Altii au plutit ieri. Am fost si am privit cerul, care de data asta era senin, curat, cu nori pufosi de vara.
Oamenii s-au echipat si s-au urcat in pasarea gri, care-i astepta flamanda, sa-i arunce cerului.
Oamenii, legati intre ei, prin priviri si corzi si parasute, s-au adunat grabiti in burta mare a pasarii. Eu am ramas la sol, din varii motive care tin de frica.
Daca m-as fi dus cu ei, sus de tot, la 4000 de metri, as fi ascultat un singur cantec in cadere libera. Caci fara el nu-i liniste. Si as fi deschis parasuta undeva dupa minutul 3 si 15…
Muzica e pentru orice. Asa cum in filme avem soundtrack-ul care mentine echilibrul psihologic al personajelor, asa trebuie tratata muzica si in viata reala.
De multe ori aud fraza „I can relate to that!”, auzind o piesa. Uneori sunt eu persoana care o gandeste.
Am muzica pentru plans. Muzica pentru ras. Muzica de dormit. Porn music. Sexy music (which is different). Angry music. Drive-insanely-fast music. Sports music. Muzica de stat. Muzica de facut treaba. Muzica de linger.
Cineva mi-a zis o data ca toata viata mea e un soundtrack. Si da, este. Si am nevoie de sunetele astea, si am nevoie de cuvintele de pe ele, si am nevoie de toata galagia lor, ca s-o acopar pe cea din mine, si pe cea de-afara, si pe cea din lume…
Muzica nu e galagie. E sentiment. Si imi place cand mi se zbarleste pielea. Imi place cand simt ca inima imi bate mai repede si respiratia mi se intretaie, ca dupa o fuga lunga. Iar uneori ma intreb daca fug de mine, atunci cand fug in muzica…
Muzica nu e galagie. Deschide ochi si deschide inimi si, in timp ce ma inchid in mine mai adanc, simt cum ma deschid, mai pura si mai fara pata.
Muzica nu e galagie. E suflet si e putere si, daca nu e putere, ti-o da, ti-o arunca cu totul si te loveste cu ea, fara mila si fara tagada.
Cum as putea sa ignor strigatele din muzica, tacerile lungi si suferintele aprinse? Ma simt atat de atinsa de tot ce e nota, tot ce e cuvant, si-mi place s-o absorb in mine secunda cu secunda, pana ce toata fiinta mea devine sunet. Si stiu ca, orice s-ar intampla, muzica e acolo, perete intre mine si lume, caci lumea mea e departe si lumea mea e sfanta si lumea mea-i curata. Aici nimic nu e negru, e liniste si pace si sunt acasa.
Somnul meu a fost chinuit. Acoperita cu 2 pilote, cum se intampla cand vine frigul, si cu soba preferata langa mine, tot nu m-am odihnit. Am facut o cerere de concediu si cred ca de aceea m-am chinuit toata noaptea. Au fost momente in care stateam cu ochii deschisi si cate 30 minute. Soba dormea, neintoarsa, si nimic n-o tulbura.
Am visat zombie si frig si raboi si tot felul de lucruri urate, imi era frig si eram uda la picioare, si uneori imi era teama sa deschid ochii.
M-am chinuit, pierduta, sub 2 pilote, sa regasesc somnul si pacea, dar n-am reusit. M-am trezit mai obosita si mai speriata si am fost recunoscatoare cand a venit dimineata, pentru ca nu se intamplase nimic rau.
Citeam ceva despre Monarch Programming. Am ajuns la un articol despre clipul „Fjögur Píanó” al celor de la Sigur Rós. Islandezii canta de o mie de ani (de fapt, doar din 1994) si i-am evitat elegant pana anul acesta.
Am citit articolul de la Vigilant Citizen si am fost curioasa sa dau play.
Clipul piesei „Fjögur Píanó” este extraordinar de bine facut, ideea (pentru mine) generala fiind aceea de toxic relationship, mixed with drugs. Dar nu despre clip e vorba aici.
Fiind la serviciu cand am dat peste „Fjögur Píanó”, nu am avut la dispozitie decat YouTube-ul, so I kinda raped the play button.
Ajunsa acasa, insa, am luat albumul cu totul, i-am dat play o data, am intrat intr-o stare vecina cu goose bumps on the highest cloud si am fugit la dus.
„Valtari” (in engleza „Roller”) e cel de-al saselea material al trupei, lansat pe 23 mai 2012. Cred ca stiu ce faceam pe 23 mai 2012… 🙂
N-as putea sa descriu decat o stare generala a pieselor. O stare de surreal si ethereal si dreaming wide awake si floating si tot ce vrei. E o caldura care-ti raceste pielea si te arde din interior. E ca picatura de ploaie de vara, care nu e atat de rece si totusi pielea ta se face mii de brobonele mici,
perfecte. E soundtrack-ul perfect pentru o zi de vara. Sau o ploaie de vara. Sau o frunza calcata toamna in picioare. Sau prima ninsoare. Primul mugure pe o crenguta. Primul zambet. Ultimul zambet.
Tracklist (o sa pun in paranteze traducerea aproximativa, conform Wikipedia):
Ég anda (I Breathe) – imi aduce un pic aminte de space rock-ul celor de la Angels and Airwaves, usor metalic, propovaduitor, calmant si rece, vocea e atat de ciudata si totusi familiara, intreaga compozitie bate spre electronica fara sa fie impersonala; din partea mea, 9.5
Ekki Múkk (Not a Sound) – ma face trista, fara sa cad in depresie, ma face sa vreau sa fiu tinuta in brate, ma face sa vreau sa beau lapte cald, sa stau sub patura si sa respir doar liniste; un 9 curat
Varúð (Caution) – daca ar fi sa ma iau dupa titlul in engleza, piesa pare a cautionary tale spusa bland de o bunica, while gently stroking your hair; as zice un 8, pentru efectul usor impersonal pe care mi se pare ca il are
Rembihnútur (Tight Knot) – printre preferatele mele, fara sa stiu ca s-ar numi Tight Knot in engleza, am senzatia unei confesiuni intre 2 iubiti, care culmineaza cu sentimentele care coplesesc si in urma carora ramai ca o stanca izbita de valuri, neclintita, dar uda, un pic mai macinata si mai goala,
mai sincera si mai curata; nota 10 pentru energia pe care mi-o da de fiecare data (e oricum noua mea obsesie, s-ar putea sa fiu un pic biased)
Dauðalogn (Dead Calm) – e too dead, too calm, in ciuda unei compozitii (din punct de vedere tehnic) perfecte; pentru mine e prea trista si risc sa cad in depresie, drept urmare fac un slalom pe langa ea si ii dau un 7.5
Varðeldur (Campfire) – este una din piesele hauntingly beautiful, ai senzatia ca sunetele te coplesesc si te impresoara, ca din toate directiile vine mirosul de ger al Islandei, de care poti scapa doar la adapostul unui ceai negru fierbinte; ii dau un 10 (de fapt, as da un 11, daca as putea)
Valtari (Roller) – piesa care da numele albumului e mult prea rece si, desi construita practic in aceeasi directie ca restul pieselor, does not stand out si e prea distanta ca sa lege amintiri cu mine; 7.5?
Fjögur píanó (Four Pianos) – e grava, dar e sincera, e trista, dar parca are o raza de speranta, e sunetul care se propaga in aer si se sparge de tine, te invaluie, te cuprinde si te incalzeste si iti da un feeling de „home”; pot sa-i dau 11?
Albumul e wow. E un tot unitar care, desi are piese care ies foarte bine in evidenta, e destul de uniform incat sa-l percepi pe tot la fel, sa iti dea mereu aceeasi stare. Sigur Rós au colaborat cu mai multi regizori pentru clipuri de promovare a pieselor de pe „Valtari”, dandu-le mana libera si nepunand „STOP” in fata creativitatii. Mi-a placut acest experiment, care a facut si mai usoara acceptarea experientei Sigur Rós. Sursa poza.
