Despre viata

Viata e un sir lung de experiente si drumul parcurs pana la capat trebuie sa fie incitant si plin de invataturi. Oamenii orbi se vor plange ca viata e grea si ca regreta lucruri, dar mai ales vor regreta ca nu si-au cumparat ultima masina sau ultimul telefon.

E important sa asculti si sa impartasesti cu ceilalti bucurii si vise, stiind ca intr-o zi va vor uni necazuri si griji. E important sa faci pe cineva sa zambeasca, cu un zambet frumos pentru ca (nu-i asa?) dar din dar se face raiul.

Raiul e pe pamant, chiar daca uneori raiul asta este greu, raiul e in fiecare din noi, cei care stiu ca altruismul si egoismul risipit inteligent aduc bucurii.

E foarte simplu sa-l faci pe celalalt sa zambeasca. Trebuie doar sa te pui putin in locul lui, si gasesti raspunsul la multe intrebari grele.

E simplu sa dai o carte, sa daruiesti o floare, sa faci o prajitura buna, sa stii sa faci liniste cand trebuie si sa vorbesti ce trebuie. E simplu daca stii cand sa zambesti unei persoane si cum s-o linistesti. E simplu sa stii ca cineva e nervos si nu e neaparat nervos pe tine, deci lasa-l 5 minute, si o sa vina ca sa-l tii in brate.

Intotdeauna am trait gandindu-ma daca peste ani mi-ar fi rusine cu ce fac acum si nu, niciodata nu mi-a fost rusine de mine. Mi-au lipsit multe lucruri materiale, dar mi-am imbogatit viata cu oameni si amintiri. Poate n-am avut tot timpul bani, dar uneori banii s-au dus pe lucruri marunte pentru prietenii si oamenii mei iubiti.

Bucuria inseamna daruire – ca-ti daruiesti tie sau altora, nu trebuie sa-ti fie frica de gestul asta mic. La final, cineva va zambi, si pentru ca va zambi, se va uita cu drag la oamenii din jur. Iar pentru ca oamenii din jur zambesc, toata lumea va zambi. Zambetul si bucuria se propaga mai usor decat ne lasa altii sa credem si sunt arme mult mai pretioase decat tot ce se foloseste in razboaiele prafuite din lume.

Bucuria si zambetul inseamna implinire, iar implinirea inseamna ca ai facut ceva bun in viata asta. Viata nu e ultima masina cumparata, sau cea mai scumpa rochie, sau ultimul smartphone din vitrina. Viata e un lung sir de lectii si de experiente, care te duc unde trebuia sa ajungi de la bun inceput: la tine.


Surse: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9.

Inca una despre vise

You are what you dream of. Asta ar trebui sa intelegem cu totii, macar din cand. As vrea sa ne setam teluri mai inalte, si sa respiram cu drag cand privim inainte, pentru ca stim ca nimic nu ne infrange. Orice ar zice lumea, tot ce e in tine te ajuta sa mergi mai departe. Tot ce gandesti e un vis si o cale trasata, de la bun inceput. Esti tu, cu bune si rele, cu drumuri usoare si obstacole grele si nici zambetele ironice, nici ridicarile de umeri nu te pot opri.
Chiar si cand nu ne sustine nimeni, cand doar picioarele noastre ne mai tin acolo sus, trebuie sa avem incredere sa visam in continuare. Orice greseala e o treapta in plus in viata noastra si orice succes e o medalie. Esecul nu-i infrange decat pe cei slabi, care nu viseaza niciodata. Don’t give up!

Imi iau libertatea de a sublinia ce e mai important (cititi „a boldui”):

It’s six o clock and I’m wide awake and dreaming
I’m thinking back to a time before our separate lives
A time where I could make you mine oooh
I made a promise I was never gonna hurt you
I wrote a letter and divided all the words in two
Half for me and half for you oooh

Now I’m sending out a searchlight along latitudes and satellites

Don’t give up don’t give up don’t give up on our love story when you can’t
Go on
Don’t give up don’t give up always dark before the morning when you can’t
Go on
You be a brave heart I’ll be a lion’s roar
And love surrenders to win the war
In the silence I hear every word you’re thinking
Like the shimmer of a far away and distant star
Guess love could never travel that far no
And I can’t believe it’s come to this
All our secret codes and battleships

Don’t give up don’t give up don’t give up on our love story when you can’t
Go on
Don’t give up don’t give up always dark before the morning when you can’t
Go on
You be a brave heart I’ll be a lion’s roar
And love surrenders to win the war

And I wanna run away from this but I never leave a sinking ship no
Without you in it there’s no point to our story oooh

And I can’t believe it’s come to this
All our secret codes and battleships no
Without you in it there’s no point to our story oooh

Don’t ever let me go no no no
Don’t ever let me go
Don’t ever let me go
Don’t ever let me go

Heart’s all gone

Zilele trec, se mișcă extrem încet… Una după alta, tot mai aglomerate și încărcate. Cuvintele nu vin. Timpul nu vine. Aerul nu intră.
Am fost un pic bolnavă, probabil de acolo starea de apatie. Subiectele bune lipsesc, timpul lipsește, totul lipsește.
Primăvara n-a venit nici ea…
Mă simt ca într-o continuă așteptare, blocată într-o gară unde nu știu ce tren aștept sau ora la care vine.

Heart’s all gone…

Dar începutul este mereu frumos.

Despre educatie si alte boli grele

Unii ar vrea sa ne faca sa credem ca de fapt traim intr-o teorie a conspiratiei continua. Urmarind filmuletul de aici, te apuca deprimarea, si incepi sa te gandesti ca oamenii astia chiar vor sa ne subjuge, ca vor sa ne ia copiii, cultura, educatia, sanatatea, banii.

Privind insa filmuletul, n-am putut sa nu remarc un lucru. Mama fetitei isi punea mereu intrebari in legatura cu ce i se intampla copilului la scoala, dar nu cu voce tare. Practic, n-a luat niciodata atitudine in legatura cu toate practicile pe care ea insasi le gasea dubioase.
Eu fac parte dintr-o familie cu un singur parinte. Mama muncea si isi mai gasea chestii de facut pe langa, ca sa fie totul bine, financiar vorbind. Si cu toate astea, am fost un copil normal, m-a preocupat scoala si competitia de acolo, nu m-a dus la tot felul doctori si m-a crescut chiar foarte bine (zic eu).

Da, o sa spuna carcotasii, atunci erau alte timpuri, iar vremurile de acum nu-ti mai permit sa stai langa copilul tau, sa il cresti cum trebuie si sa ai grija de educatia lui.
Care vremi nu-ti permit? Astea in care parintii lasa toata grija cresterii si educarii unui copil pe seama institutiilor si a scolii? Astea in care institutiile dau vina pe copii si parinti pentru ca primii sunt de-a dreptul analfabeti?
Vina e de ambele parti. Sa incepem sa cautam vinovatul in adversar, fara a cauta si o solutie, nu este constructiv. Lucrurile stau cu totul si cu totul altfel fata de acum 100 de ani.

Pe de o parte, progresul tehnologic nu ne mai permite sa putem preda tot ceea ce s-a descoperit in matematica, fizica, economie, tehnologia informatiei, etc. Informatia este mult mai accesibila si disponibila tuturor si nu mai e nevoie sa fie invatata pe de rost, pentru ca o simpla cautare te duce la raspunsul corect. Asa ca, din acest punct de vedere, inteleg stimularea creativitatii, dar nu sustin eliminarea competitiei in scoala. Unii nu se pricep deloc la matematica, de ce sa-i impui unui copil sa invete derivate, limite sau logaritmi? Nu o sa fim toti ingineri. Este un volum mare de informatie disponibil, dar absolut nenecesar unui mare procent din populatie. De aici, dezinteresul copiiilor si indrumarea lor spre domenii in care creativitatea joaca un rol important. De aceea, toti copiii sunt castigatori, toti merita stele si uneori 2+2=5 – pentru ca nu se mai pune accentul pe acest tip de invatare.

Pe de alta parte, parintii trebuie sa fie mai prezenti in viata copiiilor. Parintii ar trebui sa faca in asa fel incat sa insufle copilului curiozitate si drag de nou. Nu exista o reteta exacta, nu e ceva ce poate fi aplicat la toata lumea. Traim zilele in care calculatorul e cea mai importanta figura din viata copilului. Sunt parinti care-l lasa sa creasca cu tastatura in brate, laudandu-se ca plodul lor e cuminte. Lucrurile nu se invata de acolo, si sunt de parere ca PC-ul e doar o unealta de joaca si informare. Care e limita intre ele, iarasi depinde de la caz la caz. Parintii trebuie sa fie o prezenta constanta in viata copiiilor, pentru a nu se ajunge in cazuri extreme. Cat si cum, evident, ramane la alegerea lor.

In alte tari se poate. Educatia e la ea acasa si se pare ca uimeste o lume intreaga. Fara a bate pe toata lumea pe umar (modelul SUA) si fara a obosi copilul din frageda pruncie cu foarte multa informatie (modelul asiatic), scolile finlandeze sunt ultimul racnet (distractiva expresie) in materie de “asa da”. Exemple: 1 si 2.
Primul articol nu raspunde concret la intrebarea “cum?”, ci mai degraba se poate observa ca in Finlanda cadrul didactic este privit cu respect si ca pentru meseria asta se munceste foarte mult. Aproximativ 25% din populatie ar raspunde afirmativ la intrebarea “Who here wants to be a teacher?”. Al doilea articol, mai lung, contine exemple concrete despre acel “cum?”. Merita citite, pentru ca noi sa ne intrebam diverse lucruri la sfarsit.

Cum ne dam copiii la gradinita? In baza caror criterii alegem scoala? In baza caror criterii alegem liceul? De ce facem cu totii facultate? Am inteles ca mai nou se da mita pentru a putea duce copilul la anumite gradinite sau scoli. Parintii se chinuie, se dau peste cap si pentru ce? Sistemul e practic acelasi peste tot, iar copilul nu va intelege decat ca lui i se cuvine orice, pentru ca mami si tati sunt capabili sa obtina lucruri. La liceu sunt 2 optiuni: fie mami si tati aleg (din nou!) ce vor ei sa faci tu cu tine, fie te duci la gramada in acelasi liceu cu prietenii tai (liceu ales, probabil, tot de o mami si un tati). La facultate mergem din inertie, iar masterul se face mai mult pentru ca inca nu-ti gasesti nimic de munca.

Concluzii:
– Sistemul e corupt, teoria conspiratiei e inca valabila
– Parintii nu au curaj sa ia atitudine si nu se implica prea mult in vietile copiiilor
– Copiii sunt dezinteresati, pentru ca parintii si profesorii nu sunt langa ei
– Copiii cresc cu ajutorul PC-ului, in fata caruia sunt plasati de catre parintii ocupati
– Profesorii motiveaza lipsa stimulentelor financiare pentru lipsa performantelor
– Stimulentele financiare sunt justificate prin lipsa performantelor
– Copiii plutesc in deriva, nu e incurajata competitivitatea in scoala
– Parintii se ocupa de ”binele” copiiilor, tragand sfori pentru a obtine avantaje
– Copiii ajung oameni la 20+ ani, care inca nu stiu ce vor sa faca si la ce se pricep
– Exista tari in care sistemul de educatie e chiar functional.

Ar putea fi asa peste tot. De ce nu e?! E aplicabil doar la scara mica? E de vina educatia lor? Noi de ce nu ne putem educa asa? Peste tot, ii auzi pe oameni ca daca am fi si noi asa… Ce bine ar fi. Ce te opreste sa fii asa? Aaa, pai cu o floare nu se face primavara. Cu floarea mea nu, cu a ta nu, cu a noastra nu. Si o sa ramanem in bezna si iarna pentru totdeauna.

Nu știi

Nu știi să minți,
Îi zise ea.
Și râsul ei umple-ncăperea,
Și parc-ar transforma în sfinți
Tot ceea ce durerea
Ascunde-n ea.
Nu știi s-ascunzi,
Nu știi să taci,
Și câteodată te îmbraci
În oameni mici și răi și uzi,
Și-atunci eu n-aș mai vrea decât să taci.
Nu știu nimic.
Mă-nvârt în mine și nu-nvăț,
Mă caut și nu mă dezvăț
De îmbinare, de-ntrebare,
De-astă durere mare.
Nu știu nimic,
Sunt pustnic prost.
Viața mi-am învătat-o pe de rost.