Arhive categorii: literatura

Maria – Capitolul III

Posted on by
Răspunde

Cand s-a nascut, din chimia a doi oameni, Maria n-a stiut ca va fi a tuturor. N-a stiut ca e nascuta ca sa fie a lor, sa nu fie a ei si, in final, sa nu apartina nimanui.
Maria regreta ca s-a nascut, dar ii place sa traiasca, pentru ca nu are alternativa.
A acceptat viata, pentru ca stie ca in curand va muri, si e impacata cu asta.
Stie ca nu e timp pentru regrete si tristeti, stie ca trebuie sa fie in echilibru cu ea si ca trebuie sa isi faca ei insasi pe plac.
Placul ei e foarte indepartat, si prajiturile i se par deodata amare. Nimic nu-i convine, si totusi nu-si doreste mai mult, pentru ca stie ca DOAR ATAT ii e dat.
Maria e trista, e foarte trista, de fapt, si-ar vrea sa fie si mai singura. Ca noi toti, de altfel. Maria e prototipul si stereotipul, creat de altcineva, care sa ne reprezinte cu mandrie. Si, ca orice model, isi da seama ca ea nu e ea, si stie, fara sa-i spunem, ca mai mult de-atat nici n-are voie sa fie. Nu are voie sa vrea mai mult.
Maria, Maria… Eu sunt Maria. Tu esti Maria. Asta crede Maria. Ca toti suntem ca ea.
Nu-si da seama ca doar ea e sensibila la miscarea vantului, si la cantitatea macului de pe covrigi. Nu-si da seama ca doar pe ea o intereseaza soarta firelor de praf si numarul punctelor negre de pe gargarita. Noi trebuie sa ajungem la serviciu, sa ajungem acasa, sa mancam, sa spalam, sa respiram si sa dormim. Maria le face natural, ea stie doar ca trebuie sa moara, si isi usureaza drumul, fara sa incalce regulile.
Maria nu e banala, ea doar respecta tiparul. Maria a iubit, dar chimia i-a lipsit. Cu fizica nu a facut mare lucru, iar la matematica integralele n-au ajutat-o. Poetii romantici n-au emotionat-o si nici filmele de dragoste. Maria e doar foarte trista, si nimic n-o mai ajuta azi.

Maria – Capitolul II

Posted on by
Răspunde

Maria se plimba de nebuna pe strazi. Asteapta sa-i vina clipa.
Adica asta vreau sa fac eu in Capitolul II. Sa o omor pe Maria.
Ea e un personaj puternic, si uneori ma domina, asa ca nu sunt sigura ca o pot omora chiar din a doua citire.
Se plimba de nebuna, si cauta. N-a aflat nici ea ce cauta, dar spera sa gaseasca. Ca de obicei, va sti atunci cand a gasit lucrul respectiv ca l-a cautat.
Pasii ei masoara tacerea, umpland lumea nu de zgomot, ci de viata. E liniste in jur, si ea da cu piciorul in pietricele.
Uneori, si-ar dori pietricele in suflet, ca sa le loveasca cu piciorul. Sa auda ecoul imaginar, sa-si dea seama de adancimile sufletului ei.
Sufletul ei nu are fund. Nu are margini, nu are capac. Nu are limite, pentru ca nu e. Maria stie ca nu poti defini ceva ce nu e. Asa ca isi bea ceaiul linistita, si nicio cuta a obrazului ei nu reflecta genunea din ea.
Parul ei nu are culoare. Adica are, dar nu poti sa spui exact ce e. E un blond gri, fara lipsa de personalitate a cenusiului, fara banalitatea blondului pai, e ceva fara forma si culoare, pe care doar il simti, fara sa spui exact ce e. Ehh, n-o fi avand el culoare, dar are viata. Se misca, subit si rapid, catre centrii care-l atrag – de obicei, e vorba de alti oameni. Ii mangaie de la distanta, fara a se apropia nici macar cu un fir, si respira neliniste.
Nu zambeste niciodata. E un par serios, dar care ii da un aer de ireal. Pluteste o data cu fiecare suvita, si se imbraca cu ele.
Parul nu ii tine de cald. Din contra, mai mult o face sa-si doreasca sa aiba pe cineva aproape. Noaptea, cand parul o inconjoara, isi doreste sa fie langa ea cineva care s-o imbratiseze cum o face parul. In noptile singuratice, cu ploaie marunta si rea, Maria sta cu parul rasfirat pe perna si se uita la perna, imaginandu-si ca are pe cineva.
Maria se plimba pe strazi, parul ii salta, sufletul ii e gol. Piciorul se misca frenetic pe asfalt si bate ritmul in timp ce merge. Maria n-are buze. N-are buze demne de descrieri, sarim peste ele. Pentru ca gatul ei e mai interesant, asa cum buzunarele rochiei sunt mai interesante decat ciorapii ei. Ascund mainile, nu le subliniaza. Gatul freamata, buzele doar se misca si vorbesc. Sunt banale si invita – promit chiar, dar gatul sta ascuns sub parul viu, gatul poarta viata in el, daca il atingi in locuri ascunse, poate muri, si cartea s-ar termina aici. Gatul e mai interesant.
Maria e singura, si nimeni n-o saruta pe gat, nici pe par, nici pe picioare. Si ea stie ca o sa moara.

Maria – Capitolul I

Posted on by
Răspunde

In capitolul 1 se prezinta, de obicei, personajul principal. Cel care face obiectul si subiectul cartii sau povestii respective. E o introducere fina in viata unui stereotip creat ca sa mimeze viata reala in amanunt. Evident, vorbim de amanuntul disponibil scriitorului care creeaza personajul.
Maria. Nume banal, comun, generic, de sfanta, de martira, de miracol, de femeie.
Aduna in el puritatea si necunoscutul, posibilitatea acuplarii cu mai mult de un barbat, sfintenia, moralul si eticul, pacatul si nemurirea. Merge peste ani, si transforma oameni. Simbol al suferintei si al credintei, este numele personajului principal.
Daca ar fi sa adun cuvinte, cartea asta ar fi despre acest personaj principal si despre cele adiacente lui.
Se impiedica unele de altele, asta e rolul personajelor – se intalnesc, si fac scantei, schimba replici si fluide imaginare, pentru a rascoli viata plictisitoare a unui cititor blazat, in drum spre casa.
Maria nu se impiedica.
Merge cu capul drept, se uita tinta inainte, si-si leagana soldurile, facand in ciuda barbatilor si femeilor, deopotriva. Admirata si urata de ambele parti, nu cunoste apropierea, nici atingerea (nu fizica), nu cunoaste mangaierea (din nou, nu cea fizica), nu cunoaste oamenii si nu ii lasa s-o cunoasca.
Maria e mandra, in necunostinta ei si in ignoranta ei. Ii place sa fie rece, si crede ca e mai buna ca ceilalti. Nu ca n-ar fi, te rog frumos. E extraordinara din multe puncte de vedere. Maleabila ca flacara, citeste si canta, si-ti face integrale cap-coada. Trigonometria n-a uitat-o si se amuza cautand simboluri in Biblie. Ii place istoria si arta japoneza, se da cu ruj si rimel, iar uneori citeste carti despre Zen si Buddhism si Shintoism.
Nu are dorinte. Nu are vise, si nu vrea nimic. E acolo unde vrea, si totusi simte ca mai are de mers.
De fapt, nu e unde vrea. E unde TREBUIA sa fie ACUM.
Maria se gandeste de multe ori ca viata ei e scurta, si ca momentul ei de acum e al ei si doar al ei. Aici trebuie sa se afle, si tot ce e ea a facut-o sa fie aici.
Se uita uneori in oglinda, si-si masoara din ochi genele. Cauta in adancul ochilor acea licarire, acea flama, care s-o arda si sa simta ca e in viata. Capruiul ochilor ramane la fel de metalic, ochii ei nu sunt de caprioara, ci mai degraba sunt ochii unei bufnite batrane si sfatoase, care se uita distant peste umar.
Apoi fuge cu ochii spre picioare. Par vii, mai vii decat ochii, si exprima ceva. Un nerv, un tremur continuu. Poarta tocuri elegante, care-i subliniaza linia piciorului si le face sa tremure si mai tare. Are un mers hotarat, fara sa darame tot in jur, infipt in pamant. Cred ca o parte din ea apartine pamantului, cred ca ne putem considera norocosi din acest motiv.
Maria stie ca va muri. Se apropie clipa.

Aer si gand

Posted on by
Răspunde

Posesivitatea nu cunoaste limite. Scriu pe fiecare carte data la care am cumparat-o, ca sa tin minte de cand o am. Imi scriu apoi numele, citet si cu atitudinea omului care detine o certitudine. Apoi rup cu grija pretul, pentru ca nu pun pret pe pret, si nu ma intereseaza sa stiu cat a costat. Citesc intr-un fel care seamana foarte mult cu foamea, doar ca nu mi-e foame, si termin primele 100 de pagini in 2 ore. Observ ca timpul a trecut si-mi fac curaj si pentru restul de 100 de pagini. Respir in cartea aceea, si o imbib de mirosul meu, iar posesivitatea mea devine mai transparenta si mai evidenta.
Dar asa cum cartile mele sunt ale mele si muzica mea e a mea, eu nu sunt a nimanui. Nici nu as vrea sa fiu, cred, in sinea mea, cand mai port dialoguri cu mine. Privirile mele sunt pentru mine si atingerile rare au un scop pur medical si de ingrijire. Coperti frumoase, interior scris frumos cu litere mici, adunate laolalta, dar de fapt in spatele lor nu e materie, e doar gand. Asa si eu. Nu sunt materie, nu apartin, nu-mi apartine nimic, sunt doar aer si gand.

Pic Unrelated

Posted on by
Răspunde

All of the moments that already passed
We’ll try to go back and make them last
All of the things we want each other to be
We never will be
And that’s wonderful, and that’s life
And that’s you, baby
This is me, baby
And we are, we are, we are, we are
Free
In our love
We are free in our love

Pentru ca uneori se incepe cu finalul. Si uneori inceputul iti da ansamblul de sfarsit. Si niciodata sfarsitul nu va fi la fel de intens ca inceputul. Te consumi si te distrugi, incet, incert. Respir, incerc, si…

All I know
Is everything is not as it’s sold
but the more I grow the less I know
And I have lived so many lives
Though I’m not old
And the more I see, the less I grow
The fewer the seeds the more I sow

Poveste in 3 acte

Posted on by
Răspunde

Partea a III-a – Cand eram una

De ceva timp, ma macina gandul ca rasuflarea mea m-ar da de gol. Sunt nesimtita si rea, cruda si inceata in sentimente. Esti cu mine, in pat. Noapte se lasa peste noi. Tu muncesti mult si vii obosit acasa. Uneori ma rogi sa iti fac un ceai, alteori ma rogi sa te las in pace.
Schisma din mine ma perpeleste, ard in cuptoarele iadului. Privirea ta-i senina, eu ma pierd in programele de la televizor. Ma uit la tine, imi amintesc de el. Sunt egoista si respir ceva de care tu nu ai parte. Sau cel putin nu ai parte cu mine. Ma uit in oglinda si-l vad pe el deasupra mea…

Partea a II-a – Cand eram trei

Merg iarasi, singura. Ploua. A plouat si ieri, si acum doua zile. Pantalonii mei s-au udat pana la genunchi. Am lasat umbrela acasa, ca sa simt ca traiesc. TU nu esti. Ai plecat, la serviciu. Nu e foarte departe, dar ma face sa ma simt departe. Ploaia se repede spre capul si fata mea. Cand ma transform in picatura, ma simt mai rece si mai fluida. Nu mai sunt a mea de cand sunt a ta. Ma intristeaza prezenta ta, ma doare rasuflarea ta, ma simt indepartata si trista, ca o stanca ce iese din ape. Tu esti acolo, ma uzi din cand in cand, dar nu ramai pe mine. Te scurgi si te usuci, te pierzi in tine.
M-am impiedicat. Era acolo. Arata ca oricare altul, poate mai rau ca tine, dar era acolo. Am mers la cafea, apoi a doua zi la alta cafea.
Nu stiu cum, a ajuns in patul tau, cu mine alaturi, gol si cu rasuflare sacadata. Mirosea a curat, fara parfum. Eu eram goala. Tu nu mai erai acolo si am ramas singura cu el.

Partea I-a – Cand eram doi

Dimineata se trezeste in fiecare zi din patul nostru. Cand deschidem ochii, rasare soarele, se face cald si auriu in jur. Astept fiecare clipa si fiecare pas. Te aduc mai aproape, ma macin si ma cantaresc, caci fara tine sunt jumatate de suflet. Am cu o jumatate de bataie de inima mai putin, am o gheara in plus pe suflet. Astept clipa care ne uneste, pentru ca aratam ca un cerc perfect. Ne construim unul in altul si ne inventam, apoi ne inspiram, ne bem si ne mancam, ca sa terminam cu iubirea.

Glam

Posted on by
Răspunde

I am glam. I am classy. Drag queen. Straight queer.
In-your-face liar. I dress like a girl, but I’m a dude. I seem happy, but deep down inside, I’m like Joker. Can’t you see I won the Academy Award?
Look at my pony-tail and my high cheek bones. I am a sweet guy, after all, abused by my fuckin’ uncle. But what the heck?
I turned out good. I like the Brad Pitt-type. They look so calm and sweet, so innocent. I wanna pervert them, I wanna get them all dirty with chocoloate and sin.
My hair smells like sin and my buttocks moves quite sexy down the aisle, even though I’m only shopping.
I keep my firm body at the gym, and I buy only designers clothes.
Hug me, love me, teach me how to be human. Accept me as who I am, I am a man with testicles, I love other men with testicles. Don’t you do that too?!