Sa citesti o carte nasoala* e rau. Iti face rau, pentru ca o perioada esti tentat sa te scalzi in mediocritatea ei si iti spui „hai bai, daca tot am inceput-o…”. Si tragi de tine s-o citesti, s-o termini, sa afli concluzia finala. Care nu se intampla.
Vii acasa. Obosit, flamand and what-not. Te arunci pe canapea sau pat, stai asa in nemiscare cateva minute si apoi… „Bai, am zis ca citesc!”. Si nu citesti.
Nu citesti, pentru ca e o carte imposibil de placut, plictisitoare si plina de clisee. Si iti zici „ma apuc de alta”. Doar ca nu poti. Constiinta te roade si-ti zice „termina, ma, porcaria aia si apoi te deduci in exclusivitate cui vrei tu”. Si, din spirit de ceva, nu te apuci de alta carte. Nu vrei sa inseli porcaria cu ceva mai bun. Vrei ca ceva-ul ala bun sa aiba parte de atentia ta intreaga.
Si trece timpul, si zilele trec. Te mai plimbi prin locuri, iesi in oras, te duci la serviciu. Si n-ai timp sa termini porcaria. Si nu vrei sa pui mana pe-o carte buna. Si intri intr-o stare de nu ai chef sa faci nimic, si trece timpul, si vina creste. Si eu nu stiu ce sa citesc.
*Porcaria este Shadow of Night, de Deborah Harkness. Nu va recomand. Plina de clisee, de-mi vine sa cred ca Sandra Brown scrie mai bine decat respectabila doamna. Prima carte, A Discovery of Witches, mai era cum mai era, dar asta e…
