Arhive etichete: 2012

Linkin Park – review de concert

Posted on by
6

6 iunie, 2012. Bucuresti. Romexpo. Nume de cod: Linkin Park.

Am venit cu un 331 de la Romana, inghesuita intre alti oameni care se duceau spre concert. Toata lumea era entuziasmata si enervata de traficul dubios de pe Dorobanti, dar in acelasi timp toata lumea astepta cu nerabdare concertul.

Dupa cateva neintelegeri pe motive organizatorice si de orientare, am ajuns la locul cu pricina. Primul lucru observat: ce putina lume era. Al doilea: cat de putini oameni dansau (am ajuns fix pe Zdob si Zdub – Videli Noci).

Ne-am instalat aproape de gardul ce despartea Gazonul B de A, fix in spatele turnului de filmare si a cortului de sunet. In jur, oameni cu varste cuprinse intre 12 si 52 de ani, copii nesupravegheati, fete venite sa-l iubeasca pe Chester (sau pe Mike, who knows?) de la distanta cu un sutien intre ochi, baieti cam derutati, niste hipsteri care n-ar fi recunoscut ca-s hipsteri si tot asa…

Pe la un 8.20 a inceput spectacolul. Setlistul final de la Bucuresti a fost:

Tinfoil
Faint
Papercut
With You
Runaway
Given Up
Blackout
Somewhere I Belong
(2012 ext. intro)
New Divide
A Place for My Head
New Divide
Lies Greed Misery
Points of Authority
Waiting for the End
Breaking the Habit
Leave Out All the Rest / Shadow Of The Day / Iridescent
(Ballad Medley)
The Catalyst
What I’ve Done
One Step Closer
Burn It Down
In the End
Numb
Bleed It Out

Momentele mele de maxima bucurie: Papercut, With You, Runaway, Somewhere I Belong, A Place For My Head, Points of Authority, Breaking the Habit, Ballad Medley-ul, One Step Closer, In The End, Numb si Bleed It Out.

A fost un blend frumos de piese vechi si noi, balade si chestii puternice, pe care se imbinau placut growlurile lui Chester cu rapul lui Mike. Trupa a fost profesionista, exceptand vreo cateva mici floricele ale tobosarului (la inceput si la sfarsit), cand a scapat cu mana pe tobe si a sunat de parca a intrat pisica intre oale (sunt rea), si alte cateva mici improvizatii ale chitaristului, care a crezut ca e la Pink Floyd pentru 5 secunde.

In ciuda setlistului foarte bun, n-am inteles sunetistul ce facea. Cred ca am auzit concerte Vita de Vie cu sunet mai bun ca acolo. S-a stricat o parte din atmosfera doar cu asta. Apoi, publicul. Static (cel putin la Gazon B), jumatate de Gazon A – gol total. Partea stanga de la Golden Circle si Tribuna – un pic mai animate, dar cam atat. Momente de maxim amuzament: drunk people running around prin perimetrul de la Gazon A, ca deh… Oricum nu dansa nimeni. Ah, si o tanti de la BGS, supposedly with a great ass. Partea de visuals a fost foarte faina, s-a impletit frumos cu ce cantau baietii aia.

Per total, a fost un concert care a meritat. Merita si acum 10 ani, si acum 5 ani, si in prezent. Nu garantez ca as fi mers daca era peste 5 ani. Meritau un public mai activ si mai multa lume in general. Meritau un sunet mai clar. Ar fi fost ideal daca ar fi inceput la 9.30, ca sa ma pot bucura de visuals pe bune, nu la 8.20, cand e lumina afara si reflectoarele alea nu fac nimic special. Sa zicem un 8. Pentru ca n-au cantat Crawling si nici nu s-au intors la Encore. Si au avut si steagul pus invers.

Sursa poza si setlist.

Where the hell is Matt

Posted on by
Răspunde

Matt e un tip care a facut ceva ce multi viseaza, daca n-ar fi niste riscuri implicate si daca ar avea curaj. L-am gasit pe Matt pe pagina lui Arhi si, curioasa, am dat click. Mi se pare a leap of faith sa faci asta, fara sa ai back-up – cel putin in prima faza (povestea poate fi citita integral aici), si apoi unii si altii sa te ajute sa-ti indeplinesti visul. Ce o fi simtit omul asta cand a vazut cata incredere i se acorda, cand a vazut ca oamenii abia asteapta sa-l vada si sa danseze cu el, cand a vazut ca e o mica celebritate pe internet? (Celebritate, fie vorba intre noi, mai utila, daca pot spune asa, decat Paris Hilton si KimK.)
Matt e un om ca oricare altul, cu mica diferenta ca el a avut curaj sa-si lase jobul plictisitor si sa plece de nebun. Nu stiu pe nimeni capabil sa faca asa ceva, nici macar oameni care sa se gandeasca asa departe.
Cand eram putin mai mica, imi era mereu frica de oameni si ma gandeam ca, daca o sa ma cunoasca vreodata cineva, imi iau sosetele si tricourile si in secunda 2 ma mut pe alt continent. Era un vis de-al meu, nu-mi dau seama de ce mereu voiam sa fug si e bine ca intre timp lucrurile s-au mai schimbat in bine si foarte bine.
In ultima vreme, am citit multe lucruri despre curaj, si de fiecare data cand le citesc, imi spun ca voi face mai mult pentru mine. Nu, nu voi pleca de nebuna peste mari si tari, am multe lucruri frumoase aici. Dar ar trebui sa fiu mai activa, mai curajoasa, mai apropiata si mai… om. Ar trebui sa visez mai mult si sa zbor mai mult, sa fiu mai blanda, sa fiu mai noua, sa ma reinventez, de data asta fara sa ma uit.

Ce trebuia sa facem anul trecut

Posted on by
Răspunde

1. Sa ne plangem mai putin.
2. Sa muncim mai mult.
3. Sa fim mai umili.
4. Sa ne multumeasca lucrurile marunte din viata.
5. Sa vrem sa crestem mai mult.
6. Sa ne dorim mai mult (si nu vorbim de lucruri materiale…).
7. Sa ascultam mai mult.
8. Sa tacem mai mult.
9. Sa simtim mai mult.
10. Sa iubim mai mult.