toate imi vorbesc cuvinte
rasfirante-adanc in minte,
si prin apa, prin morminte,
eu barfesc de cele sfinte.
uite ceasul cum se trece,
mai ceva ca apa rece
ce era sa ma inece
nu intr-o secunda,-n zece.
uite timpul tavalug,
se ascunde in cosciug,
nici de n-am un betesug,
nu-s prilej de vreun belsug.
viata dulce de amara,
de cu zi si pana-n seara,
tu ma tii ca intr-o gheara,
pana moartea ma omoara…
Distanta nu-i nimic, dar ea inseamna totul. Ne masuram in metri, kilometri si alte unitati de masura gratuite, dar uitam sa ne masuram in minute, secunde, cuvinte, imbratisari… Ne invartim, bezmetici, ca o supa de quarci, si cautam in lumea asta mica tot ce nu stim sa cautam in noi.
Afara, cautam iubire, intelegere, brate puternice care ne sustin si vorbe care ne alina. In noi zac toate lucrurile astea, and then some! Si le ratam, tot risipindu-ne pe altii. Dam bucatele sfinte din noi, tot incercand sa micsoram distanta. Dam bucatele sfinte din noi, tot incercand sa raspandim iubirea. Dam bucatele sfinte din noi, pe care nu le vom revedea niciodata si pe care nimeni nu ni le va da inapoi.
De multe ori, ne bucatelim sufletul in fata oamenilor, si oamenii nu dau doi bani pe el si il arunca la gunoi. Ne sfasiem pe dinauntru, incercand sa fim frumosi pe dinafara pentru toti strainii cu zambet crud. Carne din carnea noastra e renegata zi de zi, si smulgem din noi zambete si fericiri, doar pentru ca pe altii nu-i fac sa zambeasca si sa fie fericiri.
Distanta se aduna, tot mai multa si mai grea, in noi si intre noi. Si la final nu va mai fi nici macar tacere. Doar abur de rasuflare sparta, uscata pe un geam…
În această seară am fost la un nou eveniment organizat de ARCEN, de data aceasta la Institutul Cultural Român. Textul de prezentare promitea foarte mult, drept urmare am decis să ridic și de data asta două degete sus.
Profesor la Facultatea de Matematică din cadrul Universității din București, Solomon Marcus este autorul a numeroase studii interdisciplinare ce privesc utilizarea matematicii în lingvistică, în analiza teatrală, în științele naturale și sociale, dar și a numeroase articole despre timp.
Am întârziat puțin, dar n-am pierdut mare lucru. Mă așteptam să fie cât de cât gol, dar cred că au fost mai mulți oameni decât la episodul bacovian de luna trecută. A fost un eveniment greoi și încâlcit, cu dese sughițuri tehnice și de alte feluri, o mulțime colorată și incongruentă, oarecum nelalocul ei.
Începutul a fost puternic, câteva cuvinte spuse de organizatori și prezentarea unui reportaj, cu răspunsuri ale oamenilor despre timp și timp pierdut. După vizionarea interviurilor (multe răspunsuri au fost chiar elocvente, deși n-aș fi crezut), microfonul i-a revenit lui Solomon Marcus. O să spicuiesc doar câteva din ideile de pe parcursul prezentării:
– invitatul a părut în primele 30 de minute plictistor și incoerent
– repeta idei vehiculate de alții, fără a aduce vreo completare reală la subiect
– discursul său a fost greoi și oarecum învechit
– idee frumoasă: Timpul nu ne aparține (aș nota eu că nici ideile nu ne aparțin, tot din această sferă intangibilă)
– întrebări puse: Ce e timpul pierdut? Ce e risipa de timp și idei? Frumusețea timpului – care e ea?
– Timpul pierdut e singurul valoros – citat din răspunsul dat de una din persoanele întrebate
– idei reluate: Panta rei
– idei născute pe loc: Timpul e asimilat cu lenea, dar e sursă de idei
– zicală franțuzească: Dacă tinerețea ar ști și dacă bătrânețea ar putea
– Cine trece – noi sau timpul? Depinde de reper
– Miron Costin- citat și răscitat pe tot parcursul serii
– Viața ca trecere – de ce să faci ceva când poți să nu faci nimic?
– lista de găuri negre: stare larvara (lâncezeala), lenea, plictiseala, anodinul (derizoriul), stresul, viciul, rutina. Aceste stări sunt ingrediente ale umanului, dar trecerea de la ele la stări creatoare poate fi imperceptibilă. Viață e plină de tonuri de gri și ieșim cum putem din ele.
– Pâine și circ – spectacol
*Din acest punct, discursul a devenit fluid, asezonat cu o fărâmă de discuție trivială despre meciurile de ieri
– spectacol în zona culturii – nu are același efect precum pâinea și circul pomenite mai devreme
– câteva cuvinte și idei despre ARCEN (se pare că Solomon Marcus e la a doua colaborare cu ei)
– bottom line: ARCEN = E normal ca educația să ducă la cultură
– discuție despre Artele liberale: gramatica, retorica, logica, aritmetica, astronomia, muzica, geometria
– artele liberale au valoare de cunoastere și valoare ludică, cu ajutorul lor „trecerea” devine petrecere, cultura, etc…
– Competitia – un alt fel de spectacol
– „A omorâ timpul” – mostly prin anodin, violență, viciu
*E 7:53 și e încă lumină afară… Timpul încă mai stă, soarele mai stă… 🙂
– Nu e loc în educație pentru ludic, pentru spirit critic, contemplare
– Suntem de fapt sclavii unei societăți binare, ai unui sistem mincinos.
A fost pierdere de timp? A fost timpul de acolo frumos? A trecut vreo clipă timpul cât am fost acolo? Le-aș mai da o șansă, invitatul părea pe fugă, grăbit să spună ceva, dar parcă nu erau cu adevărat gândurile sale. Am notat tot ce-am putut, pentru a avea martor scris pe viitor, sunt sigură că peste ceva timp voi regăsi o idee de care să mă agăț. Până atunci, timpul meu are răbdare, se așterne liniștit în pat, se trezește dimineața după un somn bun și e întotdeauna gata de lucruri mari.
Te tunzi.
Te vopsești.
Schimbi cărarea.
Schimbi hainele.
Schimbi jobul.
Schimbi casa.
Schimbi orașul.
Schimbi partenerul.
Începi să dormi pe burtă.
Începi să cauți răspunsuri.
Începi să pui întrebări.
Începi să faci planuri.
Schimbi dieta.
Te duci la doctor.
Cumperi alte haine.
Ieși cu alți oameni.
Cauți alți oameni.
Uiți vechii oameni.
Îți amintești de oameni vechi uitați.
Te întrebi ce-ar fi fost dacă…
Te întrebi cum ar fi fost mai bine.
Vorbești mai mult cu mama.
Bei mai multă cafea.
Ai mai puțină răbdare.
Înduri mai multe.
Cauți, și cauți, și cauți.
Asculți mai puțin.
Vorbești mai mult.
Timpul trece mai repede.
Totul pare degeaba.
Dar niciodată nu vrei să afli de ce vrei să fii altfel. Nici cum. Nici când.
Iar la un moment dat, vei renunța. Calea pe care ai pornit nu e calea ta.
Viața e atât de scurtă, iar în tot timpul puțin de până acum, am cunoscut mulți oameni.
Oamenii vin și pleacă, unii se întorc, iar pe unii nu-i mai vezi niciodată.
Unii se schimbă, unii se supără, alții au bucurii mai mari de împărtășit altora.
Pentru unii, ai rămas prea mult în loc. Pentru alții, te miști prea repede.
Ești prea tânăr, prea bătrân, și timpul, Doamne, timpul nu mai are răbdare!
Pe unii îi vrei înapoi, și îi dorești cu ardoare și ai urla lumii întregi că-i vrei lângă tine.
Pe unii vrei să-i alungi, vrei să fugi de lângă ei, dar au o putere care te ține acolo pentru totdeauna.
Oamenii se rotesc în jurul tău, tu te rotești în jurul lor.
Ei nu vor să-ți facă pe plac, tu nu vrei să faci compromisuri.
Unii te calcă în picioare, iar peste alții pășești tu cu lejeritate.
Unii te vor aproape, iar pentru unii nu însemni nimic.
Câți oameni te visează noaptea?
Câți îți port de grijă?
Care sunt cei cărora le pasă?
Tu pe cine visezi noaptea?
Pe cine vrei acum?
De cine ai nevoie?
De cine îți pasă?
Adună-i pe toți lângă tine, căci timpul este tare scurt… Și nu e vreme de regrete.
Zilele trec, se mișcă extrem încet… Una după alta, tot mai aglomerate și încărcate. Cuvintele nu vin. Timpul nu vine. Aerul nu intră.
Am fost un pic bolnavă, probabil de acolo starea de apatie. Subiectele bune lipsesc, timpul lipsește, totul lipsește.
Primăvara n-a venit nici ea…
Mă simt ca într-o continuă așteptare, blocată într-o gară unde nu știu ce tren aștept sau ora la care vine.
Heart’s all gone…
Dar începutul este mereu frumos.
I need more. Asta îmi spun în fiecare seară, când mă uit la ceas și mă sperii, pentru că iar e foarte târziu. În fiecare dimineață, mă trezesc din ce în ce mai greu și-mi promit că mâine nu se va întâmpla la fel. Dar se face din nou seară, și din nou e ora două. Și a doua zi dimineață, mă trezesc un pic mai greu ca ieri…
Nu mai am timp, și nu-l mai găsesc, și parcă am obosit să-l caut. Mă gândesc la părinții mei, care aveau timp să facă de toate, iar eu n-am mai citit o carte de o lună. Nu fac decât să citesc lucruri pentru serviciu și am obosit să trăiesc pentru serviciu. Aș vrea să trăiesc pentru mine, să am timp să mă dau cu ojă în grabă, să mă murdăresc din cauza asta și să fiu nevoită să o șterg și să mă pot mâzgăli din nou. Aș vrea să am timp să arunc gunioul zilnic, ca să mă pot întoarce să mă spăl pe mâini. Acum nici n-am timp să se strângă ceva în coș, îmi ia aproape o săptămână să fac asta, și deci oricum îl duc sâmbăta și mă pot întoarce liniștită să mă spăl pe mâini… Aș vrea să am timp să mă plimb. Să citesc. Să dorm. Să văd. Să ascult. Să respir.
N-aveți cumva un ceas mai liber?
