Dupa-amiezile pot fi frumoase, daca macar vreo clipa poti intrezari o raza de soare. Din pacate, biroul meu nu-mi permite sa visez, si reveria mea e scurtata rapid. Doar ascultand un pic de muzica, mai pot pica in visare, mai pot spera pentru o secunda ca ceasul meu nu s-a oprit „acolo”. Daca toti am sti unde ne e „acolo”-ul, cred ca am fi mai linistiti.
Citeam o carte despre ingeri, inca nu mi-e foarte clara si nu dau nume, si ingerii astia sunt peste tot. Din coltul meu corporatist, imi caut uneori ingerul, si-as vrea sa-l ating, sau macar sa-i vad lumina. Mi se pare uneori imposibil de greu, si am nevoie de cuvinte si fapte si dovezi. Oamenii, ca si ingerii, nu sunt dispusi sa-ti dea aceste lucruri. Oamenii, ca si ingerii, se lasa cautati si asteptati. Ca si dupa-amiezile mele urate, asteapta sa fie observati printr-un colt de geam. Iar daca vreodata te apropii de coltul de geam, o sa vezi lumina care zburda vesela o secunda-doua, iar apoi dispare rapid, ca si cum ti-ar face in ciuda.
Stie cineva unde pot gasi un colt de geam, o dupa-amiaza frumoasa, un inger si niste oameni?