Pe Born Villain îl aștept de mult, cam de când a plecat Tim Skold de la Manson și cam de când Twiggy a revenit, întru satisfacția vechilor fani. Ăștia vechii au crezut că Twiggy e ceea ce are nevoie formația, deși eu plângeam după sunetul dur al suedezului și îi ascultam albumele solo.
Manson a descris albumul în multe feluri, cel mai sexy atribut fiind „suicide death metal”, cel mai aproape de adevăr.
În fapt, albumul e standalone, nu poate fi legat decât probabil de tranziția lui Brian Warner ca persoană. Ascultându-l, simt nevoia acută a omului de oameni și poate că citesc mai mult decât e acolo, dar nicicând Manson nu și-a descris un album mai bine.
Born Villain debutează pervers cu „Hey, Cruel World…”, o colaborare violentă între Twiggy și Vrenna, oameni de bază în formație. Urmează single-ul „No Reflection”, copil sălbatic între cei 3 piloni (Manson, Twiggy, Vrenna) și „Pistol Whipped”, o piesă leneșă, cadențată și nesimțită.
Încep să răsară bijuteriile ascunse, pline de referințe obscure și mai puțin obscure. „Overneath the Path of Misery” – un strigăt dureros după ceva. „Slo-Mo-Tion”, furioasă, sexy, sălbatică, tristă, beată – amalgam de tot. „The Gardener” e vulgară și reală, dovada clară că între Twiggy și Vrenna se pot naște mulți copii. „The Flowers of Evil” e plină de metafore, la fel cum e și „Children of Cain”.
„Children of Cain” e o piesă specială, e creația lui Manson și îl auzi strigând pe toate cele 5 minute și 17 secunde. Merită doar ea timp special de ascultat, timp de meditat, timp de ucis, timp de sinucis… Trădare, trădare, de 3 ori trădare. A sinelui.
„Disengaged” – știu că e acolo, dar nu e memorabilă. Habar n-am ce să spun despre ea, deci probabil că nu merită cuvinte. „Lay Down Your Goddamn Arms” – în stilul industrial pur, cooperare între Twiggy și Vrenna, as usual, e dură, sinceră, violentă și pură. E cum ar trebui să sune Manson dacă ar fi un copil cuminte, cu guleraș apretat. Dar nu e.
„Murderers Are Getting Prettier Every Day” e un titlu demn de cancan, la prima vedere, dar la prima ascultare te lovește sunetul industrial care vine natural, la chemarea lui Manson. „Born Villain”, piesa care dă și titlul albumului, emană ceva western pentru urechile mele – aștept din clipă în clipă un duel între Manson și Manson. Îl aștept beat, cu țigara în colțul gurii, în ușa bodegii, cu o pălărie cu boruri largi și o vestă soioasă pe el. „Breaking the Same Old Ground” e o piesă anxioasă, nerecomandată deprimaților sau celor on the edge, o piesă supărat de sexy. „You’re So Vain”, în original a lui Carly Simon, colaborare cu Johnny Depp, este cea de-a doua piesă la care a făcut cover care-mi place (prima fiind Personal Jesus).
Citind review-ul, îmi dau seama că albumul poate fi catalogat drept „sexy suicide death metal”, with a hint of roughness and S&M, de ascultat într-o după amiază în care ești transpirat, obosit de lume, supărat, dezamăgit, o zi în care să îți vină să urli și să iei cuțitul și să nu știi ce să faci cu el.
Tracklist:
„Hey, Cruel World…” – 7
„No Reflection” – 8
„Pistol Whipped” – 8.5
„Overneath the Path of Misery” – 10
„Slo-Mo-Tion” – 10
„The Gardener” – 10
„The Flowers of Evil” – 10
„Children of Cain” – 10
„Disengaged” – 5
„Lay Down Your Goddamn Arms” – 9.5
„Murderers Are Getting Prettier Every Day” – 8
„Born Villain” – 8
„Breaking the Same Old Ground” – 8
„You’re So Vain” (featuring Johnny Depp) – 9
A story about obsession, a story about fear, about nightmares and jealousy. Intertwined with female sexuality, there lie secrets, repulsion, imagination, vampires and moths.
