău, tu te rotești în jurul lor.
Ei nu vor să-ți facă pe plac, tu nu vrei să faci compromisuri.
Unii te calcă în picioare, iar peste alții pășești tu cu lejeritate.
Unii te vor aproape, iar pentru unii nu însemni nimic.
Câți oameni te visează noaptea?
Câți îți port de grijă?
Care sunt cei cărora le pasă?
Tu pe cine visezi noaptea?
Pe cine vrei acum?
De cine ai nevoie?
De cine îți pasă?
Adună-i pe toți lângă tine, căci timpul este tare scurt… Și nu e vreme de regrete.