Despre plecare

Daca ar fi sa plec in clipa asta, m-as gandi de doua ori inainte. Sunt atatea lucruri nerezolvate in Bucuresti, as vrea sa te iau cu mine, dar ce facem cu disertatia si serviciul si banii? Si ce ne luam la noi? Si ce lasam acasa? Si cine ne uda plantele? Si cine da de mancare cainilor?

Intotdeauna am vrut sa fiu o spontana, dar stomacul nu ma lasa. In clipa in care lucrurile se deranjeaza cu un milimetru, incepe sa ma doara si ma sufoc si am crampe, mainile imi transpira si imi tremura si nu prea mai stiu cum ma cheama.

Daca ar fi sa ma uit la viata ca la o calatorie lunga, pana acum biletul meu e cel mai ieftin. Pe drumuri umblate, fara masa in plus, fara cafea sau coniac, nici macar o perna pe care sa ma sprijin cand ma ia somnul. E ca si cum uneori n-am curaj sa pasesc, desi as vrea sa gasesc asta in mine.

Imi place confortul de langa tine, pentru ca te cunosc si stiu ca, daca lucrurile se duc la vale, ma tin de tine si te mangai si imi dau seama ce sprijin esti. Langa tine, nimic nu se duce la vale, si decat o viata boema, prefer asta.

Calatoria asta e ca un drum cu trenul – clasica, fara surprize, cu biletul platit pana la capat si nici macar controlorul nu vine sa ma mai intrebe daca am platit sau nu. Iar ce e mai important e ca in pretul biletului esti tu si uneori ma simt de parca as fi castigat la loto.

Where the hell is Matt

Matt e un tip care a facut ceva ce multi viseaza, daca n-ar fi niste riscuri implicate si daca ar avea curaj. L-am gasit pe Matt pe pagina lui Arhi si, curioasa, am dat click. Mi se pare a leap of faith sa faci asta, fara sa ai back-up – cel putin in prima faza (povestea poate fi citita integral aici), si apoi unii si altii sa te ajute sa-ti indeplinesti visul. Ce o fi simtit omul asta cand a vazut cata incredere i se acorda, cand a vazut ca oamenii abia asteapta sa-l vada si sa danseze cu el, cand a vazut ca e o mica celebritate pe internet? (Celebritate, fie vorba intre noi, mai utila, daca pot spune asa, decat Paris Hilton si KimK.)
Matt e un om ca oricare altul, cu mica diferenta ca el a avut curaj sa-si lase jobul plictisitor si sa plece de nebun. Nu stiu pe nimeni capabil sa faca asa ceva, nici macar oameni care sa se gandeasca asa departe.
Cand eram putin mai mica, imi era mereu frica de oameni si ma gandeam ca, daca o sa ma cunoasca vreodata cineva, imi iau sosetele si tricourile si in secunda 2 ma mut pe alt continent. Era un vis de-al meu, nu-mi dau seama de ce mereu voiam sa fug si e bine ca intre timp lucrurile s-au mai schimbat in bine si foarte bine.
In ultima vreme, am citit multe lucruri despre curaj, si de fiecare data cand le citesc, imi spun ca voi face mai mult pentru mine. Nu, nu voi pleca de nebuna peste mari si tari, am multe lucruri frumoase aici. Dar ar trebui sa fiu mai activa, mai curajoasa, mai apropiata si mai… om. Ar trebui sa visez mai mult si sa zbor mai mult, sa fiu mai blanda, sa fiu mai noua, sa ma reinventez, de data asta fara sa ma uit.