L-am vazut – intr-un sfarsit. Mi-a placut de Alice Ayers. Care era Jane Jones. Parca eram eu, fara sa fiu eu.
Asa as fi facut si eu, daca eram in locul ei.
E o poveste veche.
Nu e cu nimic mai frumoasa.
Ar fi bine daca as putea deveni alta, o data cu numele nou.
Si totusi, cred ca n-o sa-l mai schimb niciodata…
Azi as vrea sa fiu Jane Jones, sa ma metamorfozez in Alice Ayers si sa adorm pe o perna uda.
Nu e apa. N-a ramas nimic. Nici sarat, nici dulce. Lumina se stinge si gaura din ea e doar un pic mai neagra. Aerul se rasfrange, se bate cu dintii sa treaca prin ei. Daca as fi o culoare, as fi roz. Pentru ca imi lipseste intensitatea si curajul, imi lipseste placerea, adevarul, zambetul, placerea… Din nou?! … In fine, placerea, tacerea, vorbesc prostii.
Din nori se naste vata de zahar. Din apa se naste transpiratia. Din aer se naste senzatia. Din gust, ma fac amara si albastra.
Din forta ramane golul. Liniste si ecou. De fapt, cui ii mai pasa?
Daca m-as minti si as reusi sa cred ca ma nasc de la inceput, m-as mosteni pe mine, cu ochii care nu vad si glasul care nu vorbeste. Urechea mea e moale, si pielea mea miroase. Dar daca m-as minti, as mosteni pamantul, as mosteni piatra si iarba, pufuletele de nor si caracterul meu oribil.
Si daca ar fi sa iti spun adevarul, ti-as spune ca nu exista asa ceva. Pentru ca oamenii l-au omorat cand au ascuns prima boaba de strugure, pentru ca oamenii l-au respirat cand au mirosit prima floare si pentru ca s-a terminat cand m-am nascut eu.
Da-mi o radiera. Vreau sa nu-mi mai pese!
Crud şi rece,
Imbecil. Îmi trece.
Mă plimbă, mă deznudă.
Tăcerea ta mă udă.
Îmbracă-mă în sărbătoare,
Trage-mă-ncet de picioare.
Sărută-mă pe umăr şi taci,
Ascultă-mă cum mă umplu de draci.
Taie, sfâşie şi rupe,
Inundă mâinile mute.
Ai tăcut?
Şi eu.
Tic, tac.
Ora ceasului mut.
Păi dacă tremur, cine mă opreşte?
În necurat, îmi ţin mâna în cleşte.
Şi dacă mă arde topitura,
Blestemată fie-ţi gura!
Trotuar şi bale,
Întuneric, jale.
Mă scurg, tăcere,-n braţele tale,-ntreagă.
Aşteaptă-mă, de mâine o să fiu mai neagră.
Surplus sub minus,
Mustaţă de motan, arcsinus.
E totul gri şi greu şi tâmp.
Dar parcă-mi eşti din ce în ce mai scump.
Eu stiu c-ai sa ma-nseli chiar maine,
Dar fiindca azi mi te dai toata…
Am sa te iert
E vechi pacatul
Si nu esti prima vinovata…
Confesiunile unei mitomane incep asa.
Asa, ca orice vorba spusa seara. Asa, ca orice vorba spusa la betie. Ca atunci cand te saturi de tot ce colcaie in viata ta. Ca atunci cand te saturi de paracetamoale si placebo-uri expirate.
Te-am mintit.
L-am sarutat.
Si pe el, si pe inca vreo 2. Unul avea muschi si masina.
Si ma baga in seama.
Unul era in limba dupa mine. Unul ar fi lins dupa mine.
In schimb, eu vin la tine ocazional.
Ma dezbrac repede de rochie. Oricum imi bagi mana pe sub ea, asa ca ce conteaza? Ma ciufulesti si-mi zici ca-s „cute” si iar ti se aburesc ochelarii.
In timp ce ma dezbrac de ganduri, dau peste unele ascunse rau de tot in pielea mea mincinoasa. Imi aduc aminte de unul care saruta mai bine ca tine. Imi aduc aminte de altul care era mai bun ca tine.
Imi aduc aminte ca altul m-a facut sa transpir si sa disper si sa tip si sa ma trag de par cum tu nu poti sa faci. Imi aduc aminte ca si data trecuta m-am prefacut. Imi aduc aminte de toate minciunile care-mi invadeaza pielea.
Sunt dependenta de ele si de tine. Sa simt ca te mint, sa simt ca ma uit in ochii tai si-ti zic cat de dor mi-era de tine. Sa ascult o melodie si sa-ti zic ca imi place mult si ca-mi aduce aminte de copilaria mea fericita. Aia plina de jucarii. Aia plina de iubire. De rasfat. De dulciuri si perne moi.
Alta minciuna… Nu ti-am zis, n-am zis nimanui. Mama ma batea. Ma batea si ma injura. Ca sa uit de asta, am
inceput sa stau cu baietii. Aveam 12 ani si am stat cu baietii mai mult decat trebuie. Aveam 12 ani si deodata
am devenit ca mama.
M-am lasat de scoala – asa-i ca tu ma crezi student model? Asa-i ca ma crezi cand iti spun ca invat si ca am citit cele 2 biblioteci? Ma crezi cand iti spun ca stiu sa lucrez in programe de care n-a auzit nimeni, pe motiv ca doar alea imi trebuie la facultate?
Stii ce fac eu la facultate?
Ma culc cu un prof! Unul batran si cu burta. Sterg de creta biroul la care a predat el cursul acum jumatate de ora. Il sterg cu fundul.
La tine vin ca o fitzoasa – vai, asa nu, asta mi-e rusine. Nu-i asa ca ma crezi? Sunt o nesimtita! TE MINT! In fiecare clipa te mint.
M-ai sunat o data. Ti-am zis ca dormeam. De fapt, eram in parcul de langa tine… Eram deasupra si era bine. Nici nu stiu de ce m-ai sunat – oricum n-o faci niciodata. In fine… E trist.
Sunt o „de-aia”. Cuvantul l-am auzit prea des si nu pot sa-l spun.
Dar sunt. Sunt si o mincinoasa.
Nu te iubesc.
Nu te vreau.
Te-am inselat.
Si pe tine, si pe altii inaintea ta.
Iti place sa crezi ca esti special? Nu esti!
Mama? Mama aia cool pe care o plac toti prietenii? Aia nu exista. S-a ratat undeva pe drum…
Tata – s-a ratat si el, pe alt drum…
Ochii mei albastri nu-i am de la tata. El e negru – l-am vazut. Si la ochi, si la piele, si la suflet.
Bunica-mea ma uraste. Si de aia bea atat de mult.
Imi place sa te mint. Asta nu mai e o minciuna.
Imi place sa vad cat de mult am curaj sa trec limita. Cat de mult pot sa te mint, cu zambetul pe buze. Cat poti
indura si cat poti sa crezi.
Cand te mint, simt ca te pacalesc. Simt ca te fac sa crezi si tu ceea ce cred ca simt eu. Poate ca am innebunit…
Am venit in rochie. Baga-ti mana pe sub ea… Sunt goala… Sunt naturala… De fapt, nu te-am mintit… ASA
sunt eu.