Toti oamenii au o pereche de pantofi norocosi. Sau niste cercei. Un inel. O cravata. O rochie. O geanta. Un ceas.
Eu am pantofi. Pantofii mei sunt rosii. Au tocul inalt, si se leaga intr-un mod relativ sexy-discret pe glezna, facand-o sa para si mai subtire decat e. Pantofii mei rosii ma fac sa am mai multa incredere in mine, in special cand imi trec mana prin par. I-am cumparat de mult, cand inca nu aveam parul atat de lung, si-l vopseam intr-un blond spalacit si fara personalitate. De ani de zile, pantofii mei rosii mi-au tinut companie la interviuri si intalniri in oras, cu ei am cunoscut dragostea, cu ei am reusit s-o parasesc (e greu cand ai un smiorcait langa tine), cu ei am reusit sa obtin joburile mult-visate si sefii mult-visati.
Cu ei i-am omorat pe EI.
Nu mi se parea nimic iesit din comun. Adica, ce e asta sa-i infigi o clama in gat iubitului tau? Nimic. Ce e sa-i sectionezi artera cu un cutit? Nimic. Ce inseamna sa-i dai o supradoza de somnifere? Nimic. Ce inseamna sa-i strecori in supa pe care i-o duci la spital, dupa operatia de apendicita, un pic de otrava de soareci? Nu mi se pare nimic. Pur si simplu oameni care mor. Oricum nu meritau sa traiasca.
Pantofii mei rosii au fost acolo de fiecare data, m-au ajutat si mi-au purtat noroc. Dupa ce terminam treaba,
aveam un obicei: sa calc mereu peste trupul neinsufletit, sa simt cum mi se infunda piciorul in stomacul lui, cum mi se infige tocul in coastele lor. Sa stii ca mortii saruta mai bine ca vii, si parul lor e un pic mai moale. Pacat ca prind repede miros, mi-ar fi placut sa ramana ai mei pentru totdeauna si sa ma joc cu ei.
Din pacate, trebuia sa incep sa-i sectionez, ca sa-i pot arunca departe de oras, sa nu-i mai gaseasca nimeni, niciodata.
Pantofii mei rosii ma ajutau sa-ndeplinesc si sarcina asta teribila, pentru ca sincer mi se facea mila sa-i tai pe bietii barbati pe care i-am iubit o data. Le placea sa se scalde in sangele celor care m-au iubit, si intotdeauna calcau cu mandrie in el, facand sa sara stropi mici pe peretii mei albi. Pe mine ma enerva asta, si mereu le ziceam sa nu mai calce in sange, pentru ca mi-era lene sa curat dupa aia.
——————————————————————————————————-
Azi ma duc la politie. Cred ca mi-au gasit iubitii imprastiati prin tara, habar n-am. Au zis ca e ceva despre Matei. Matei e ultimul meu iubit. M-au intrebat cand l-am vazut ultima oara, si le-am zis ca acum 2 saptamani. Mi-au zis ca ai lui l-au dat disparut, si m-au rugat sa vin sa confirm daca e cadavrul lui. Le-am zis ca ajung intr-o ora, si au zis ca ma asteapta. M-am imbracat in rochia mea neagra, cu maneci trei sferturi. Mi-am pus pantofii rosii, si esarfa rosie la gat. Ochelarii de soare imi acopereau bine fata, iar geanta mea rosie continea actele si banii mei.
Am pornit pe jos, pentru ca pe jos ai timp sa vezi tot felul de oameni tristi si locuri triste. As fi vrut sa intru in starea aia plangacioasa si penibila pe care o au femeile de obicei, dar singurul lucru la care ma puteam gandi era ca…
Ha ha ha! Ce fraieri sunt! Cat de mult le-a luat ca sa-si dea seama! Imi venea sa strig in gura mare: eu i-am omorat! Eu am facut-o! Sunteti niste prosti ca nu v-ati dat seama!
In momentul acela, cineva a dat cu masina peste mine. Am simtit cum zbor, ca de pe o trambulina, si cum cad pe asfatul tare. Am simtit cum trupul mi se rupe in zece mii de bucatele mici, si cum fiecare bucatica inteapa alta bucatica, si ma doare. Inainte sa inchid ochii, mi-am vazut pantofii rosii: erau plini de sangele lor. Nu i-am curatat niciodata.
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Nu mai am timp, și nu-l mai găsesc, și parcă am obosit să-l caut. Mă gândesc la părinții mei, care aveau timp să facă de toate, iar eu n-am mai citit o carte de o lună. Nu fac decât să citesc lucruri pentru serviciu și am obosit să trăiesc pentru serviciu. Aș vrea să trăiesc pentru mine, să am timp să mă dau cu ojă în grabă, să mă murdăresc din cauza asta și să fiu nevoită să o șterg și să mă pot mâzgăli din nou. Aș vrea să am timp să arunc gunioul zilnic, ca să mă pot întoarce să mă spăl pe mâini. Acum nici n-am timp să se strângă ceva în coș, îmi ia aproape o săptămână să fac asta, și deci oricum îl duc sâmbăta și mă pot întoarce liniștită să mă spăl pe mâini… Aș vrea să am timp să mă plimb. Să citesc. Să dorm. Să văd. Să ascult. Să respir.
