Zi de copil

Sunt nascuta iarna, fix, dar fix imediat dupa Revelion si Craciun, fix, dar fix cand n-are lumea bani si nici loc in stomac pentru mancaruri si bauturi.

Copil fiind, ziua mea de nastere a nimerit mai tot timpul in vacanta, iar singura „petrecere” de care am avut parte a fost la fascinanta varsta de 5 ani, cand am fost un mic zbir ce a primit cadouri frumoase (prin zbir inteleg faptul ca am terorizat copiii veniti la party cu Elvis Presley – caruia ii spunem „La multi ani!” astazi – lui si lui David Bowie).

Pfoai, ce de vorba pe langa…

Anii au trecut, populara n-am fost niciodata. Remarc doar cadouri sporadice, pe la 16 ani (o nuca de cocos cumparata de sora unei colege si un set Nivea cumparat de mama unei alte colege), in rest doar ce primeam de la mama – ceea ce insemna cadouri frumoase, de obicei. Carti si haine si tort. Eram multumita.

Anii au trecut iara, in facultate am primit ceva ursuleti de plus, niste cercei oribili, alti ursuleti de plus, chestii banale, uneori foarte dragute (lumanerele si suporturi pentru ele), dar nimic memorabil.

Anii au trecut din nou, m-am transferat la Bucuresti, in The Big City, si am primit sampanii, am primit colegi in vizita de ziua mea (mama, cum era asta!), am primit carti, esarfe, cercei, lantisoare, lumanarele, bratari, cizme, lucruri care mi-au placut, dar care au disparut o data cu oamenii din viata mea.

(V-am zis ca-s antisociala, da?)

Anul asta am avut parte de o zi superba. Doar faptul ca scriu cu intarziere (de pe 5 pana acum a trecut ceva timp) ma face sa realizez ca inca plutesc in relaxarea de sambata.

birthday cake

Ziua frumoasa a inceput de vineri, cand la 16:30 a intrat pe usa mea un pachet de KFC cu un iPad. Adevarul e ca l-am simtit, l-am banuit ca vine, n-am fost chiar uimita, dar am fost foarte bucuroasa. (Si da, e cea mai cea jucarie pe care o am!!!)

Tot vineri, spre seara, un caine mic, flocos, ochios si iubaret se sprijinea pe usa, mai-mai sa intre in casa. L-am hranit, l-am indragit, asa ca de sambata face parte integranta din familia noastra.

Sambata a fost o zi de lene, in care asteptam party-ul care urma. Am primit cainele definitiv in casa, m-am imbracat, machiat si alte alea si-am pornit spre locul de poveste.

Pentru ca a fost o poveste…

A venit prima data o umplere de cont de iTunes, apoi o pereche de manusi colorate si o bufnita pe un portofel rosu cu buline rosii. Apoi o bufnita cu un set de lumanari parfumate, la pachet cu un buchet imens de crini. Apoi o superba geanta, colorata atat de vesel si frumos. I have no words! Au venit, pe rand, o bluza alba, o bluza gri, un fular rosu si niste recompense pentru caine. Un plic negru de seara si o pereche de manusi rosii superbe. Un fular alb pufos si un urs alb pufos – tot pentru caine. Un suport pentru aromaterapie, plus un semn numai bun de agatat in perete.

Dupa ce toate cadourile s-au asezat frumos in colt, povestea s-a dezlantuit. Cel mai mult mi-a placut ca mi-a depasit asteptarile. A fost frumos sa fie atata lume langa mine, toti in acelasi timp. Toata lumea a parut sa se distreze, totul a fost perfect (pentru mine).

Iar cel mai frumos a fost cand ne-am intors acasa – la noi acasa, unde catelul nostru iubit ne astepta, sa-l scoatem la plimbare pentru prima data.

Anul asta a fost prima data in mult timp cand m-am simtit copil fericit din nou…

Sursa poza.

A new „Happy Birthday”!

Astazi sarbatorim domni grei din muzica, pentru ca li se cuvine sa fie sarbatoriti.
Anul de gratie ’49, secolul trecut, ni l-a dat pe Billy Joel – pianist, cantaret si compozitor. Il stim drept „Piano Man”, cantandu-ne despre „Book of Love”, s-a luptat cu depresia si a baut nitica furniture polish si s-a iubit cu alcoolul si fotomodelele, asa cum ii sta bine unui star. Pentru o viata tumultoasa, but hey – didn’t start the fire!

In ’62, pe lume a venit Dave Gahan – idolul femeilor in anii’80, membru al trupei Depeche Mode, dar si zburator solo, cu o cariera impresionanta si o iubire bolnava (heroina). Dupa ce a fentat moartea de vreo 4 ori, Dave s-a hotarat sa se faca cuminte si sa ne mai cante putin…

Happy birthday, of course…


Pentru că azi îl sărbătorim pe Patrick Stump. Doar vreo 28 de ani are, dar are şi multă muzică la activ. Îl ştiţi drept grăsunul roşcat din trupa pseudo-emo Fall Out Boy. De aproape 1 an, îl cunosc drept „that ex-fatso white boy who sounds like a ginger Michael Jackson on LSD, battling with DJ Bobo & SASH!”. Kinda awesome for my ears – and he could do so much better.

Preferata mea de pe albumul său solo (Soul Punk):

Primul contact cu Fall Out Boy:

Sursă poză.

Happy birthday!

Lucruri mari în muzică, pentru că în Berbec se pare că bate vântul la capitolul ăsta…

1947 – Iggy Pop. Știți voi cine.

1959 – Jerry Only – pentru fanii punk-ului de la început (Misfits)

1978 – Jukka Nevalainen – un nene nordic, finlandez de origine. Bate la tobe prin Nightwish.

Într-o zi din 1959, pe 21 aprilie s-a născut Robert Smith, deprimat de profesie și, uneori, lead singer, chitarist, compozitor și geniu la The Cure. Nu mă pot hotărî, alegeți voi.

Happy Birthday!

Happy Birthday, Miss Awesome Karin Dreijer Andersson!

The Knife, Fever Ray, loneliness, emptiness, strange lands, weird dreams, alien, cold words…

1975 and Sweden – how beautiful!

Seven

If I Had A Heart

Keep The Streets Empty For Me

Concrete Walls

Heartbeats