caine | Breathe Me In

Sunt nascuta iarna, fix, dar fix imediat dupa Revelion si Craciun, fix, dar fix cand n-are lumea bani si nici loc in stomac pentru mancaruri si bauturi.

Copil fiind, ziua mea de nastere a nimerit mai tot timpul in vacanta, iar singura „petrecere” de care am avut parte a fost la fascinanta varsta de 5 ani, cand am fost un mic zbir ce a primit cadouri frumoase (prin zbir inteleg faptul ca am terorizat copiii veniti la party cu Elvis Presley – caruia ii spunem „La multi ani!” astazi – lui si lui David Bowie).

Pfoai, ce de vorba pe langa…

Anii au trecut, populara n-am fost niciodata. Remarc doar cadouri sporadice, pe la 16 ani (o nuca de cocos cumparata de sora unei colege si un set Nivea cumparat de mama unei alte colege), in rest doar ce primeam de la mama – ceea ce insemna cadouri frumoase, de obicei. Carti si haine si tort. Eram multumita.

Anii au trecut iara, in facultate am primit ceva ursuleti de plus, niste cercei oribili, alti ursuleti de plus, chestii banale, uneori foarte dragute (lumanerele si suporturi pentru ele), dar nimic memorabil.

Anii au trecut din nou, m-am transferat la Bucuresti, in The Big City, si am primit sampanii, am primit colegi in vizita de ziua mea (mama, cum era asta!), am primit carti, esarfe, cercei, lantisoare, lumanarele, bratari, cizme, lucruri care mi-au placut, dar care au disparut o data cu oamenii din viata mea.

(V-am zis ca-s antisociala, da?)

Anul asta am avut parte de o zi superba. Doar faptul ca scriu cu intarziere (de pe 5 pana acum a trecut ceva timp) ma face sa realizez ca inca plutesc in relaxarea de sambata.

Ziua frumoasa a inceput de vineri, cand la 16:30 a intrat pe usa mea un pachet de KFC cu un iPad. Adevarul e ca l-am simtit, l-am banuit ca vine, n-am fost chiar uimita, dar am fost foarte bucuroasa. (Si da, e cea mai cea jucarie pe care o am!!!)

Tot vineri, spre seara, un caine mic, flocos, ochios si iubaret se sprijinea pe usa, mai-mai sa intre in casa. L-am hranit, l-am indragit, asa ca de sambata face parte integranta din familia noastra.

Sambata a fost o zi de lene, in care asteptam party-ul care urma. Am primit cainele definitiv in casa, m-am imbracat, machiat si alte alea si-am pornit spre locul de poveste.

Pentru ca a fost o poveste…

A venit prima data o umplere de cont de iTunes, apoi o pereche de manusi colorate si o bufnita pe un portofel rosu cu buline rosii. Apoi o bufnita cu un set de lumanari parfumate, la pachet cu un buchet imens de crini. Apoi o superba geanta, colorata atat de vesel si frumos. I have no words! Au venit, pe rand, o bluza alba, o bluza gri, un fular rosu si niste recompense pentru caine. Un plic negru de seara si o pereche de manusi rosii superbe. Un fular alb pufos si un urs alb pufos – tot pentru caine. Un suport pentru aromaterapie, plus un semn numai bun de agatat in perete.

Dupa ce toate cadourile s-au asezat frumos in colt, povestea s-a dezlantuit. Cel mai mult mi-a placut ca mi-a depasit asteptarile. A fost frumos sa fie atata lume langa mine, toti in acelasi timp. Toata lumea a parut sa se distreze, totul a fost perfect (pentru mine).

Iar cel mai frumos a fost cand ne-am intors acasa – la noi acasa, unde catelul nostru iubit ne astepta, sa-l scoatem la plimbare pentru prima data.

Anul asta a fost prima data in mult timp cand m-am simtit copil fericit din nou…

Sursa poza.

Uneori, ma simt ca un stalker. Stau toata ziua si ma uit la poze cu tine, furate, ascunse, tinute strans in palma mea mica, cu ciuda si zvac si regret.

Ma plimb pe unde stiu ca te plimbi, incercand sa para ca am doar treaba pe acolo, dar ochii mei te cauta nervos. Ma astept sa rasari de dupa fiecare frunza, floare, tulpina si banca, si-ti caut cainele din priviri, sperand ca esti acolo, cu el.

Mofo e un beagle haios, cu mult maro, si negru, si alb, si are niste urechi clapauge, de parca i-a prins cineva doua fete de perna de cap. Are privirea voioasa cand e cu tine, si pare ca te iubeste atat de mult.

Imi aduc aminte cand l-ai luat prima data, era abandonat tot in parcul asta mic si verde, dar ploua atat de tare… Te-a vazut, cu ochii lui cat boabele de cafea, si a alergat pana la tine, calcand apasat cu picioarele lui cracanate in toate baltile de pe alee. Era o potaie mica, aproape cat un pantof de-al tau, si s-a uitat speriat si cu drag la tine, si s-a gemuit pe piciorul tau stang. Eu tineam umbrela si tu te-ai aplecat sa-l ridici, un caine cat pumnii tai dragi la un loc, si cald ca tine. Nici nu te-ai uitat, n-ai intrebat daca vreau – doar l-ai ascuns in haina ta, asa ud cum era, si n-a mai mirosit a caine plouat. A mirosit a tine.

Si cand m-ai alungat de langa tine, tot asa de rau ploua. Ma aruncam si eu la picioarele tale, incercand sa caut calea spre tine, dar cainele ma alunga si ma latra, iar tu dadeai din cap ca nu. Nu-mi dau seama ce s-a intamplat dintr-o data, incat sa nu ma mai vrei. Era cald si bine si soare langa tine, si brusc s-a facut intuneric. Nu m-ai mai vrut si aia a fost tot. Cu timpul, am invatat ca nu ma mai vrei, dar tot nu pot intelege.

Inca te caut pe aleile pe care stiu ca te plimbai, chiar daca te-ai mutat de mult de-aici. Stiu ca te-ai mutat, chiar credeai ca n-o sa aflu?
Nu trece zi fara sa vin in parcul asta obosit si mic si neincapator, unde nicio femeie nu-i ca tine si niciun caine nu ma cunoaste. Nimeni nu ma vrea aici, si stau sa ma ascund pe dupa copacii batrani din centrul orasului, cautandu-te.

Stii, mi-e dor doar de tine, cum nu mi-a fost vreodata de nimeni.
Mi-e dor sa stam amandoua in pat, si sa ne trezeasca potaia, cu lipait usor pe parchet si rasuflarea lui calda.
Mi-e dor sa ma trezesc, sa fac o cafea – cea mai buna cafea! – si sa o soarbem impreuna, din aceeasi cana. Tu sa arunci tricoul ala larg, patat de vopsea, pe tine, si sa stai, ciufulita, cu aburii cafelei in fata.
Cainele s-ar face pled la picioarele tale si te-ar cuprinde, ca sa nu ingheti. Ar marai incet, cu ochii inchisi, visand la caldura ta, iar eu as zambi, pentru ca stiu ca esti fericita.

Mi-e dor sa fii fericita. Credeam ca eu te pot face sa fii fericita, dar am gresit. Am tot gresit, pana m-ai alungat. Si-am suferit ca Mofo, in strada, singura, plouata, fara tine… A fost greu tare, dar in ultimii ani am inteles. Am inteles ca nu ma vrei, ca n-ai avut nevoie de mine. Poate, la un moment dat, am fost totul pentru tine. Dar l-ai gasit pe el, si brusc eu n-am mai fost nimic. L-ai gasit pe el, si pe mine m-ai aruncat. Imi pare rau ca mi-a luat atata timp sa vad asta, imi pare rau de clipele in care m-am comportat haotic, in care te-am speriat si te-am facut sa plangi. Ti-l trimit pe Mofo, atat a mai ramas din el…

Imi pare rau.

Cu dragoste,