Albumul lunii august: Sigur Rós – Valtari


Citeam ceva despre Monarch Programming. Am ajuns la un articol despre clipul „Fjögur Píanó” al celor de la Sigur Rós. Islandezii canta de o mie de ani (de fapt, doar din 1994) si i-am evitat elegant pana anul acesta.
Am citit articolul de la Vigilant Citizen si am fost curioasa sa dau play.

Clipul piesei „Fjögur Píanó” este extraordinar de bine facut, ideea (pentru mine) generala fiind aceea de toxic relationship, mixed with drugs. Dar nu despre clip e vorba aici.

Fiind la serviciu cand am dat peste „Fjögur Píanó”, nu am avut la dispozitie decat YouTube-ul, so I kinda raped the play button.
Ajunsa acasa, insa, am luat albumul cu totul, i-am dat play o data, am intrat intr-o stare vecina cu goose bumps on the highest cloud si am fugit la dus.

„Valtari” (in engleza „Roller”) e cel de-al saselea material al trupei, lansat pe 23 mai 2012. Cred ca stiu ce faceam pe 23 mai 2012… 🙂

N-as putea sa descriu decat o stare generala a pieselor. O stare de surreal si ethereal si dreaming wide awake si floating si tot ce vrei. E o caldura care-ti raceste pielea si te arde din interior. E ca picatura de ploaie de vara, care nu e atat de rece si totusi pielea ta se face mii de brobonele mici,
perfecte. E soundtrack-ul perfect pentru o zi de vara. Sau o ploaie de vara. Sau o frunza calcata toamna in picioare. Sau prima ninsoare. Primul mugure pe o crenguta. Primul zambet. Ultimul zambet.

Tracklist (o sa pun in paranteze traducerea aproximativa, conform Wikipedia):

Ég anda (I Breathe) – imi aduce un pic aminte de space rock-ul celor de la Angels and Airwaves, usor metalic, propovaduitor, calmant si rece, vocea e atat de ciudata si totusi familiara, intreaga compozitie bate spre electronica fara sa fie impersonala; din partea mea, 9.5

Ekki Múkk (Not a Sound) – ma face trista, fara sa cad in depresie, ma face sa vreau sa fiu tinuta in brate, ma face sa vreau sa beau lapte cald, sa stau sub patura si sa respir doar liniste; un 9 curat

Varúð (Caution) – daca ar fi sa ma iau dupa titlul in engleza, piesa pare a cautionary tale spusa bland de o bunica, while gently stroking your hair; as zice un 8, pentru efectul usor impersonal pe care mi se pare ca il are

Rembihnútur (Tight Knot) – printre preferatele mele, fara sa stiu ca s-ar numi Tight Knot in engleza, am senzatia unei confesiuni intre 2 iubiti, care culmineaza cu sentimentele care coplesesc si in urma carora ramai ca o stanca izbita de valuri, neclintita, dar uda, un pic mai macinata si mai goala,
mai sincera si mai curata; nota 10 pentru energia pe care mi-o da de fiecare data (e oricum noua mea obsesie, s-ar putea sa fiu un pic biased)

Dauðalogn (Dead Calm) – e too dead, too calm, in ciuda unei compozitii (din punct de vedere tehnic) perfecte; pentru mine e prea trista si risc sa cad in depresie, drept urmare fac un slalom pe langa ea si ii dau un 7.5

Varðeldur (Campfire) – este una din piesele hauntingly beautiful, ai senzatia ca sunetele te coplesesc si te impresoara, ca din toate directiile vine mirosul de ger al Islandei, de care poti scapa doar la adapostul unui ceai negru fierbinte; ii dau un 10 (de fapt, as da un 11, daca as putea)

Valtari (Roller) – piesa care da numele albumului e mult prea rece si, desi construita practic in aceeasi directie ca restul pieselor, does not stand out si e prea distanta ca sa lege amintiri cu mine; 7.5?

Fjögur píanó (Four Pianos) – e grava, dar e sincera, e trista, dar parca are o raza de speranta, e sunetul care se propaga in aer si se sparge de tine, te invaluie, te cuprinde si te incalzeste si iti da un feeling de „home”; pot sa-i dau 11?

Albumul e wow. E un tot unitar care, desi are piese care ies foarte bine in evidenta, e destul de uniform incat sa-l percepi pe tot la fel, sa iti dea mereu aceeasi stare. Sigur Rós au colaborat cu mai multi regizori pentru clipuri de promovare a pieselor de pe „Valtari”, dandu-le mana libera si nepunand „STOP” in fata creativitatii. Mi-a placut acest experiment, care a facut si mai usoara acceptarea experientei Sigur Rós.
Sursa poza.

Madonna – Give Me All Your Luvin’ (Feat. M.I.A. and Nicki Minaj) Review

Madonna s-a lăsat așteptată niște ani buni, până a reuși să mai scoată ceva din muzică. Reticentă la început, cu greu am ascultat piesa ei nouă, cu M.I.A. și Nicki Minaj. Trecând peste alăturarea cel puțin ciudată (M.I.A. a fost cât de cât un artist de calitate, pe când Nicki Minaj n-are nimic care să-mi placă), trecând peste afirmațiile Madonnei din ultima vreme, m-am hotărât să fac greșeala de a asculta piesa.

Give Me All Your Luvin’ a apărut după ce diva declara prin presă acum ceva timp că Lady Gaga a copiat-o (nu au fost chiar cuvintele astea, dar acuzația se simte). OK, te-a copiat, te-a copiat. De ce n-ai zis ceva atunci când s-a întâmplat? Te trezești după un an și ceva, cu 2 secunde înainte să anunți că scoți album? Apoi a zis că ‘Lady Gaga’s not built like a brick shithouse like Britney Spears‘. Ca să jignească 2 nume dintr-un foc, probabil. Apoi, făcând referire la incidentul din 2004, când Janet Jackson a rămas c-un sân pe-afară, a declarat ‘There will be no nipples in my Super Bowl performance‘.

Deci diva se hotărăște să revină pe scenă, începe să arunce cu noroi în toată lumea, toate astea în timp ce declară că vrea să fie ținută minte drept un artist complex, nu doar drept cântăreață. În timp ce niciun regizor nu vrea să lucreze cu ea, diva tot insistă la porțile cinematografiei, deși n-are vreun talent notabil în aria asta. Și, de bună ce e, simte nevoia să jignească alți artiști, pentru a fi băgată în seamă.

Asta e doar o mică introducere, pentru a înțelege de ce am refuzat câteva zile să-i ascult capodopera.
Am ascultat piesa. N-are nimic bun. M.I.A. n-are treabă acolo, nu-i văd locul, nu-l înțeleg și, de fapt, nici nu se simte personalitatea ei pe piesa asta. Nicki Minaj e la fel de urâtă, enervantă și hidoasă ca întotdeauna (și mă refer strict la calitățile ei de pseudo-cântăreață).
Piesa e repetitivă, am senzația că un roboțel a înregistrat-o în studio, și i-a dat drumul pe piață. O mai ascult o dată și încă o dată. Piesa e la fel de proastă, deși încerc să găsesc lucruri bune la ea în timp ce o ascult. Pur și simplu nu le are. E obișnuita piesă disco/dance/ABBA-filled a Madonnei, cu care ne obosește de vreo 6-7 ani, dar de data asta, nici măcar nu mai sună bine. Nici nu știu să spun ce-ar putea să o facă să sune mai bine, pentru că am senzația că e făcută în 5 minute, după pauza de masă. Nici nu vreau să mă leg de videoclip!

PS: should I watch the Super Bowl performance? M-a amuzat, totuși, acest articol.