…Si simt cum ma scuipa. Scuipa in foc, si ma stinge. Ma bulverseaza. Deschid ochii si nu-mi vine sa cred.
E in genunchi, pe pat, si e furioasa. Ochii ei sunt rosii – ca niciodata, si nu sunt molcomi, ca de obicei. E ura in ei, atata ura, de-mi vine sa plang. Ma tot gandesc si…
– Cine e?
– A?
Privirea mea tampa cred ca spune tot. Imi trag un cearsaf pe mine, si-mi dau parul din ochi. Mainile imi tremura, si cand tipa ea la mine, incep sa plang.
– Cine e EL?
Nesimtita de mine… Idioata… Proasta:
– Care el? Ma prefac inocenta.

Ea s-a dat jos de pe pat, si a aprins lumina. Machiajul mi se scursese pe fata si aratam ca un clovn. Oglinda era nespus de cruda. Ea era goala, cu pantofii pe care ii luasem eu in picioarele perfecte, si ma sfida. Ceva in tinuta ei ma sfida si semana cu altcineva, la fel de sfidator, dar nu-mi aduceam aminte cine. Mi-a cautat in geanta tigarile, si-a luat una si a aprins-o. Flacara brichetei i-a aprins ochii.
Mi-a aruncat o privire dura, dar vocea i s-a imblanzit.
– Ai iesit cu tata ieri.
– Poftim?
– Tata e tipul cu care ai iesit ieri. Ati fost la o cina de afaceri.
– Daa, dar nu inteleg unde vrei sa ajungi.
– Speram sa nu te culci cu el.
In capul meu, o coarda de chitara s-a rupt.
„Taica-su?”
„Taica-su?”
„Taica-su?”

In mintea mea, informatia nu rezona, nu o puteam asimila. M-am frecat la ochi, i-am inchis pentru o secunda, si m-am rugat la dumnezeul in care nu cred ca totul sa fie o minciuna.
Cand am deschis ochii, ea era tot acolo, suparata, cu pantofii de la mine in picioare, si eu zaceam legata de cearsaf ca de stalpul infamiei.
– Pai… Nu m-am culcat cu el.
In linstea aia, cuvintele mele pareau lipite cu aracet prost din comunism. In gura mea, cuvintele alea au avut gust de balega si le-am molfait cu scarba.
Ea a inteles ca o mint.
– Speram sa minta el. Dar mi-a aratat numarul tau de telefon, era foarte fericit si incantat ca te-a gasit. Speram ca totusi a inteles gresit, sau ca te confunda, sau speram ca macar nu te-ai culcat cu el.
Nu avea sens s-o mint. Dar nici sa recunosc. N-as fi suportat s-o vad plangand, stiind ca e vina mea, si ca nu pot repara nimic. Poate daca-i ofer tacerea, imi ofera iertarea.
Se uita la mine, eu ma uitam in jos. Imi sufla fumul in fata, doar ca sa ma uit la ea. Imi venea sa plang si voiam s-o rog sa ma ia in brate, dar o simteam prea mare si prea puternica, atat de rece si de rea, si-mi-era frica sa nu vada ca plang, daca ma uit la ea.
A stat pe pat pana si-a terminat tigara.
– Nu zici nimic?
Am izbucnit intr-un plans cu hohote, si mi-am pus capul pe perna.
Atunci ea s-a ridicat de pe pat, si-a scos pantofii. A cautat in sifonier hainele cu care a venit: o pereche de blugi veche de 5 ani, un tricou spalacit si o pereche de tenisi albastri. S-a dus la masuta de toaleta, a cautat ceva de prins parul, si-a strans parul superb intr-o coada si a venit sa ma sarute pe par.
Atingerea ei m-a facut sa plang si mai tare.
Am auzit-o cum se indreapta, cu pasii tristi, spre iesire. La usa a mai stat o secunda, cred ca astepta s-o chem. A rasuflat greoi, si a inchis usa incet, in urma ei.
Cred ca a plans pe scara, si pe tot drumul, pana a ajuns in Dambovita. De acolo au pescuit-o dimineata. Era trista si imbracata prea subtire pentru o zi atat de urata.