I-am luat pantofii. Cei mai frumosi pantofi din lume, negri si cu toc inalt, cu guleras victorian care coboara de pe glezna pana jos, spre botul pantofilor. Ii vin superb. I-am luat si o rochie, rosie, ca ochii ei. Si niste cercei verzi, ca reflexele din parul ei. O fac sa para atat de mare, si de sexy, atat de dura si insensibila. E extraordinara. S-a transformat pe moment si a devenit o femeie pe care eu, una, chiar nu o cunosteam. Imi venea s-o invit pe loc in oras, sa o sarut in fata unui restaurant stupefiat. Imi venea sa-i rup rochia si sa o am acolo, pe masuta de cafea. Imi venea sa o acopar cu capsuni si sa-i las pantofii aia perversi in picioare.
In schimb, singura imagine din minte era cu el. O comparam cu el, cu muschii lui si costumul impecabil. Modul in care emana siguranta, si modul in care fuma… Nu am mai vazut niciun barbat sa fumeze asa. Nu am cuvinte sa explic. Iar ea – si nici eu, de altfel – nu fumeaza. E dependenta de sucul de fructe si de mine. Eu sunt dependenta de ea si de privirea lui.
A venit cu seful meu, la masa de azi. Cand l-am vazut, mi-am promis ca o sa-i cumpar ei o duzina de rochii.
Niciodata nu mi-am dorit sa ma priveasca cineva atat de mult. Niciodata nu mi s-a parut ca sunt mai stearsa si mai invizibila ca astazi. Si niciodata nu mi-a parut atat de rau ca nu am scos-o din casa pana acum.
Ma uitam la el, si incercam sa-mi dau seama ce gandeste, prin perdeaua de fum. El ma ignora, si se uita cu scarba la ceasul scump de la mana lui dreapta. Cu stanga tinea tigara, si mie imi venea sa ma aplec putin spre el, sa trag si eu un fum. Din semi-profil, semana cu ea. Si mi se facea pielea gaina cand ma gandeam la ea. Acasa, intinsa pe canapea, cu o rochie de plaja pe ea si parul strans neglijent. Si eu aici, in costum, cu tipul asta pe care nu-l cunosc si pe care cred ca il vreau.
Si mi-am promis sa-i cumpar si o pereche de cercei, sa egaleze cat de cat eleganta lui innascuta.
In urmatoarea secunda, ma uram si il doream si imi parea rau si o voiam pe ea, sa ma ajute sa-mi treaca.