Arhive etichete: aiurea

Maria – Capitolul II

Posted on by
Răspunde

Maria se plimba de nebuna pe strazi. Asteapta sa-i vina clipa.
Adica asta vreau sa fac eu in Capitolul II. Sa o omor pe Maria.
Ea e un personaj puternic, si uneori ma domina, asa ca nu sunt sigura ca o pot omora chiar din a doua citire.
Se plimba de nebuna, si cauta. N-a aflat nici ea ce cauta, dar spera sa gaseasca. Ca de obicei, va sti atunci cand a gasit lucrul respectiv ca l-a cautat.
Pasii ei masoara tacerea, umpland lumea nu de zgomot, ci de viata. E liniste in jur, si ea da cu piciorul in pietricele.
Uneori, si-ar dori pietricele in suflet, ca sa le loveasca cu piciorul. Sa auda ecoul imaginar, sa-si dea seama de adancimile sufletului ei.
Sufletul ei nu are fund. Nu are margini, nu are capac. Nu are limite, pentru ca nu e. Maria stie ca nu poti defini ceva ce nu e. Asa ca isi bea ceaiul linistita, si nicio cuta a obrazului ei nu reflecta genunea din ea.
Parul ei nu are culoare. Adica are, dar nu poti sa spui exact ce e. E un blond gri, fara lipsa de personalitate a cenusiului, fara banalitatea blondului pai, e ceva fara forma si culoare, pe care doar il simti, fara sa spui exact ce e. Ehh, n-o fi avand el culoare, dar are viata. Se misca, subit si rapid, catre centrii care-l atrag – de obicei, e vorba de alti oameni. Ii mangaie de la distanta, fara a se apropia nici macar cu un fir, si respira neliniste.
Nu zambeste niciodata. E un par serios, dar care ii da un aer de ireal. Pluteste o data cu fiecare suvita, si se imbraca cu ele.
Parul nu ii tine de cald. Din contra, mai mult o face sa-si doreasca sa aiba pe cineva aproape. Noaptea, cand parul o inconjoara, isi doreste sa fie langa ea cineva care s-o imbratiseze cum o face parul. In noptile singuratice, cu ploaie marunta si rea, Maria sta cu parul rasfirat pe perna si se uita la perna, imaginandu-si ca are pe cineva.
Maria se plimba pe strazi, parul ii salta, sufletul ii e gol. Piciorul se misca frenetic pe asfalt si bate ritmul in timp ce merge. Maria n-are buze. N-are buze demne de descrieri, sarim peste ele. Pentru ca gatul ei e mai interesant, asa cum buzunarele rochiei sunt mai interesante decat ciorapii ei. Ascund mainile, nu le subliniaza. Gatul freamata, buzele doar se misca si vorbesc. Sunt banale si invita – promit chiar, dar gatul sta ascuns sub parul viu, gatul poarta viata in el, daca il atingi in locuri ascunse, poate muri, si cartea s-ar termina aici. Gatul e mai interesant.
Maria e singura, si nimeni n-o saruta pe gat, nici pe par, nici pe picioare. Si ea stie ca o sa moara.

Despre moarte, in cateva cuvinte…

Posted on by
7

Pentru ca am visat ca mor. De fapt, nu de aceea, ci ca sa visez ca mor.
Scriu cuvinte, insir litere in rand, cu grija, curat, ca si cum as avea o penita aurita. Si simt nevoia sa povestesc de ce mor incet, in mine, uneori.
Caut moartea, fara s-o caut. Am stiut-o mereu, am avut-o cu mine.
S-a involburat deasupra mea, in copilaria mea fara pata. Au trecut prin mine patimi, si timpul nu m-a atins cu patina lui.
Cand mi se face dor de mine, mai mint putin, pentru ca intre doua rasuflari cu iz de cafea, ma regasesc rece si distanta.
As fugi si n-as fugi, dar din pacate nu ma tin picioarele. Vreau sa merg undeva unde nu cunosc pe nimeni, dar din pacate oamenii mi se deschid atat de repede. Si unde as putea sa ma duc, sa mor linistita, fara sa vorbesc cu oamenii?
Ma transform in poeta, si-mi arunc cuvintele la cos. Imi inghit saliva cu gust salciu-amar. Lacrimile ma spala pe fata si sarea din ele imi place.
Simt cum ard incet, o flacara porneste din mine. Ma mistuie, desi e formata din picaturi de apa. In loc sa ma ude, ard ca acidul. Ma descompun in mine, si ma simt fericita si eliberata. Cand nu mai sunt deloc, voi fi a mea. Pa-pa!

Aer si gand

Posted on by
Răspunde

Posesivitatea nu cunoaste limite. Scriu pe fiecare carte data la care am cumparat-o, ca sa tin minte de cand o am. Imi scriu apoi numele, citet si cu atitudinea omului care detine o certitudine. Apoi rup cu grija pretul, pentru ca nu pun pret pe pret, si nu ma intereseaza sa stiu cat a costat. Citesc intr-un fel care seamana foarte mult cu foamea, doar ca nu mi-e foame, si termin primele 100 de pagini in 2 ore. Observ ca timpul a trecut si-mi fac curaj si pentru restul de 100 de pagini. Respir in cartea aceea, si o imbib de mirosul meu, iar posesivitatea mea devine mai transparenta si mai evidenta.
Dar asa cum cartile mele sunt ale mele si muzica mea e a mea, eu nu sunt a nimanui. Nici nu as vrea sa fiu, cred, in sinea mea, cand mai port dialoguri cu mine. Privirile mele sunt pentru mine si atingerile rare au un scop pur medical si de ingrijire. Coperti frumoase, interior scris frumos cu litere mici, adunate laolalta, dar de fapt in spatele lor nu e materie, e doar gand. Asa si eu. Nu sunt materie, nu apartin, nu-mi apartine nimic, sunt doar aer si gand.

Pic Unrelated

Posted on by
Răspunde

All of the moments that already passed
We’ll try to go back and make them last
All of the things we want each other to be
We never will be
And that’s wonderful, and that’s life
And that’s you, baby
This is me, baby
And we are, we are, we are, we are
Free
In our love
We are free in our love

Pentru ca uneori se incepe cu finalul. Si uneori inceputul iti da ansamblul de sfarsit. Si niciodata sfarsitul nu va fi la fel de intens ca inceputul. Te consumi si te distrugi, incet, incert. Respir, incerc, si…

All I know
Is everything is not as it’s sold
but the more I grow the less I know
And I have lived so many lives
Though I’m not old
And the more I see, the less I grow
The fewer the seeds the more I sow

Tata

Posted on by
6

Cand eram mica, tata era poet.
Poet fiind, iubea mult. Iubea multe femei, pe langa maica-mea. De multe ce-a iubit, cea din urma s-a hotarat sa-l lase. Pe langa faptul ca era poet, ii placea si sa se distreze. Asa ca s-a distrat, in fiecare clipa, uitand de cei din jurul lui. Probabil ca hedonismul in care traia ii era suficient.
Eu si mama am crescut departe de el. Impreuna, doar noi doua, fara picior de barbat. Terifiata, saraca maica-mea asista zilnic la transformarea mea in taica-miu.
Devenisem poeta si in acelasi timp, de-o nesimtire cruda. Dar cui ii pasa? Eram fata lu’ tata si nimic nu schimba asta. Daca ma puneai langa maica-mea, oglinda ne arata foarte distinct. Indepartate, ca fire si ca aspect, puteai cel mult sa zici ca suntem rude indepartate.
Lirismul in care traiam m-a apropiat si mai mult de fire lu’ al batran. Hedonismul din el se pogora acum asupra mea. Trecusem de stadiul de poetesa, eram deja mai mult. Si mie imi placea sa ma distrez, desi nu tocmai ca taica-miu. Faceam alte lucruri, minore. Dat fiind faptul ca eram minora.
Maica-mea ma tot batea la cap sa-l cunosc, si eu refuzam categoric. Daca as fi stiut ca intre el si mine – fata in fata si eu si o oglinda – fata in fata, nu e nicio diferenta, as fi stat acasa.Nu m-as fi obosit sa scormonesc prin trecut si prin vremi apuse si uitate. Mi-as fi vazut de ale mele. Erau atatea carti de citit, atatia oameni de cunoscut.
Acum, taica-miu nu mai e nici poet, nici manat de hedonism.
Desi seman cu el, nu sunt chiar ca el. Sper ca la varsta lui sa stie lumea unde sunt. Sau, daca nu stie, macar sa ii pese.

Fata cu bani

Posted on by
10

Bai, uneori ma trezesc vorbind de una singura. Imi vorbesc mie si imi spun cuvinte grele, care ma reprezinta in fata altora, dar in sinea mea nu le recunosc. Mi-a fost greu sa traiesc si sa respir, de multe ori. Desertul meu era painea cu apa, jucariile mele – noroiul de afara.
Am asteptat cu sufletul la gura ce asteapta orice copil dintr-un oras mic : sa plec. Mos Craciun nu exista, si nici naivitatea de atunci.
Ma uitam in oglinda – cresteam frumos, with all the right bumps in all the right places. Eram frumoasa? Nu stiu, dar eram saraca si voiam sa nu mai fiu. Am plecat de-acolo, dar nu cu prima ocazie, nici cu a doua. Eram lasa, ca si acum. Si naiva – desi in sufletul meu, imi spun „proasta”. Naiva e un cuvant care impopotoneaza realitatea.
Bai, si trece timpul. Si mi se pare ca totul e perfect – e cum mi-am dorit. Independenta mi-o spal pe dinti in fiecare dimineata, parul mi-l pieptan cu ura si inchei cureaua pantalonilor mai strans. Sunt frumoasa? Sa dea dracu daca sunt. Bine ca ma vad altii asa, e mai usor sa treci prin viata asa. Sau nu. In fine.
Diminetile sunt la fel de pustii ca acolo, cu nimic de facut. N-o sa ma plang de sufletul gol, si nici de linistea din capul meu, atunci cand nu ma cert pentru vreo prostie. In orasul ala uitat de mine, nu de Dumnezeu, toata lumea vrea bani. Esti invatat sa te vinzi pentru orice. Dar nu acuz orasul pentru ca eu ma vand, nu? Sau da? Nu stiu. Ne vindem, fara sa tinem cont de cursul euro-leu, sau ce alte cursuri or mai fi. Iti vinzi
gandurile si zambetele. Iti vinzi sufletul, te transformi si apoi te plangi ca un ipocrit ca o duci rau. Ca nu esti ce-ai vrut sa fii. Eu fac ce-am vrut intotdeauna. Ma plimb cu tine, sau cu masina ta. Tu nu stii ca e acelasi lucru pentru mine. Certificatul tau de nastere e pentru mine hartia cu care ai deschis contul de la banca pe numele meu. Cele mai frumoase flori pe care le-am primit au fost alea din hartii verzi si albastre. Cel mai frumos cadou de la tine a fost inelul de aur. Cand ma uit la tine, nu te vad pe tine. Esti tot ce mi-am dorit vreodata. Esti BANUL puternic, care ma misca. Reprezinti stabilitatea, linistea, corectitudinea. Nu te vad in monezi mici, de 1 euro sau de 5. Doar in bancnote mari, de 100. In lingouri de aur. Ma deranjeaza cand ma mangai, pentru ca ma linisteste mai mult atingerea teancului de bani. Nu am nevoie de pastile, doar sa ma uit putin la cardurile tale si ma simt mai bine. Si de asta vreau sa ne despartim. Vreau sa pleci. Pentru ca, desi esti tot ce mi-am dorit vreodata, nu te mai vreau. Du-te, undeva unde n-o sa te mai vad vreodata. Pa.

Trademark

Posted on by
Răspunde

Stii cum e cand vrei sa scrii povestea vietii tale? Eu stiu c-am vrut s-o scriu de multe ori. Si nu mi-a iesit. E o poanta veche – chestia cu scrisul, nu viata mea. E ca o posirca de cafea, statuta si cu pete de ulei, cu prea mult zahar si un fir de praf.
Creioane si hartii, imebecil de ascunse intre alte hartii si alte creioane. As vrea sa fiu unul din personajele memorabile al unei carti, sa fiu o piatra de temelie in formarea unor opinii, pareri, polemici si dispute. Apoi sa ma transform in desene animate. Tom si Jerry. Dexter si DeeDee.
Trademark-uri adevarate.

Ma gandeam azi sa-mi pun picioarele sub copyright infringement. Sa n-aiba dreptul muritorii sa se holbeze la ele, sa fie cu acces restrcitionat. Nu ca n-ar fi si acum, dar ochii lumii nu-i poti inchide. Lumii i-as inchide gura, sa nu mai verse atata fiere si amar. E aberant de trist ce mi se inamplta. E aberant si lipsit de motiv. Stupid, aiurea, albastru si burlesc. Pin-up girl.