S-a trezit intr-o dimineata,
Capul sau imprastiat pe gheata
Priverea spre ceru-ndepartat,
Cand cel mai bun prieten l-a calcat.
Ochiul iesise un picut ‘n-fara,
Pielea i se facuse ca de ceara,
Mana s-a mai zbatut un pic pe arma,
Si-n departare, o cioara incerca s-adoarma.
Piciorul n-a mai ajuns la trup,
Obrajii sai de ceara ‘ncet s-au supt,
S-a tras cu totul inapoi,
Pana cand n-a mai ramas din el decat noroi.
A purtat pantofii in seara urmatoare. Am scos-o in oras si ma uitam la ea cum isi bea vinul. Nu prea stie sa bea, si nu stie sa fie cocheta. Ea e cocheta. E naiva si un pic prostuta, de parca ar avea 12 ani si a primit o ciocolata de la un strain. Ma simt un pic ciudat, pentru ca o analizez asa ca la microscop. Imi arunc ochii in decolteul ei, si ma uit la cerceii pe care i-am cumparat. E foarte fericita astazi, si cred ca de aceea s-a murdarit de frisca pe nas. Niciodata nu se machiaza, nu se da cu fond de ten. Are pielea fina si moale, si cand te mangaie, zici ca e spuma. Rade la mine, si pe varful nasului i-a mai ramas putina frisca.
Ne indreptam spre taxi, si eu o tin de brat, ca sa nu cada. Chicoteste putin, si-si aseaza mantoul, si se uita la sofer. O privire un pic perversa si rea s-a asternut in ochii ei. Nu cred ca s-a ametit chiar atat de tare, dar cred ca a prins curaj sa ma testeze. Isi strecoara mana intre cele 2 scaune din fata, si incepe sa-l mangaie pe sofer pe piciorul drept. Socat, bietul barbat, care poate are acasa o femeie grasa, mirosind a sarmale, nu reuseste sa schiteze niciun gest. Ii iau eu mana, cu frumosul, si o mangai usor:
– Hai, iubita, sa nu ne dam in spectacol. Ii zambesc, si ii pun capul pe umarul meu. S-a linistit.
Masina porneste, si ii zic soferului sa ne plimbe putin prin centrul vechi. Intre timp, ea si-a indreptat capul spre mine, si-mi respira pe lobul urechii. Ma linisteste respiratia ei uniforma, si textura buzelor care ma ating din cand in cand. Nasul ei, fara sa fie mare, se sprijina de gatul meu. Are un nas carn, care te face sa razi. Culorile din obrajii ei s-au mai calmat, nu mai e asa rosie.
Cand am coborat din taxi, era sa cada si cand s-a sprijinit de mine, m-am dezechilibrat un pic. Am pornit incet, spre cladirea in care locuiam, ne-am urcat in lift, si am apasat, in ordine, „Inchide usile” si „2”.
In lift, ea si-a mai revenit, si s-a uitat un pic la mine, sa vada daca-s suparata, si cand a vazut ca-i zambesc, mi-a zambit inapoi. M-am dus spre ea, si am sarutat-o usor. Ea mi-a raspuns si a prelungit sarutul, s-a agatat de mine si m-a tras spre peretele cabinei. S-a deschis usa in fata noastra, si am coborat, amandoua cautand cheile in gentile noastre. Eu am gasit-o prima, si i-am deschis. A intrat ca o furtuna, si in timp ce eu ma chinuiam sa scot cheia din usa, ea si-a aruncat geanta pana in sufragerie.
Am ridicat o spranceana – ea nu facea niciodata dezordine, si mai ales, nu ar fi aruncat cadouri de la mine in felul acela. Privirea ei avea ceva salbatic, si parul i se ravasise cu totul. In sufragerie nu era aprinsa nicio lumina, si doar luna se strecura, timida, prin perdeaua crem. Am inchis usa dupa mine, si ea a cautat telecomanda de la sistemul audio. Am ramas surprinsa – ascultase muzica de prin anii 50-60, ceea ce nu face de obicei.
S-a intors cu spatele la mine, eu am inchis usa pe dinauntru. A inceput sa-si dea jos mantoul, incet, chiar foarte incet. Eu nu-mi aduc aminte cand mi-am dat jos pantofii, stiu doar ca ma enerva cureaua lor de pe glezna. A inceput sa danseze, adica nu stiu ce dans era. Dadea din solduri, si mergea in spate, undeva unde banuia ea ca sunt eu. Eu mi-am lasat geanta pe jos, si-mi iesisera din ea chei, acte, bani, servetele, agende…
Ea continua sa vina, si cand era la un metru in fata mea, s-a intors cu fata spre mine. Parul ii statea pe fata, intr-o dezordine de care nu as fi crezut-o in stare. A intins mana spre intrerupatorul de lumina, a stins-o, apoi m-a atins pe par. M-a mangaiat si mi-a asezat parul. Mi-a suflat suvitele de pe fata, si m-a sarutat, trecator, pe frunte. Fara sa vreau, sau poate era de la gresia de pe jos, am inceput sa tremur. Mana ei a coborat de la ureche la gat, si ma mangaia, iar pielea mi se facea ca de gaina. Nu puteam sa respir – sau respiram prea mult. Nu-mi dadeam seama. Ochii mi i-am inchis, cand mana ei a coborat din ce in ce mai mult.
A poposit pe sani – mereu spunea ca am sanii mai frumosi ca ai ei. A vrut sa ma sarute prin rochie, dar nu stiu de ce s-a razgandit. Mana ei explora in continuare, de-a lungul liniei parului, imi masura oasele, imi cerceta mainile, imi mangaia sanii. S-a uitat putin la mine, si a facut o miscare discreta si a ajuns in spatele meu. M-a luat in brate, si m-a condus, incet, spre dormitor. Imi soptea ceva, eram prea amortita ca sa inteleg ce. Ii simteam doar mainile, fierbinti si puternice, ca niciodata – autoritare, si nu voiam decat sa ma supun. Am ajuns in dormitor, si m-a intors cu fata spre ea. M-a dezbracat incet, sarutand fiecare loc in care a fost o bucatica de rochie. M-a asezat pe pat, si m-a lasat sa ma uit la ea, cum se chinuia sa-si scoata rochia noua pe care i-o luasem. Cand a ramas goala, si-a adus aminte de pantofi.
– Lasa-i, i-am zis, si mi-a zambit. Si-a dat parul la o parte, si a plecat capul inspre stanga. Nu stiam unde mai vazusem expresia asta – nu la ea, in niciun caz – dar nici nu ma chinuiam sa imi amintesc. Era prea frumoasa.
Eram pe pat, si ea a inceput sa-mi sarute degetele de la picioare, urcand tot mai sus, spre pulpa, intre pulpe…
As fi vrut doar s-o sarut, dar se ferea, cu o abilitate necunoscuta ei. Ea era cea adulata pana acum, ea n-ar fi avut curaj sa ma lase s-o vad fara cearsaf. Mainile ei cautau ceva, si cand ma gaseau, erau fericite. Parul ei se revarsa acum pe mine, si-si odihnea capul pe burta mea. Tot sarutandu-ma, tot cautandu-ma, pana cand m-a gasit, pana cand mana ei s-a grabit sa ajunga acolo, pana cand m-a lasat sa o sarut…
Mi se parea ca au trecut ore, si placerea dura de o secunda. N-as fi vrut sa-i zic nimic, ca sa nu intrerup nimic din ce ar fi putut rupe ce era in ea. Era atat de speciala, si modul in care ma iubea era cu totul necunoscut. Mie imi amintea de el, caci el m-a adulat cu o seara inainte, facand exact aceleasi miscari, sarutandu-ma exact in aceleasi locuri, atingand exact aceeasi piele.
Stai! De ce ma gandesc la EL? EA e aici, ea ma atinge, ea ma saruta, sunt povestea ei si ea e a mea.
Ii simt parul pe pulpe, in timp ce-mi indeparteaza picioarele, si simt cum ma saruta, cum ma cauta, cum ma gaseste acolo unde ar trebui sa fiu…
I-am luat pantofii. Cei mai frumosi pantofi din lume, negri si cu toc inalt, cu guleras victorian care coboara de pe glezna pana jos, spre botul pantofilor. Ii vin superb. I-am luat si o rochie, rosie, ca ochii ei. Si niste cercei verzi, ca reflexele din parul ei. O fac sa para atat de mare, si de sexy, atat de dura si insensibila. E extraordinara. S-a transformat pe moment si a devenit o femeie pe care eu, una, chiar nu o cunosteam. Imi venea s-o invit pe loc in oras, sa o sarut in fata unui restaurant stupefiat. Imi venea sa-i rup rochia si sa o am acolo, pe masuta de cafea. Imi venea sa o acopar cu capsuni si sa-i las pantofii aia perversi in picioare.
In schimb, singura imagine din minte era cu el. O comparam cu el, cu muschii lui si costumul impecabil. Modul in care emana siguranta, si modul in care fuma… Nu am mai vazut niciun barbat sa fumeze asa. Nu am cuvinte sa explic. Iar ea – si nici eu, de altfel – nu fumeaza. E dependenta de sucul de fructe si de mine. Eu sunt dependenta de ea si de privirea lui.
A venit cu seful meu, la masa de azi. Cand l-am vazut, mi-am promis ca o sa-i cumpar ei o duzina de rochii.
Niciodata nu mi-am dorit sa ma priveasca cineva atat de mult. Niciodata nu mi s-a parut ca sunt mai stearsa si mai invizibila ca astazi. Si niciodata nu mi-a parut atat de rau ca nu am scos-o din casa pana acum.
Ma uitam la el, si incercam sa-mi dau seama ce gandeste, prin perdeaua de fum. El ma ignora, si se uita cu scarba la ceasul scump de la mana lui dreapta. Cu stanga tinea tigara, si mie imi venea sa ma aplec putin spre el, sa trag si eu un fum. Din semi-profil, semana cu ea. Si mi se facea pielea gaina cand ma gandeam la ea. Acasa, intinsa pe canapea, cu o rochie de plaja pe ea si parul strans neglijent. Si eu aici, in costum, cu tipul asta pe care nu-l cunosc si pe care cred ca il vreau.
Si mi-am promis sa-i cumpar si o pereche de cercei, sa egaleze cat de cat eleganta lui innascuta.
In urmatoarea secunda, ma uram si il doream si imi parea rau si o voiam pe ea, sa ma ajute sa-mi treaca.
Dorm in fiecare zi alaturi de ea. Ma mangaie seara, si ma trezeste dimineata. Cateodata, de la atingerea ei mi se face frig. Cateodata, mi se face frica.
Sper uneori sa o am in fiecare zi langa mine, si sa ma tina in brate. Sper sa fie mereu in ceafa mea, si sa ma sustina cand nu mai pot. Pentru ca nu mai pot atat de des in ultima vreme…!
In fiecare zi, ma asteapta acasa cu zambetul pe buze. In fiecare zi ma iubeste si-mi uda plantele, de parca mi-ar pasa de ele. In fiecare zi stange hainele pe care le las alandala prin casa, si nu are nimic mai bun de facut decat sa ma astepte si sa ma iubeasca.
In fiecare zi e a mea, 100%, si eu sunt a ei.
In fiecare zi e mandra de mine, si eu vreau sa o ascund. In fiecare zi, e speciala, dar nu vreau s-o impart cu lumea. In fiecare zi, e moneda dupa care ii cataloghez pe altii, pentru ca nu e niciuna mai sus ca ea. Si in fiecare zi, o fac sa sufere, pentru ca n-o stie nimeni.
Eu sunt barbatul, eu am initiativa, eu sunt cea puternica. Dar nu as fi deloc puternica daca nu as avea-o pe ea. Nu m-ar tine nimeni in brate, cum ma tine ea, si nimeni nu mi-ar face sandvisuri cu margarina si gem cum le face ea.
Mama nu o cunoaste. Tata nu o cunoaste. Prieteni nu mai am, pentru ca nu vreau sa le-o arat. Nimeni n-o stie, si nimeni n-o respira, cum o fac eu, in intimitate. Stie si ea ca e doar pentru mine, si ca nu vreau s-o arat lumii, si sufera enorm, dar nu-mi spune niciodata. E multumita doar ca o las sa fie a mea. Ar vrea sa stie lumea ca ma iubeste si ca ma adora, dar nu o las.
In schimb, ea sta si ma asteapta acasa, seara, singura, cu o carte si cu muzica in surdina. Asteapta sa vin de la vreo cina de afaceri, unde ma taraie seful ca sa-i imbat viitorii parteneri. Ea stie ca ma plac barbatii si mereu se teme ca poate o sa-mi placa si mie.
Nu-mi plac barbatii. Doar imi place sa fiu admirata. Si imi place sa-mi fatai fundul de colo-colo, pentru ca-mi place atentia lor. Ea stie asta, dar uneori nu crede ca e doar o joaca.
Ii scriu asta, pentru ca vreau sa stie ca o iubesc. O iubesc doar pe ea, ea e a mea si eu sunt a ei. Imi place cafeaua pe care o face, si cum isi pune cirese la urechi. Imi plac picioarele ei, mici si fragile, de copil. Si parul un pic ciufulit, si ochii ei salbatici si tristi. Si rochiile care ii vin superb, si orezul de legume pe care il face.
In fiecare zi imi promit ca o sa invat sa gatesc, pentru ca vreau sa vada ce inseamna pentru mine.
Astazi, cand ma intorc de la cina, o sa-i cumpar o pereche de pantofi. Ii plac foarte mult pantofii, si mie imi place foarte mult de ea.
Noe s-a trezit. Injectat, ametit, nu mai stie de el. Simte ca-l dor toate partile corpului, si in varful capului i se aduna o senzatie de voma. Ochii il dor, fiecare fir de par il deranjeaza.
Respira, si in cosul pieptului nu intra aer. Parca se aduna doar fum si cenusa in el. Cauta disperat, cu ochii rosii, cu mana tremuranda, o pastila. Un fir de praf. O tigara. Alcoolul din sticla de langa el avea scrum de tigara in el, si pe gura sticlei se vedea o picatura de sange.
Pe Noe il doare piciorul si nu stie de ce. Da patura putin la o parte, si vede ca pantalonul e sfasiat, si ca e sange in tot patul. Un cutit i-a vegheat somnul. Il ia de-acolo si porneste in cautarea unei salvari.
In dulapul de la bucatarie, intre vasele cu cafea si zahar, gaseste o biluta. O ia si o tine in palma. Pentru ca e atat de mica, uneori ii vine greu sa creada ca ii aduce linistea si fericirea. Uneori crede ca viseaza, e imposibil ca 2 fire de praf sa ii faca atat de bine.
——————————————————————————————————-
Ii sangereaza nasul, dar nu e nimic. O sa-l usture 2 secunde, si apoi ii trece. Isi aprinde, tacticos, o tigara. Trage fumul adanc in plamani, se aseaza pe canapeaua murdara de sange si-si pune picioarele pe masuta de cafea de langa pat. Da peste sticla cu alcool – nici el nu mai stie ce a combinat acolo – si incepe sa rada. La stiri, il arata pe cel mai bun prieten al lui. Arestat pentru posesie de droguri.
Cu superioritatea omului care stie mai bine, trage fumul in plamani si-l scoate rotocoale, pe gura larg deschisa. Are o expresie tampa, dar el crede ca e mai bun ca mine. Usor, usor, cade. Adoarme. Simte si se conecteaza. E in lumea lui. Ochii i se casca, gura ramane larg deschisa. Scrumul ii cade pe haine si pe rana de la picior. Nu simte nimic, isi viseaza propriul vis.
——————————————————————————————————–
Era o vreme in care numele lui era Virtute. Simplu, ascet si cinstit, credea in ceva mai presus de el si respecta regulile si principiile unei societati pe care o credea ideala. Toti erau rai si pervertiti, pana la os se scaldau in ignoranta si rautate. Femeile se vindeau pe bani, barbatilor nu le mai placeau femeile. Copiii de 12 ani sau marinarii jegosi din porturi faceau obiectul atractiei pentru multi dintre tatii si sotii respectabilei comunitati. Nu se mai faceau acte de caritate. Se jefuiau magazine si batrane ziua in amiaza mare. Daca indrazneai sa te ridici si sa iti spui cuvantul, a doua zi toata partile corpului tau isi spuneau cuvantul, fiecare din alt canal.
Noe era amarat, incerca sa schimbe oamenii si sa-i faca mai buni, sa le spuna ca nu e frumos sa-si omoare parintii sau sa-si alunge copiii, nu e bine sa se culce cu vecinul sau vecina, nu e bine sa furi masina altuia, dar pe Noe nu-l asculta nimeni. Toti il credeau nebun, pentru ca el nu facea ca ei.
Noe nu dormea noaptea, pentru ca era ingrijorat. Vorbea cu Dumnezeu si-l intreba, pentru ca ii pasa de toti nebunii din orasul lui. Dumnezeu ii zicea ca timpul lui nu a venit, dar sa aiba rabdare. Noe credea ca va fi bine.
——————————————————————————————————–
Intr-o miercuri seara, Dumnezeu i s-a aratat si i-a zis lui Noe sa-si construiasca o arca mare, mare, cat sa incapa toate vietatile pamantului in ea. Noe s-a speriat putin, dar Dumnezeu a ras si i-a zis „Va ploua putin.”. „Pai de ce nu ma pui sa-mi cumpar o umbrela?”. „Bine, atunci va ploua putin mai mult. Asculta-ma. Spune-le nebunilor sa vina cu tine pe arca. Vreau sa inund pamantul.”. „De ce?”. „Nu mai suport sa vad cat gresiti. Ati umplut pamantul de teroare, lacrimi si durere. Pana si iarba plange in urma voastra.”.
Noe s-a intristat, dar a inceput sa-si faca arca. L-au ajutat si fii lui, chiar daca-si ziceau ca e nebun. Prietenii lui aruncau cu pietre in el. Il considerau idiot.
——————————————————————————————————–
A terminat arca si in noaptea aceea, Dumnezeu i s-a aratat iarasi. I-a spus sa isi ia ce are nevoie si sa se urce pe arca. Va ploua 40 de zile in continuu. Noe a fugit pe la rude si prieteni, le-a zis sa vina cu el, dar erau prea beti si au ras iarasi de el. Fiii sai l-au urmat, tarand cu ei sticle si damigene.
In arca ii asteptau toate animalele pamantului.
A inceput sa ploua, furtuna s-a dezlantuit peste orase. Noe a vazut cum tot ce a cunoscut vreodata moare in ploaia asta salbatica. Prieteni, rude, cladiri.
A inceput sa planga si sa tipe la Dumnezeu. Dumnezeul lui nu mai era bun si drept.
——————————————————————————————————–
Noe striga in cada, agitand pumnii catre o forta nevazuta. Dusul era pornit, si el era in cada cu papusile si jucariile de plus ale fiica-sii. In jurul cazii era o balta mare, si cred ca vecina de jos ii batea in usa. El striga si se lupta cu cineva, iar dusul ii turna apa in cap. Nu-l racorea cu nimic, iar el se credea salvatorul lumii.
Fiica-sa statea speriata, in usa. Strangea la piept o sticla goala – Noe ii luase toate papusile.
Maria simte ca trupul ei o inseala. E luat cu imprumut, si e gol. Nu l-a umplut nimeni cu suflet si boare calda de femeie, i-a dat doar ochi si picioare de vampa.
Lutul trupului a ramas gol pe dinauntru. E luat in chirie, iar la sfarsit Maria stie ca va trebui sa dea inapoi o dobanda modica. Pe masura ce merge, isi da seama ca vidul din ea devine mai vid, iar ochii ei mai metalici.
Creatorul nu i-a dat atingere de femeie, desi geme si se comporta ca una. Se imprumuta, pe rand, unor iubiri mai mult sau mai putin adevarate. Ea si le inchipuie adevarate. Lucrul asta o intristeaza pe Maria, si cauta adevarul in barbatii de langa ea. Apoi il cauta in ea, si vede ca nu se suprapun. Maria devine disperata, si cauta mai abitir adevarul. Nu e! Nu e!
Se simte pierduta, ratacita, rece ca un cadavru. Isi atinge bratele, parul, fata. Toate sunt la locul lor, toate sunt acolo. Barbatul de langa ea e si el acolo. Doar sufletul Mariei nu exista. Il cauta, il striga, il vrea, il doreste.
Maria e singura. Atat de singura, incat zici ca e moarta. E rece, rasuflarea ei nu e calda. Picioarele ei cuprind, in febra amorului vandut pe 2 grame de suflet, un barbat pe care nu-l cunoaste. Sigur ca nu-l vrea. Il vrea doar ca s-o faca sa traiasca, dar barbatul e barbat si n-o poate ajuta.
Maria cauta, si cauta, si cauta, si nu se gaseste. O cuprinde oboseala si disperarea. Se intreaba care e rolul ei pe lumea asta, si nu gaseste raspuns sau sprijin. Singura licarire de speranta e ca va muri.
Maria si-ar dori sa stie cand.
Maria a lasat sa treaca prin patul ei multi barbati. Nu pentru ca ar fi tarfa, ci pentru ca ea cauta ceva. Niciunul nu avea acel ceva, dar nici ea nu stia prea bine ce cauta. I-a lasat sa o sarute, sa o atinga, le-a permis sa-i invadeze spatiul, sperand ca va veni acel ceva. A iertat si a protejat, in speranta ca se va intampla o minune.
Trecutul ei era fad – nu mai tine minte decat ce a facut ea. Barbatii aceia au zburat o data cu vantul, si s-au trecut ca si florile pe care le-a primit de la ei. Daca s-ar intreba sincer, n-ar sti sa spuna cati barbati au avut-o. N-ar sti pentru ca, de fapt, pentru ea, posesiunea fizica nu reprezinta nimic. Isi imprumuta corpul, si sentimentele tot nu se nasc. Generoasa, ofera tot ce poate oferi unui barbat, fara sa fie capabila sa simta ceva – fara sa il iubeasca, sau sa-i pese, fara sa-l constientizeze in adancul ei.
Sufera de detasare cronica, si nici cand e cu un barbat in pat, nu reuseste sa traiasca sentimentul de legare. S-ar lega de orice suflet, dar ea nu are suflet. Oricat si l-ar cauta, in adancul ochilor metalici, in pletele ei vii, in mersul usor leganat si visator, ea nu are suflet, si nu are radacini.
Maria viseaza mereu sa plece, si sa nu cunoasca pe nimeni unde se duce. Apoi o frustreaza faptul ca toata lumea pare sa graviteze in jurul ei, toata lumea vorbeste cu ea si ii cere sfatul, si toti o vor – sa-i vorbeasca sau ca sa se culce cu ea.
Se gandeste uneori ca ar fi fost bine daca era femeie, sau macar barbat. Probabil n-ar mai fi fost atat de rece noaptea. Viseaza la trei mii de perechi de pantofi, si rochii de diferite lungimi si culori, dar noaptea doar parul rasfirat pe perna ii tine de cald. Noaptea, cand stelele se sting, cand pleoapele i se lasa incet pe ochi, Maria isi doreste doar sa moara cat mai repede. S-a saturat de asteptare.