Nu e apa. N-a ramas nimic. Nici sarat, nici dulce. Lumina se stinge si gaura din ea e doar un pic mai neagra. Aerul se rasfrange, se bate cu dintii sa treaca prin ei. Daca as fi o culoare, as fi roz. Pentru ca imi lipseste intensitatea si curajul, imi lipseste placerea, adevarul, zambetul, placerea… Din nou?! … In fine, placerea, tacerea, vorbesc prostii.
Din nori se naste vata de zahar. Din apa se naste transpiratia. Din aer se naste senzatia. Din gust, ma fac amara si albastra.
Din forta ramane golul. Liniste si ecou. De fapt, cui ii mai pasa?
Daca m-as minti si as reusi sa cred ca ma nasc de la inceput, m-as mosteni pe mine, cu ochii care nu vad si glasul care nu vorbeste. Urechea mea e moale, si pielea mea miroase. Dar daca m-as minti, as mosteni pamantul, as mosteni piatra si iarba, pufuletele de nor si caracterul meu oribil.
Si daca ar fi sa iti spun adevarul, ti-as spune ca nu exista asa ceva. Pentru ca oamenii l-au omorat cand au ascuns prima boaba de strugure, pentru ca oamenii l-au respirat cand au mirosit prima floare si pentru ca s-a terminat cand m-am nascut eu.
Da-mi o radiera. Vreau sa nu-mi mai pese!