Arhive categorii: muzica

Albumul lunii ianuarie – Ceremonials

Posted on by
2

Albumul lunii ianuarie a fost, pentru mine, Ceremonials. Florence + The Machine reușește să facă ceea ce puțini ajung să facă: un al doilea album, cu mult mai bun decât primul.
Ceremonials este foarte bine închegat, atât de “together”, piesele curg dintr-una în alta, fără rimul obositor al unui album house. Piesele în sine sunt ca niște incantații, au un ritm aparte, e ca și cum aș asista la un ritual când le ascult. Vocea lui Florence Welch e, probabil, printre puținele lucruri din muzică din ultimii ani (nu, Lana Del Rey nu se pune).
Dacă ar fi să răspund la întrebarea ce simt când ascult muzica ei, răspunsul e atât de complex, încât probabil aș bâigui ceva neinteresant, precum: mi se face pielea găină, se face liniște în lume, am senzația că plutesc, am senzația că nu mai sunt eu. Din păcate, nu sunt decât un biet om, așa că nu-mi rămâne decât să o ascult în continuare.
Am ascultat Ceremonials în timp ce citeam 1Q84, a lui Murakami. Cartea e și ea o fărâmă de misticism, așa că nu cred că aș fi putut alege altceva mai bun ca să mă transpună în universul respectiv. Acum, de câte ori ascult Never Let Me Go, mă gândesc doar la Fuka-Eri și pendularea ei zbuciumată între ceva și altceva. De câte ori ascult Leave My Body, nu pot decât să mă gândesc la The Little People și vaselele lor de pe pământ. De câte ori ascult No Light, No Light, mă gândesc la orașul pisicilor. De câte ori ascult Only If For A Night, nu mă gândesc decât la Tengo și Aomame. Și de câte ori ascult All This And Heaven Too, mă gândesc la…
Albumul e extraordinar, și mă bucur că Florence Welch a reușit să depășească sălbăticia primului album, Lungs, a reușit să crească și să evolueze. Versurile sunt extraordinare, ar putea foarte bine să fie imnuri sau cântece de rugăciune sau ritualuri păgâne sau the calling of mothership sau ce vreți voi. Pentru că, dacă nu asculți și versurile, o parte din sclipirea albumului se pierde în cotidian.
Tracklisting:
1 – Only If for a Night – 9.5
2 – Shake It Out – 8
3 – What the Water Gave Me – 7
4 – Never Let Me Go – 10
5 – Breaking Down – 8
6 – Lover to Lover – 8.5
7 – No Light, No Light – 8
8 – Seven Devils – 7.5
9 – Heartlines – 7.5
10 – Spectrum – 7.5
11 – All This and Heaven Too – 10
12 – Leave My Body – 10
Notele date de mine pieselor pot strica puțin din bucuria ascultării. Luate separat, sunt puține piesele care stau bine în picioare, dar ascultate împreună reușesc să creeze ceva ce e foarte greu de găsit acum. Unitatea albumului e dată tocmai de faptul că, împreună, piesele fac totul. Nu recomand ascultarea lor separată.
PS: se pare că și Florence Welch e o mare păpușa Illuminati.

Carne pentru suflet

Posted on by
2

Cuvintele se macina si se lovesc intre ele,
Fara sa stie unde te doare,
Si cand tacerea se face mai mare,
Pleoapele se-nchid intre ele.

Ca daca n-ar fi, nu s-ar povesti. Sau asa spunea o data o fraza din poveste. Tot ce e in noi e poveste, totul ne indeamna spre ceva, totul ne duce undeva. Daca am gasi o casa pentru sufletul nostru, sa-l pastram neintinat, atunci el, sufletul, ar fi mai bun si mai pur ca niciodata. Lumina noastra ar sta mereu adapostita, iar suflul raului nu ne-ar atinge niciodata. Totul ar fi perfect, si casa sufletului ar fi scaldata in lumini blande.
Dar din pacate, sufletul meu e gol si dezbracat de bine. Din el se rup, incet-incet, bucati si sange, si doare uneori atat de tare. Ar plange, daca ar avea cum, si-ar spune of-ul, daca ar avea cui, ar trage o gura de aer in piept si-ar merge mai departe, dar fara casa, fara putere si fara sprijin, sufletul meu orb, gol si pustiu nu stie decat sa taca.
Oare de cate ori si-a ascuns in el vise si dorinte, placeri, de cate ori a plans cand i s-a spus o vorba rea, de cate ori s-a sfaramat cand cineva nu l-a vazut asa cum e? E peticit, saracul, mai singur decat cersetorii din intersectie, si parca vrea sa isi ascunda goliciunea, sa nu-l mai rada prostii. Sufletul meu aduna ramurele si frunze, se imbraca in flori si pene, si strange langa el toata natura frumoasa. Carne pentru el nu se mai gaseste – au framantat-o oamenii, pana cand n-a mai fost buna de nimic. Dar azi sufletul meu a promis ca-si ia straie noi.

Madonna – Give Me All Your Luvin’ (Feat. M.I.A. and Nicki Minaj) Review

Posted on by
Răspunde

Madonna s-a lăsat așteptată niște ani buni, până a reuși să mai scoată ceva din muzică. Reticentă la început, cu greu am ascultat piesa ei nouă, cu M.I.A. și Nicki Minaj. Trecând peste alăturarea cel puțin ciudată (M.I.A. a fost cât de cât un artist de calitate, pe când Nicki Minaj n-are nimic care să-mi placă), trecând peste afirmațiile Madonnei din ultima vreme, m-am hotărât să fac greșeala de a asculta piesa.

Give Me All Your Luvin’ a apărut după ce diva declara prin presă acum ceva timp că Lady Gaga a copiat-o (nu au fost chiar cuvintele astea, dar acuzația se simte). OK, te-a copiat, te-a copiat. De ce n-ai zis ceva atunci când s-a întâmplat? Te trezești după un an și ceva, cu 2 secunde înainte să anunți că scoți album? Apoi a zis că ‘Lady Gaga’s not built like a brick shithouse like Britney Spears‘. Ca să jignească 2 nume dintr-un foc, probabil. Apoi, făcând referire la incidentul din 2004, când Janet Jackson a rămas c-un sân pe-afară, a declarat ‘There will be no nipples in my Super Bowl performance‘.

Deci diva se hotărăște să revină pe scenă, începe să arunce cu noroi în toată lumea, toate astea în timp ce declară că vrea să fie ținută minte drept un artist complex, nu doar drept cântăreață. În timp ce niciun regizor nu vrea să lucreze cu ea, diva tot insistă la porțile cinematografiei, deși n-are vreun talent notabil în aria asta. Și, de bună ce e, simte nevoia să jignească alți artiști, pentru a fi băgată în seamă.

Asta e doar o mică introducere, pentru a înțelege de ce am refuzat câteva zile să-i ascult capodopera.
Am ascultat piesa. N-are nimic bun. M.I.A. n-are treabă acolo, nu-i văd locul, nu-l înțeleg și, de fapt, nici nu se simte personalitatea ei pe piesa asta. Nicki Minaj e la fel de urâtă, enervantă și hidoasă ca întotdeauna (și mă refer strict la calitățile ei de pseudo-cântăreață).
Piesa e repetitivă, am senzația că un roboțel a înregistrat-o în studio, și i-a dat drumul pe piață. O mai ascult o dată și încă o dată. Piesa e la fel de proastă, deși încerc să găsesc lucruri bune la ea în timp ce o ascult. Pur și simplu nu le are. E obișnuita piesă disco/dance/ABBA-filled a Madonnei, cu care ne obosește de vreo 6-7 ani, dar de data asta, nici măcar nu mai sună bine. Nici nu știu să spun ce-ar putea să o facă să sune mai bine, pentru că am senzația că e făcută în 5 minute, după pauza de masă. Nici nu vreau să mă leg de videoclip!

PS: should I watch the Super Bowl performance? M-a amuzat, totuși, acest articol.

Dupa-amiezi cu ingeri

Posted on by
2

Dupa-amiezile pot fi frumoase, daca macar vreo clipa poti intrezari o raza de soare. Din pacate, biroul meu nu-mi permite sa visez, si reveria mea e scurtata rapid. Doar ascultand un pic de muzica, mai pot pica in visare, mai pot spera pentru o secunda ca ceasul meu nu s-a oprit „acolo”. Daca toti am sti unde ne e „acolo”-ul, cred ca am fi mai linistiti.
Citeam o carte despre ingeri, inca nu mi-e foarte clara si nu dau nume, si ingerii astia sunt peste tot. Din coltul meu corporatist, imi caut uneori ingerul, si-as vrea sa-l ating, sau macar sa-i vad lumina. Mi se pare uneori imposibil de greu, si am nevoie de cuvinte si fapte si dovezi. Oamenii, ca si ingerii, nu sunt dispusi sa-ti dea aceste lucruri. Oamenii, ca si ingerii, se lasa cautati si asteptati. Ca si dupa-amiezile mele urate, asteapta sa fie observati printr-un colt de geam. Iar daca vreodata te apropii de coltul de geam, o sa vezi lumina care zburda vesela o secunda-doua, iar apoi dispare rapid, ca si cum ti-ar face in ciuda.
Stie cineva unde pot gasi un colt de geam, o dupa-amiaza frumoasa, un inger si niste oameni?

Darkness

Posted on by
Răspunde

Zilele astea a nins foarte mult, si desi fericirea n-a venit, totul s-a dus pe geam. A venit din nou tacerea, nevoia de a nu spune nimic.
Zilele astea a nins, si zapada s-a asternut ca o plapuma de liniste peste tot. Am fost acasa, unde zapada era mare si acoperea tot, si dintr-o privire am vazut cat de nesfarsita e tristetea. Cat de greu e sa te misti mai departe de punctul in care zaci din inertie. Am tras o mare gura de aer in piept, si am inchis pentru o secunda pleoapele. Cand le-am deschis, toate erau la locul lor, unde ar fi trebuit sa fie, iar eu eram o secunda mai incolo.
In toata zapada aia, nesfarsita, uitata, rece si grea, vedeam intunericul, ca si cum ar fi fost aievea. Si din nou mi-am facut mie promisiuni, pentru ca nu mai am cui sa fac promisiuni. Iar de data asta o sa ma tin de ele.
Nu vreau sa mai fiu ce-am fost, dar nici sa devin altceva. Caut echilibru, in tot ce sunt si tot ce am, si daca ar fi sa-l gasesc, nu sunt sigura ca l-as gasi aici. Intre o gura de aer si o inchidere de pleoape, inca mai caut, si ar fi extraordinar daca as sti ce caut. Caut la mine, asta mi-este foarte clar. Dar as vrea sa stiu de pe acum unde o sa ajung maine.