Puştoaica se joacă iar cu tastatura. Iar ar vrea să inventeze cuvinte şi fapte, persoane şi îngeri. Demonii şi-i ascunde adânc în coşul pieptului, îi păstrează şi îi e frică să-i arate lumii. Se uită la tastatură şi pe geam, se uită la oameni şi covoare, se… Se… Se… Ce naiba se? Nici ea nu ştie.
Se uită în oglindă, se şterge pe faţă, demonii nu pleacă.
Îi vine ideea să scrie despre cineva care moare.
E uşor pentru ea. Noaptea are vise despre oameni care mor, uneori moare chiar ea. Şi simte durerea şi aerul care nu mai intră în piept şi ştie despre ce vorbeşte. Îşi omoară personajele în fiecare zi, le scuipă şi le dă cu noroi, şi se simte mai bine.
Azi iar o să omoare pe cineva. Se pregăteşte să scrie, tastează două cuvinte.
Încă două cuvinte…
Pune un punct. Mai scrie o frază.
Un semn de întrebare. Ea respiră sacadat.
Încă două cuvinte şi………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………