Si stii ca mi-e greu sa plec,
Iar vorbele tale au gust de petale,
Si stii ca e usor sa-mi spui sa fug,
Si fug, si fug, si nu te-ajung.
Esti greu, departe si suspin,
N-am aer si iertare si scăpare.
Linişte e-n tot, nu sunt cuvinte,
Dragostea ta are aroma de morminte.
Orele trec încet, si timpul tot aleargă,
Îmbătrânesc tot asteptand, tot suspinând.
Fără putere lasi totul in mine,
Oras cu gust amar de suflet si ruine.
Inspiratie:
Orasul cu lumini spalate
De zeci si mii de pacate
Deschide usi si-nchide minti,
Te mesteca si te ingroapa langa sfinti.
Nici nu mai stii de unde vii,
Pe unde ti-ai lasat avantul nu mai stii.
Dar stii c-ai ingropat si vise, si parinti,
Si i-ai lasat gramada, scrasnind din dinti.
N-ai timp de ganduri si de tine,
Lumina se inchide inauntru si e bine.
Ai si uitat de mortii din morminte,
Iar gandurile tale-s doar cuvinte.
M-am trezit de dimineata ca orice alt om. Adica am deschis ochii, ca urla alarma langa mine, si-am zis
„pfoai, ce tarziu e, cat e ceasu’?!”, intr-o criza totala de neuroni si timp. Si m-am intors frumos pe partea cealalta.
Intr-un final, am binevoit sa-mi ridic fizicul dintre asternuturi si, bai, ce fizic! Ce asternuturi! M-am indreptat frumos spre baie, unde oglinda imi arata o persoana atractiva la primele ore ale diminetii, persoana pe care am spalat-o si pieptanat-o frumos, ca sa fie decent de aratat la lume.
Am servit o cafea facuta de mana mea indemanatica, adica un zem de apa chioara cu niste ness si zahar (nu mult, ca ingrasa), pe care am savurat-o privind cu interes un post de muzica (nu zic care, ca nu facem reclama, dar era VH1).
Cand s-a facut timpul, mi-am ridicat fizicul (care intre timp a devenit fabulos) de pe canapeluta si am plecat de-acasa. Se vede treaba ca fizicul meu instiga si intriga, caci maidanezii cartierului m-au alergat, probabil ar fi vrut sa-mi ofere flori de camp udate de urina lor si a altora. Fizicul meu fabulos a alergat un pic mai repede, unde se observa treaba aia rusinoasa cu adrenalina.
Am reusit sa ajung cu fizicul in stare buna in statia de autobuz, unde am bagat un sprint ca lumea, de zici ca am fost la semimaratonul din weekend. Am urcat rapid pe treptele intesate de oameni (reprezentati, in majoritate, de cetateni aflati la a multa tinerete), cu scuzele de rigoara („Pardon, imi dati voie?”) rasplatite cu priviri pline de pizma. Toti reprezentantii venerabili ai varstei a treia imi daruiau coate si genunchi in diverse parti moi ale fizicului meu impresionant, asaltandu-mi in acelasi timp nasucul fin.
„Bai, astia lucreaza pe doua cai, si fizic, si psihic”, mi-am zis, dandu-mi seama de strategia care ii ajuta pe cetatenii respectabili ai urbei sa ajunga la timp la piata. La Piata Romana sau la Piata Victoriei, nu stiu inca, dar undeva pe-acolo.
Inspirata fiind de vorba din popor, cel mai destept cedeaza, am zis ca acum e momentul sa fac miscarea inteleapta. La prima statie am coborat, luand-o la pas repejor spre birou, bucurandu-ma ca i-am fentat pe batranei.
Concluzia? Bucuresti, capitala europeana moderna, unde esti alergat de caini, mirosuri si pensionari…
6 iunie, 2012. Bucuresti. Romexpo. Nume de cod: Linkin Park.
Am venit cu un 331 de la Romana, inghesuita intre alti oameni care se duceau spre concert. Toata lumea era entuziasmata si enervata de traficul dubios de pe Dorobanti, dar in acelasi timp toata lumea astepta cu nerabdare concertul.
Dupa cateva neintelegeri pe motive organizatorice si de orientare, am ajuns la locul cu pricina. Primul lucru observat: ce putina lume era. Al doilea: cat de putini oameni dansau (am ajuns fix pe Zdob si Zdub – Videli Noci).
Ne-am instalat aproape de gardul ce despartea Gazonul B de A, fix in spatele turnului de filmare si a cortului de sunet. In jur, oameni cu varste cuprinse intre 12 si 52 de ani, copii nesupravegheati, fete venite sa-l iubeasca pe Chester (sau pe Mike, who knows?) de la distanta cu un sutien intre ochi, baieti cam derutati, niste hipsteri care n-ar fi recunoscut ca-s hipsteri si tot asa…
Pe la un 8.20 a inceput spectacolul. Setlistul final de la Bucuresti a fost:
Tinfoil
Faint
Papercut
With You
Runaway
Given Up
Blackout
Somewhere I Belong
(2012 ext. intro)
New Divide
A Place for My Head
New Divide
Lies Greed Misery
Points of Authority
Waiting for the End
Breaking the Habit
Leave Out All the Rest / Shadow Of The Day / Iridescent
(Ballad Medley)
The Catalyst
What I’ve Done
One Step Closer
Burn It Down
In the End
Numb
Bleed It Out
Momentele mele de maxima bucurie: Papercut, With You, Runaway, Somewhere I Belong, A Place For My Head, Points of Authority, Breaking the Habit, Ballad Medley-ul, One Step Closer, In The End, Numb si Bleed It Out.
A fost un blend frumos de piese vechi si noi, balade si chestii puternice, pe care se imbinau placut growlurile lui Chester cu rapul lui Mike. Trupa a fost profesionista, exceptand vreo cateva mici floricele ale tobosarului (la inceput si la sfarsit), cand a scapat cu mana pe tobe si a sunat de parca a intrat pisica intre oale (sunt rea), si alte cateva mici improvizatii ale chitaristului, care a crezut ca e la Pink Floyd pentru 5 secunde.
In ciuda setlistului foarte bun, n-am inteles sunetistul ce facea. Cred ca am auzit concerte Vita de Vie cu sunet mai bun ca acolo. S-a stricat o parte din atmosfera doar cu asta. Apoi, publicul. Static (cel putin la Gazon B), jumatate de Gazon A – gol total. Partea stanga de la Golden Circle si Tribuna – un pic mai animate, dar cam atat. Momente de maxim amuzament: drunk people running around prin perimetrul de la Gazon A, ca deh… Oricum nu dansa nimeni. Ah, si o tanti de la BGS, supposedly with a great ass. Partea de visuals a fost foarte faina, s-a impletit frumos cu ce cantau baietii aia.
Per total, a fost un concert care a meritat. Merita si acum 10 ani, si acum 5 ani, si in prezent. Nu garantez ca as fi mers daca era peste 5 ani. Meritau un public mai activ si mai multa lume in general. Meritau un sunet mai clar. Ar fi fost ideal daca ar fi inceput la 9.30, ca sa ma pot bucura de visuals pe bune, nu la 8.20, cand e lumina afara si reflectoarele alea nu fac nimic special. Sa zicem un 8. Pentru ca n-au cantat Crawling si nici nu s-au intors la Encore. Si au avut si steagul pus invers.
Viaţa m-a purtat prin multe locuri, unde am întâlnit, măcar accidental, tot felul de oameni. Mai buni şi mai puţin buni. De multe ori, doar dubioşi. De ceva vreme încoace, jonglez cu ideea că nu mă ajută faţa. Nu ştiu ce am, dar faţa mea exprimă ceva de genul „dubioşi din toată lumea, veniţi la mine, băgaţi-mă în seamă, eventual daţi-mi o palmă, vorbiţi-mi urât şi cereţi-mi ţigări, încercaţi să-mi puneţi mâna pe fund sau ameninţaţi-mă că-mi faceţi lucruri naşpa dacă nu vin cu voi”.
Aşa că, dacă-s singură pe stradă, am mari şanse s-o păţesc. Exemple am destule.
– 14 ani, urbea natală, blugi negri, tricou larg – un nene la costum, cu servietă, se opreşte lângă mine, îmi întinde o carte de vizită (pretindea că lucrează la o agenţie de fotomodele) şi-mi zice să vin la casting. Cum eu nu picam la faze din astea nici atunci, i-am zis mulţumesc, nu mă interesează şi am dat să plec, moment în care nenea a început să ţipe obscenităţi şi să încerce să mă pipăie – needless to say – nimeni n-a intervenit, deşi eram în buricul târgului.
– 14 ani, urbea natală, mergeam spre şcoală – un alt nene opreşte maşina lângă mine şi întreabă de-o stradă, îi zic că nu ştiu, şi dau să plec, moment în care domnul mă invită la cafea. Îi zic că nu, iar el a mers cu maşina pe lângă mine vreo 5-10 minute bune, până am ajuns la şcoală. Nu era nimeni pe stradă, I was scared shitless.
– 20 ani, capitală, prima călătorie cu metroul – un nene s-a ţinut din vagon în vagon şi din metrou în metrou după mine vreo 10 staţii. S-a oprit doar când am ajuns la Grozăveşti, unde a vrut să coboare, dar s-a răzgândit.
– 23 ani, capitală, 23 sau 24 decembrie, petrecut la serviciu până la 9, cobor la Grozăveşti – din metrou mai coboară un singur nene, şi nenea ăsta s-a ţinut după fundul meu, mergând în acelaşi ritm cu mine şi uitându-se dubios şi băgându-şi capul în dreptul meu, de parcă era atent să vadă dacă mă recunoaşte sau de parcă ar fi vrut să îmi spună ceva. Salvarea – căminul P1, în faţa căruia era un grup de oameni, printre care am zbughit-o, ca să scap de el.
– 25 ani, capitală, plină vară, lumină afară, cam ora 9 afară – singură în staţia de la Cişmigiu, aşteptând 601, să mă ducă la P2 de data asta. Ascultam muzică, când un nene mă ia de mână, să-mi ceară ţigări. Spun frumos că nu fumez, moment în care nenea mă ia de mână şi trage cu putere de ea, aproape să mi-o smulgă. Salvarea – nişte studenţi cu vreo 5 ani mai mici ca mine şi vreo 30 de kilograme în minus, care mi-au luat apărarea.
– 26 ani, capitală, magnifica seară de azi – vizită la stomatolog (era să scriu stomatogol, dar pe cuvânt că fără intenţie!!!), apoi o călătorie cu pitorescul 123 din Dristor, unde s-a urcat un nene plin de sânge şi alcool, cu mâna bandajată. Nene care m-a găsit pe mine, din tot autobuzul, de care să se ia, deşi erau fete mai aproape de el, băieţi mai aproape de el, dar probabil faţa mea a cerut palme, pentru că a încercat să-mi dea una.
E o aventură ce mi se întâmplă. Nu mă ajută faţa deloc. I am in dire need of saving…
A început din nou să ningă. Vremea asta devine din ce în ce mai deprimantă, și eu sunt atât de obosită. Am obosit să mai lupt în fiecare dimineață cu bălțile și troienele, iar seara cu frigul, bălțile și troienele.
Niciodată nu mi-a plăcut frigul, dar zăpada îmi plăcea. Acum e și frig, zăpada e murdară, e aglomerație pe străzi, în autobuz și m-am săturat să văd oameni zgribuliți.
Nu vreau decât să vină vara din nou, să port pantofii mei noi – cu toc! – și să mă plimb pe jos până acasă. Nici shoppingul nu mi-ar mai putea face plăcere, pentru că mă deprimă să intru în magazine cu toate hainele alea pe mine, să-mi ia o jumătate de oră doar ca să mă pot dezbrăca să probez o rochie pe care n-o pot purta, să-mi ia altă jumătate de oră ca să mă îmbrac, să mai stau 3 sferturi de oră la casă… Sounds like a drag…
Pe frigul ăsta, n-am nici poftă de mâncare, nici de uitat la filme, nici de ascultat muzică…
Aș vrea doar să stau în pat și să dorm, doar că viața mi-a rezervat alte lucruri pentru mâine. Trebuie s-o iau de la capăt, cu plimbatul prin bălțile mele gri…