Review: Rhiannon Frater – As the World Dies Trilogy

I am very much a fan of zombie lore, so whenever I find something worthy of my time, I tend to finish it in a second. Or maybe two weeks, because, you know – job, and real life obligations, and stuff.
Rhiannon Frater‘s As the World Dies is my first time reading a zombie novel written by a woman. And since her trilogy is so army-versed, it was very easy for me to get immersed in this universe, because all of the gun crazy talk felt very appropriate.
The First Days is the first volume of the As the World Dies trilogy. The start is a bit shaky, but soon enough you find yourself a new pair of bad ass Thelma and Louise, stranded in Texan land, with zombie hordes following them diligently.
We meet Jenni and Katie, one a battered woman and one a prosecutor. Two girls that have nothing in common, except loss and the will to live, not just survive. The writing is also shaky this first book, but it gets so much better with Fighting to Survive, the second installment.
Book No. 2 finds them surrounded by survivors who look up to them, in a society determined to make the most out of this bleak situation. Maybe, if The Walking Dead wasn’t so keen on killing all the fans favorites, it would sound and feel like Frater’s trilogy. But thank god it doesn’t, because this girl knows what she’s saying and we needed something this good in our lives.
Rhiannon Frater plays out easy psychology with talent, and grows her characters into bad asses with natural pen-work. She masters the build up in a manner that never suggests that something big is going to happen. Her last book, Siege, is basically an avalanche waiting to happen, but you’d never guess that, after reading Fighting to Survive.
Of course, the author cannot help but kill off important characters, beloved ones even, because this is the Zombie Land and we are spared no tears, but Frater is very good at managing loss and gain when it comes to her characters.
As the World Dies might be a bit feminist, especially when placed into a world laced with the undead, but it’s a necessary read for all the zombie fans out there. You have beautiful, albeit one dimensional, female characters, LGBT representations, men without the annoying, unnecessary machismo, courage, fear, wilderness, pure evil and death by numbers. Rhiannon Frater’s universe is almost complete, so why not be a part of it?

Review: The Gathering Dead – Stephen Knight

Mai tineti minte cand v-am zis cum e sa citesti o carte nasoala si sa ramai atat de plictisit, incat nici n-ai curajul s-o termini, nici ce-ti trebuie ca s-o tradezi?

Cartea de care vorbeam atunci era partea a doua dintr-o trilogie si devenise usor plictisitoare, intesata de detalii si fara sens pur si simplu. Ce m-a salvat a fost World War Z a lui Max Brooks, o carte cu zombie, ca deh, I am a big fan.

Dupa gura aia de aer proaspat in biblioteca mea (virtuala, ca am citit-o pe Kindle), am mai citit niste carti si cartulii si povestiri scurte. Am marcat drept „to-read” pe Goodreads mai multe carti din categoria „zombie” si „undead”, printre care si The Gathering Dead de Stephen Knight.

Cele 487 de pagini nu m-au speriat, asa ca am purces la citit.

N-am putut sa nu observ ca se pune foarte mult accent pe rasa. Se specifica (des si foarte des) „the black man”, „the black soldier”, „the black girl”, fara a pune prea mult accent pe trasaturi de caracter. E o poveste cu zombi si soldati, asa ca pregatiti-va de multe descrieri de whatever they do si de descrieri de arme si tot felul de prostii, descrieri atat de seci si de plictisitoare, incat am senzatia ca-l citesc pe Sadoveanu din nou.

Ca o paranteza, mai-sus numita carte-capodopera a lui Brooks m-a introdus (si) in lumea fortelor armate, dar cu atata inversunare si entuziasm, incat nu m-am plictisit deloc, chiar si de armele si vehiculele inventate (cred eu, n-am experienta militara).

Ca o alta paranteza, toata seria The Morningstar Strain a lui Z. A. Recht (mi-ar fi placut sa cred ca e un „pun” adresat sintagmei „zombie apocalypse”, dar chiar asa il chema pe autor – Zachary Allan Recht) e plina de tactici din armata si marina si e atat de fascinanta si bine construita, incat nu m-am plictisit deloc pe parcursul celor trei carti.

Inchidem parantezele si revenim la subiectul initial. The Gathering Dead e o carte plictisitoare in mare parte si cred cu sinceritate ca nu se va intampla nimic pana la final.

Spoilers: o echipa trebuie sa culeaga si sa livreze un om de stiinta care are ceva habar de zombi. La cum se prezinta actiunea, presimt ca vor muri cu totii, negri sau nu.

Pana acum, cea mai tare chestie din carte e, citez:

“Thanks for keeping the seat warm,” Finelly said.
“Man, you’re lucky it ain’t wet,” Earl said.

Pagina 382 din 487.

I have no hope left for these characters.

Pot doar sa sper ca voi gasi o carte pe care s-o citesc si sa-mi faca placere sa-i fac un review, dar pana acum tot ce m-a prins m-a facut sa citesc in continuu, asa ca n-am mai avut chef sa comentez ceva, ci doar sa pastrez in mine o bucatica din respectiva carte.

Hoping for a better show…

Only to be let down again.
On and on, I have written about The Walking Dead, I have stood by it and encouraged its flaws, only to be let down again.

It’s no wonder this show makes you use your clichés and what-not. This show is full of them and they are dragging it down.

I hoped that, with the start of a new season, things will start moving. What the heck, we had Michonne, and we had the Governor (Philip? Really?!) and we had the Prison.

Those were important story arcs in the comic book, but they all oh-so-flawed and tedious, that I’m beginning to think I am watching a Saturday morning program instead of my usual dish of weekly zombies.

Yeah, so sue me. I have a thing for zombies and vampires and all of the supernatural, inexplicable things. And when I say that I have a thing for them, that means I love movies about them, TV shows about them, books about them. No matter how bad they are. I love bad TV as much as my popcorn, but that doesn’t mean I will encourage this anymore.

Since the new TWD season has started, only its fourth episode was worth watching. I mean, come on! Even the second season had a decent premiere, to say at least.

I was “OOOOK, where’s the action?”. I was expecting a bad ass Michonne, only to get a wannabe-grunty-young chick with 2 zombie-mules with no faces whatsoever. Where is the bad assery? I’ll tell you where it is: nowhere in sight. Michonne just disagrees with everyone, barely says a word and is a pale shadow of the comic book Michonne. Usually, that wouldn’t pose a problem, but when you need strong characters, and you get almost nothing, you kinda feel cheated.

Next: the Governor. WTF, Mazzara, WTF?! I was expecting a ruthless psycho that could strike fear just by looking at you. What do I get? A pedo-looking-Jesus-wannabe, clean and shaven sociopath aaaaaand… And that’s about it. I was expecting someone like Danny Trejo, with the eyes of Steve Buscemi. What’s the deal with this Governor? BTW, his name is Philip and only Andrea (of all the people!) gets to know it.

Next and the worst: the Prison. It’s not that the scenery is barely believable (because it is that way), it’s not that the convicts are unrealistic (because they’re not), it’s just that… I think it was forced. People were starting to get tired of the Farm thingy, so they got their Prison. Supposedly, 8 months have passed since the farm attack. But yet, except for Carl and Carol, little character development is seen. And their only evolution is that they get better at shooting. Things are starting to look bad in the group, with all the tensions and not-speaking to each other, that they gave T-Dogg new (and better) lines. When the black dude starts talking, you know he’s gonna die. Plus, they had one more black prisoner in the joint, so that’s one black dude too many.

What do I want? Episodes like Killer Within. Things happened, even though Michonne and Andrea float adrift in a sea of shit. Andrea is unrealistic and weird and annoying as usual, but that puts her in her normal spot. Michonne is awkward and wannabe-fierce, but accomplishes nothing. The Governor looks like a good uncle, that could rape his little nephew, but that doesn’t make him dangerous to the world, only a psycho. The Prison is on its way to good use, so this is where I’m directing my prayers. So far, only this episode will get my vote. Let’s see what happens next.

Noapte lunga

Somnul meu a fost chinuit. Acoperita cu 2 pilote, cum se intampla cand vine frigul, si cu soba preferata langa mine, tot nu m-am odihnit. Am facut o cerere de concediu si cred ca de aceea m-am chinuit toata noaptea. Au fost momente in care stateam cu ochii deschisi si cate 30 minute. Soba dormea, neintoarsa, si nimic n-o tulbura.
Am visat zombie si frig si raboi si tot felul de lucruri urate, imi era frig si eram uda la picioare, si uneori imi era teama sa deschid ochii.
M-am chinuit, pierduta, sub 2 pilote, sa regasesc somnul si pacea, dar n-am reusit. M-am trezit mai obosita si mai speriata si am fost recunoscatoare cand a venit dimineata, pentru ca nu se intamplase nimic rau.

Ziua in care m-am treZit

Visez uneori ca ma trezesc si lumea intreaga nu mai e. E totul desert si praf si vant, sau e noapte si bezna si flacari rosii se intind spre cer. Sunt singura, si nu stiu ce sa caut si daca sa plec sa caut. Se aud strigate reci si vii, ca un cutit in patura noptii, si cerul sangereaza mai tare. Ma trezesc si ma uit in stanga, ma uit in dreapta, ma uit in fata si mi-e frica sa ma uit inapoi. In aer pluteste greu mirosul de sange, si pielea mi se face gaina.

Ma ridic usor de pe jos (am adormit pe iarba uscata) si-mi scutur mainile si picioarele, incercand sa le fac sa mearga. Amorteala ma cuprinde, dar imediat imi revin. Ametesc doar o secunda, iar tacerea mi se pare un pic mai grea. Incep sa pasesc cu frica, si parca m-as uita in spate… Mainile le simt aspre si mirosul de sange e mai puternic. Aud un fosnet in stanga mea, si tresar ca un pui speriat. Fosnet si
maraieli, si probabil ca nu e un semn bun…

Ma apropii de un copac si-i pipai scoarta. Nu e nicio stea pe cer, iar benza rosie e apasatoare. Scoarta e uscata si aspra, aproape la de aspra ca mana mea. O cuprind intre degete si dau s-o miros, cand imi pune cineva mana pe umar. Tresar si nu stiu daca sa tip sau nu. Ma dau un pic in dreapta, in
timp ce ma intorc rapid spre persoana care m-a atins. Luna se dezveleste de dupa norii de sange si vad o fata rece si salbatica, insangerata si cruda. Maraieli continue…

Ma sperii si dau sa fac doi pasi in spate, dar „aia” intinde o mana descarnata, mirosind a hoit, spre fata mea. O dau la o parte, dar atingerea mea ii provoaca o foame, ii citesc foamea in ochi… Prinde viteza si inainteaza spre mine, insfacand aerul, incercand sa ma atinga…

Ma sprijin de copac, si luna se ascunde iar in sange… Nu stiu ce sa fac, si totul pare mort. Cu toata groaza, vad ca „aia” (sau e „ala”? nici nu-mi dau seama) vine spre mine, pipaind noaptea in cautarea mea. Ma atinge cand si cand, cu o mana de mort, mirosind a necaz si hoit si boala, mirosind a tot ce-i rau in lumea asta… Ma atinge si vreau doar sa scap din clestele asta.

Imi trece prin cap sa urc in copac, dar mana uscata e prinsa bine de bluza mea. Incerc sa ies din stransoare, dar nu reusesc. „Aia” (sau „ala”) ma prinde cu amandoua mainile, si trage tare de mine. Incerc sa o imping si sa o alung, dar nu fac decat sa o intarat. Pielea mea e ca un fel de drog si o vrea din ce in ce mai mult. Ii dau un picior, dar nu face decat sa se uite uimita la mine. Nu-mi da drumul nicio clipa. Ii mai dau un picior, inca unul si inca unul. In sfarsit, reusesc sa scap. Ii mai dau un picior, ca sa fiu sigura, si vad cum se departeaza un metru in spate. Cu o privire uimita, cu
gura schimonosita, un pic adusa de spate, sta 2 secunde si se uita tacut la mine. Apoi, gura i se stramba intr-un fel imposibil si un marait de moarte se strecoara printre buzele ei…

Apuc copacul de primele crengi si incep sa urc. „Aia” se uita la mine cu dusmanie, si vine la picioarele mele, incepe sa traga de mine iarasi. Ii mai dau un picior, de data asta in fata, dar nu reusesc s-o urnesc. N-am suficienta forta, si incerc sa ajung totusi cat mai sus.

Imi trag piciorul cu usurinta, dintr-odata, nerealizand pocnetul ce venea din inima noptii…

The Walking Dead – The Comeback

Warning! Spoilers ahead.

Primul sezon din The Walking Dead a fost foarte bun. Good television, cum rar se mai face în ziua de azi – peste tot sunt doar drame plicticoase și comedii expirate.

Am început să-l urmăresc pentru că, well, îmi plac zombii. Și un serial cu zombi în fiecare episod e cam greu de facut. Mă rog, pentru un film, e mai simplu – se îmbonlnăvește brusc 99% din populație, iar supraviețuitorii se chinuie să răzbată în armata de undeads, iar la final – pac! și e gata și cu ei.
Dar un serial necesită un efort susținut, nu poți omorâ personajele chiar așa, oamenii au timp să dezvolte back story, să se schimbe ei înșiși – e un proces mai complicat.

Primul sezon m-a atras cu un prim episod foarte bun, regizat de Frank Darabont (The Shawshank Redemption și Green Mile) și faptul că a avut doar 6 episoade, terminat cu un cliffhanger rezolvat abia în ultimul episod din sezonul 2, m-a ținut cu sufletul la gură.
Până a început cel de-al doilea sezon, am citit și mare parte din comic book (da, e făcut după un comic book al lui Robert Kirkman), așa că deja începusem să observ diferențe (mari) între personaje și povești.

Al doilea sezon a avut câteva puncte cheie, dar nu la fel de puternice ca primul.
Spre exemplu, primul episod din sezonul 2, What Lies Ahead, a avut parte de o scenă într-adevăr terifiantă. Ajunse într-un punct unde era drumul blocat, personajele se trezesc brusc overrun by the undead, care au apărut hop-țop out of nowhere. A fost prima întâlnire cu a heard of zombies (în comic book asta are loc mult mai târziu) și a fost good tv (deși cu mici lipsuri în scenariu).

Serialul s-a abătut mult de la comic book în al doilea sezon (probabil și faptul că Darabont a regizat cam cum a vrut el primele 7 episoade, pe fondul concedierii sale de la AMC), așa că o lentoare plicticoasă s-a instaurat rapid.

Personajele au stat la ferma lui Hershel mai mult decât în carte, Rick a devenit un wuss care se supăra pentru că era nevoit să își asume responsabilități (în comic book e un mare bad ass, cu foarte multe momente de moral ambiguity, foarte bine punctate), Lori și Carl sunt mai enervanți ca niciodată, Andrea e doar o isterică irascibilă, care vrea tot timpul să fie călare pe situație (urăsc expresia, dar i se potrivește foarte bine), pe Shane îl țin mai mult decât e cazul, Glenn nu prea e lăsat să se dezvolte (deși e de apreciat că măcar îi dau o șansă la fericire), Sophia moare și Carol trăiește (taman pe dos), iar singurul lucru cu care 99% din fan boys (me included) sunt de acord e introducerea lui Daryl (personaj care nu există în comic book, dar care se bucură de un real succes între fanii TWD). Bănuiesc eu că au omorât-o pe Sophia și au lăsat-o în viață pe Carol pentru a-l dezvolta pe Daryl – the bad ass redneck.

Până ieri, prinsă cu treaba, n-am avut timp și de ultimul episod, așa că nu m-am grăbit să-l văd la 7 dimineața, cum obișnuiam. De fapt, nici nu mă grăbeam, pentru că penultimul episod m-a lăsat cam „meh” vizavi de serial.
Azi noapte, după ce am terminat treaba, am zis „ia să văd și eu ultimul episod din sezonul ăsta, să știu și eu cum stau”.

Episodul a spălat păcatele unui sezon slab, care s-a târât până acum și care a avut too much drama, too much overacting, too many cries, too many swears și too many rednecks. Prea multe predici. Prea puține piedici. Joc actoricesc supraevaluat și prost.

Ultimul episod a venit cu suspans și acțiune, cu personaje noi din comic book (Michonne), chiar dacă au fost introduse altfel, cu schimbări de situație neașteptate și cu schimbări de comportament.
Rick începe să dea semne că ar deveni persoana dură din comic book, Lori a rămas fără celalalt mascul alfa (Shane) și e oarecum crizată de veștile primite, Carl încearcă să nu mai fie copil, Hershel a început să înțeleagă lucruri, pe Maggie au făcut-o mai crizată decât era Andrea, Andrea a devenit supraviețuitoare, Daryl și Carol – e ceva acolo, iar peste toate astea – cea mai mare hoardă de zombie cu care s-au întâlnit. Oh, also Michonne.

Dacă ar fi să dau o notă episodului, ar fi nota 9 (au rămas câteva lucruri nespuse). Dacă ar fi să notez sezonul 2, fără episodul ăsta, ar fi nota 6. Dacă aș lua in calcul și episodul ăsta, ar fi nota 8.

The Walking Dead – season 1 trailer

The Walking Dead – season 2 trailer