In cautarea barbatului ideal

A fost Valentine’s Day, maine e Dragobetele, vine 1 Martie, 8 Martie, tot sirul sarbatorilor de primavara care ne cinstesc si ne pun pe prim plan pe noi, femeile. Si totusi, unele dintre noi inca nu si-au gasit teoretica jumatate. Pierdute intre job si odihna zilnica, uitate in mormanul de hartii de pe birou, unele femei uita sa mai plece acasa la ora justa si se trezesc, brusc, ca acasa inseamna doar un pat rece.
Eterna palavrageala intre colegi iti da tot felul de idei, asa ca in mintea mea s-a conturat portretul barbatului (oarecum) ideal. Zic oarecum, pentru ca aceasta lista are valoare doar in zilele in care ma simt singura si vad ca altii se iubesc si pe mine nu ma iubeste nimeni (something manic-depressive is next, so don’t stay tuned if you’re not in that bad place).

As incepe cu atributele de genul:
– sa fie curat si oarecum ordonat
– sa fie galant si curtenitor
– sa stie sa asculte
– sa stie ce sa spuna
– sa nu faca glume proaste
– sa aiba 2 metri (sa pot purta tocuri)
– sa aiba 100 de kilograme (sa nu arate ca un ciudat de 40 kg la 2 metri)
– sa castige de 2 ori cat mine (ca sa poata fi curat, galant si curtenitor)
– sa fie Taur sau Fecioara (sau Capricorn, daca e cu cel putin 5 ani mai mare decat mine)
– sa nu stea cu maica-sa
– sa nu aiba prieteni nenorociti
– sa aiba prieteni care sa scoata ce-i mai bun din el.
Lista e pur si simplu intamplatoare, fara o ordine anume.

Chestii care conteaza mai putin: sa stea singur sau cu cineva (as prefera chirie, pentru a se responsabiliza mai bine), sa aiba masina (sau nu, tinand cont ca am rau de masina), ochii, parul, muschii, telefonul.

Acest articol e un pamflet, nu trebuie luat ca atare decat in zilele marcate in calendar.
Sursa.

Despre timp

I need more. Asta îmi spun în fiecare seară, când mă uit la ceas și mă sperii, pentru că iar e foarte târziu. În fiecare dimineață, mă trezesc din ce în ce mai greu și-mi promit că mâine nu se va întâmpla la fel. Dar se face din nou seară, și din nou e ora două. Și a doua zi dimineață, mă trezesc un pic mai greu ca ieri…
Nu mai am timp, și nu-l mai găsesc, și parcă am obosit să-l caut. Mă gândesc la părinții mei, care aveau timp să facă de toate, iar eu n-am mai citit o carte de o lună. Nu fac decât să citesc lucruri pentru serviciu și am obosit să trăiesc pentru serviciu. Aș vrea să trăiesc pentru mine, să am timp să mă dau cu ojă în grabă, să mă murdăresc din cauza asta și să fiu nevoită să o șterg și să mă pot mâzgăli din nou. Aș vrea să am timp să arunc gunioul zilnic, ca să mă pot întoarce să mă spăl pe mâini. Acum nici n-am timp să se strângă ceva în coș, îmi ia aproape o săptămână să fac asta, și deci oricum îl duc sâmbăta și mă pot întoarce liniștită să mă spăl pe mâini… Aș vrea să am timp să mă plimb. Să citesc. Să dorm. Să văd. Să ascult. Să respir.
N-aveți cumva un ceas mai liber?

Sursă.

Dupa-amiezi cu ingeri

Dupa-amiezile pot fi frumoase, daca macar vreo clipa poti intrezari o raza de soare. Din pacate, biroul meu nu-mi permite sa visez, si reveria mea e scurtata rapid. Doar ascultand un pic de muzica, mai pot pica in visare, mai pot spera pentru o secunda ca ceasul meu nu s-a oprit „acolo”. Daca toti am sti unde ne e „acolo”-ul, cred ca am fi mai linistiti.
Citeam o carte despre ingeri, inca nu mi-e foarte clara si nu dau nume, si ingerii astia sunt peste tot. Din coltul meu corporatist, imi caut uneori ingerul, si-as vrea sa-l ating, sau macar sa-i vad lumina. Mi se pare uneori imposibil de greu, si am nevoie de cuvinte si fapte si dovezi. Oamenii, ca si ingerii, nu sunt dispusi sa-ti dea aceste lucruri. Oamenii, ca si ingerii, se lasa cautati si asteptati. Ca si dupa-amiezile mele urate, asteapta sa fie observati printr-un colt de geam. Iar daca vreodata te apropii de coltul de geam, o sa vezi lumina care zburda vesela o secunda-doua, iar apoi dispare rapid, ca si cum ti-ar face in ciuda.
Stie cineva unde pot gasi un colt de geam, o dupa-amiaza frumoasa, un inger si niste oameni?

Visele mele nu sunt bune

Azi am văzut o stea pe cer – probabil ca era prima stea de azi, iar daca nu era, să știi că așa îmi place să cred: că era prima.
Când eram mică, vânam tot timpul prima stea, și ne făceam planuri, și ne puneam dorințe. Gașca de copii credea brusc în ceva.
Eu îmi doream mereu același lucru și, deși eram tot timpul prima la pus dorințe, nu mi s-au îndeplinit niciodată. Nici până azi.
Visele mele nu sunt bune pentru acolo, sus. Rămân doar cu noaptea, bună.

Despre liniste

Esti intotdeauna liber sa te razgandesti, si sa iti alegi alt viitor, sau un alt trecut.
(Richard Bach – „Indrumar pentru Mesia”).

Am facut o viata jocul altora, mi-am contruit casa in baza cuvintelor lor, si pe terenul lor. Cateodata, imi vopseam coliba in culori vesele, si ei credeau ca in casa mea nu e furtuna. Nu vedeau cum atarnam pe la geamuri, si nu vedeau griul disperat din ea. Cioburile atarnande peste tot erau mascate cu atentie de obloane colorate in rosu aprins, si daca se intampla sa se vada ceva, spuneam repede ca e un mis-en-scene foarte reusit.
Ma mascam, si ma afisam lumii sub masca reusita a omului fericit, tarand cu grija piciorul si bila grea de fier. E greu sa-ti tarasti minciunile, dorind sa fi fost un pic altfel, un pic mai bun, un pic mai vesel, un pic mai atent si mai rasfatat. E greu sa te prefaci ca neatentia altora nu te atinge, si sa te prefaci ca-ti pasa de niste oameni care nu te intregesc. E usor sa te prefaci ca nu te intereseaza sa cauti, si sa respingi cautarea, din motive de simpla lene. Cand lasi focul din tine sa se stinga, incet-incet, dispari si tu cu el. Cand te uiti la aer, o sa vezi ca nu mai ies decat aburi razleti din tine, fara caldura si fara lumina.

Vreau sa ma aprind, sa fiu din nou foc si lumina. Vreau sa zambesc, si sa fiu fericita. Vreau sa ma tii in brate, si sa fie liniste. Sa respiri in parul meu, si sa-mi redecorezi sufletul in armonie. Vreau sa fii langa mine cand e liniste si lumina, si cand se face iarasi noapte, sa ma trezesc langa tine, si sa imi dau seama ca e doar un cosmar. De fapt, e cald, e lumina, e liniste, si tu respiri in parul meu.

Pastorală

“Îmi place fusta ta scurtă.”
Declaraţia e atât de vagă,
Căci nu ştii dacă lungimea ei
Te invită sau te condamnă.
Îţi place că miros a vanilie
Pe dinăuntru, şi-a scorţişoară.
Îţi place că scoica mea nu e atât de amară
Şi-ai prefera s-o umpli cu miere şi ceară.
Crestată uşor, pe mâini şi pe piept,
Îţi sorb astăzi sucul şi respir încet,
Şi te-aş cuprinde-ntre picioare,
De nu le-aş fi rătăcit prin ograda mare.
Scrijelită şi iubită, aştept ziua de mâine.
Te-oi duce la mama, te-oi prezenta.
Te va aştepta cu sare şi pâine,
Va plânge şi va râde când va veni poliţia.

Despre iubita mea – partea a IV-a

…Si simt cum ma scuipa. Scuipa in foc, si ma stinge. Ma bulverseaza. Deschid ochii si nu-mi vine sa cred.
E in genunchi, pe pat, si e furioasa. Ochii ei sunt rosii – ca niciodata, si nu sunt molcomi, ca de obicei. E ura in ei, atata ura, de-mi vine sa plang. Ma tot gandesc si…
– Cine e?
– A?
Privirea mea tampa cred ca spune tot. Imi trag un cearsaf pe mine, si-mi dau parul din ochi. Mainile imi tremura, si cand tipa ea la mine, incep sa plang.
– Cine e EL?
Nesimtita de mine… Idioata… Proasta:
– Care el? Ma prefac inocenta.

Ea s-a dat jos de pe pat, si a aprins lumina. Machiajul mi se scursese pe fata si aratam ca un clovn. Oglinda era nespus de cruda. Ea era goala, cu pantofii pe care ii luasem eu in picioarele perfecte, si ma sfida. Ceva in tinuta ei ma sfida si semana cu altcineva, la fel de sfidator, dar nu-mi aduceam aminte cine. Mi-a cautat in geanta tigarile, si-a luat una si a aprins-o. Flacara brichetei i-a aprins ochii.
Mi-a aruncat o privire dura, dar vocea i s-a imblanzit.
– Ai iesit cu tata ieri.
– Poftim?
– Tata e tipul cu care ai iesit ieri. Ati fost la o cina de afaceri.
– Daa, dar nu inteleg unde vrei sa ajungi.
– Speram sa nu te culci cu el.
In capul meu, o coarda de chitara s-a rupt.
„Taica-su?”
„Taica-su?”
„Taica-su?”

In mintea mea, informatia nu rezona, nu o puteam asimila. M-am frecat la ochi, i-am inchis pentru o secunda, si m-am rugat la dumnezeul in care nu cred ca totul sa fie o minciuna.
Cand am deschis ochii, ea era tot acolo, suparata, cu pantofii de la mine in picioare, si eu zaceam legata de cearsaf ca de stalpul infamiei.
– Pai… Nu m-am culcat cu el.
In linstea aia, cuvintele mele pareau lipite cu aracet prost din comunism. In gura mea, cuvintele alea au avut gust de balega si le-am molfait cu scarba.
Ea a inteles ca o mint.
– Speram sa minta el. Dar mi-a aratat numarul tau de telefon, era foarte fericit si incantat ca te-a gasit. Speram ca totusi a inteles gresit, sau ca te confunda, sau speram ca macar nu te-ai culcat cu el.
Nu avea sens s-o mint. Dar nici sa recunosc. N-as fi suportat s-o vad plangand, stiind ca e vina mea, si ca nu pot repara nimic. Poate daca-i ofer tacerea, imi ofera iertarea.
Se uita la mine, eu ma uitam in jos. Imi sufla fumul in fata, doar ca sa ma uit la ea. Imi venea sa plang si voiam s-o rog sa ma ia in brate, dar o simteam prea mare si prea puternica, atat de rece si de rea, si-mi-era frica sa nu vada ca plang, daca ma uit la ea.
A stat pe pat pana si-a terminat tigara.
– Nu zici nimic?
Am izbucnit intr-un plans cu hohote, si mi-am pus capul pe perna.
Atunci ea s-a ridicat de pe pat, si-a scos pantofii. A cautat in sifonier hainele cu care a venit: o pereche de blugi veche de 5 ani, un tricou spalacit si o pereche de tenisi albastri. S-a dus la masuta de toaleta, a cautat ceva de prins parul, si-a strans parul superb intr-o coada si a venit sa ma sarute pe par.
Atingerea ei m-a facut sa plang si mai tare.
Am auzit-o cum se indreapta, cu pasii tristi, spre iesire. La usa a mai stat o secunda, cred ca astepta s-o chem. A rasuflat greoi, si a inchis usa incet, in urma ei.
Cred ca a plans pe scara, si pe tot drumul, pana a ajuns in Dambovita. De acolo au pescuit-o dimineata. Era trista si imbracata prea subtire pentru o zi atat de urata.