Maria se plimba de nebuna pe strazi. Asteapta sa-i vina clipa.
Adica asta vreau sa fac eu in Capitolul II. Sa o omor pe Maria.
Ea e un personaj puternic, si uneori ma domina, asa ca nu sunt sigura ca o pot omora chiar din a doua citire.
Se plimba de nebuna, si cauta. N-a aflat nici ea ce cauta, dar spera sa gaseasca. Ca de obicei, va sti atunci cand a gasit lucrul respectiv ca l-a cautat.
Pasii ei masoara tacerea, umpland lumea nu de zgomot, ci de viata. E liniste in jur, si ea da cu piciorul in pietricele.
Uneori, si-ar dori pietricele in suflet, ca sa le loveasca cu piciorul. Sa auda ecoul imaginar, sa-si dea seama de adancimile sufletului ei.
Sufletul ei nu are fund. Nu are margini, nu are capac. Nu are limite, pentru ca nu e. Maria stie ca nu poti defini ceva ce nu e. Asa ca isi bea ceaiul linistita, si nicio cuta a obrazului ei nu reflecta genunea din ea.
Parul ei nu are culoare. Adica are, dar nu poti sa spui exact ce e. E un blond gri, fara lipsa de personalitate a cenusiului, fara banalitatea blondului pai, e ceva fara forma si culoare, pe care doar il simti, fara sa spui exact ce e. Ehh, n-o fi avand el culoare, dar are viata. Se misca, subit si rapid, catre centrii care-l atrag – de obicei, e vorba de alti oameni. Ii mangaie de la distanta, fara a se apropia nici macar cu un fir, si respira neliniste.
Nu zambeste niciodata. E un par serios, dar care ii da un aer de ireal. Pluteste o data cu fiecare suvita, si se imbraca cu ele.
Parul nu ii tine de cald. Din contra, mai mult o face sa-si doreasca sa aiba pe cineva aproape. Noaptea, cand parul o inconjoara, isi doreste sa fie langa ea cineva care s-o imbratiseze cum o face parul. In noptile singuratice, cu ploaie marunta si rea, Maria sta cu parul rasfirat pe perna si se uita la perna, imaginandu-si ca are pe cineva.
Maria se plimba pe strazi, parul ii salta, sufletul ii e gol. Piciorul se misca frenetic pe asfalt si bate ritmul in timp ce merge. Maria n-are buze. N-are buze demne de descrieri, sarim peste ele. Pentru ca gatul ei e mai interesant, asa cum buzunarele rochiei sunt mai interesante decat ciorapii ei. Ascund mainile, nu le subliniaza. Gatul freamata, buzele doar se misca si vorbesc. Sunt banale si invita – promit chiar, dar gatul sta ascuns sub parul viu, gatul poarta viata in el, daca il atingi in locuri ascunse, poate muri, si cartea s-ar termina aici. Gatul e mai interesant.
Maria e singura, si nimeni n-o saruta pe gat, nici pe par, nici pe picioare. Si ea stie ca o sa moara.