Linkin Park – review de concert

6 iunie, 2012. Bucuresti. Romexpo. Nume de cod: Linkin Park.

Am venit cu un 331 de la Romana, inghesuita intre alti oameni care se duceau spre concert. Toata lumea era entuziasmata si enervata de traficul dubios de pe Dorobanti, dar in acelasi timp toata lumea astepta cu nerabdare concertul.

Dupa cateva neintelegeri pe motive organizatorice si de orientare, am ajuns la locul cu pricina. Primul lucru observat: ce putina lume era. Al doilea: cat de putini oameni dansau (am ajuns fix pe Zdob si Zdub – Videli Noci).

Ne-am instalat aproape de gardul ce despartea Gazonul B de A, fix in spatele turnului de filmare si a cortului de sunet. In jur, oameni cu varste cuprinse intre 12 si 52 de ani, copii nesupravegheati, fete venite sa-l iubeasca pe Chester (sau pe Mike, who knows?) de la distanta cu un sutien intre ochi, baieti cam derutati, niste hipsteri care n-ar fi recunoscut ca-s hipsteri si tot asa…

Pe la un 8.20 a inceput spectacolul. Setlistul final de la Bucuresti a fost:

Tinfoil
Faint
Papercut
With You
Runaway
Given Up
Blackout
Somewhere I Belong
(2012 ext. intro)
New Divide
A Place for My Head
New Divide
Lies Greed Misery
Points of Authority
Waiting for the End
Breaking the Habit
Leave Out All the Rest / Shadow Of The Day / Iridescent
(Ballad Medley)
The Catalyst
What I’ve Done
One Step Closer
Burn It Down
In the End
Numb
Bleed It Out

Momentele mele de maxima bucurie: Papercut, With You, Runaway, Somewhere I Belong, A Place For My Head, Points of Authority, Breaking the Habit, Ballad Medley-ul, One Step Closer, In The End, Numb si Bleed It Out.

A fost un blend frumos de piese vechi si noi, balade si chestii puternice, pe care se imbinau placut growlurile lui Chester cu rapul lui Mike. Trupa a fost profesionista, exceptand vreo cateva mici floricele ale tobosarului (la inceput si la sfarsit), cand a scapat cu mana pe tobe si a sunat de parca a intrat pisica intre oale (sunt rea), si alte cateva mici improvizatii ale chitaristului, care a crezut ca e la Pink Floyd pentru 5 secunde.

In ciuda setlistului foarte bun, n-am inteles sunetistul ce facea. Cred ca am auzit concerte Vita de Vie cu sunet mai bun ca acolo. S-a stricat o parte din atmosfera doar cu asta. Apoi, publicul. Static (cel putin la Gazon B), jumatate de Gazon A – gol total. Partea stanga de la Golden Circle si Tribuna – un pic mai animate, dar cam atat. Momente de maxim amuzament: drunk people running around prin perimetrul de la Gazon A, ca deh… Oricum nu dansa nimeni. Ah, si o tanti de la BGS, supposedly with a great ass. Partea de visuals a fost foarte faina, s-a impletit frumos cu ce cantau baietii aia.

Per total, a fost un concert care a meritat. Merita si acum 10 ani, si acum 5 ani, si in prezent. Nu garantez ca as fi mers daca era peste 5 ani. Meritau un public mai activ si mai multa lume in general. Meritau un sunet mai clar. Ar fi fost ideal daca ar fi inceput la 9.30, ca sa ma pot bucura de visuals pe bune, nu la 8.20, cand e lumina afara si reflectoarele alea nu fac nimic special. Sa zicem un 8. Pentru ca n-au cantat Crawling si nici nu s-au intors la Encore. Si au avut si steagul pus invers.

Sursa poza si setlist.

Concert IAMX – a little review

Toată lumea care mă cunoaște știe foarte bine că îmi plac concertele. Îmi plac concertele FOARTE MULT. Astea și cu Buffy sunt probabil cele mai mari plăceri ale mele – în materie de entertainment.
Ok. Aseară am fost la IAMX. Sponsorizat de Beck’s, cu Monarchy în deschidere – but who cares?

N-am citit prea bine mailul de la organizatori, așa că m-am prezentat la locul faptei de la ora 18.30. Am stat în picioare câteva ore, dansând pe David Bowie, Lykke Li, Pet Shop Boys, Morrissey, The Cure și Editors (din ce-am recunoscut eu). A fost ok – pentru warm up.

A urmat concertul celor de la Monarchy, undeva între ora 20 și 21. Nu am ascultat Monarchy până atunci, de ce să zic prostii, și primele piese sunau bine. Chiar foarte bine. Așa că în primă fază i-am catalogat ca fiind ascultabili spre ok. După care am realizat că sunt ca muzica house – nu-ți dai seama ce piesă e, când se termină una și începe alta, chestii din astea care mă irită. Așa că nu mi s-au mai părut atât de tari. Abia așteptam să se termine, mă enerva faptul că erau cam țepeni pe scenă și am o vagă bănuială că solistul nu cânta live – too much autotune of some sorts…

Ăștia au plecat. Pauză vreo 20 de minute, să strângă strângătorii cabluri și aparate. Then, IAMX!

IAMX este o persoană ciudată, o experiență care iese din tipare, pe care, oricât ai vrea s-o încadrezi undeva, nu prea poți. Așa că ori îți place, ori nu. Trebuie să fii în starea lui de agitație permanentă, trebuie să ai senzația aia că trebuie să cauți ceva și nu știi ce, trebuie să te macine ceva, ca să-l poți simți.

Poate părea ciudat unora care nu ”simt” muzica, dar eu îl percep ca pe un om care suferă foarte mult și care reușește să-mi transmită starea aceasta. E un adevărat artist, care muncește atât pe scenă, cât și în afara ei.
Am fost uimită de energia lui și de modul în care se mișca așa rapid de la un instrument la altul.
Spre rușinea noastră, n-a avut un public demn de prestația lui. Am fost un public static, pe o rază de 10 metri în jurul meu, doar eu și încă doi oameni știam versurile și cântam o dată cu el.

A fost, totuși, artist până la capăt, a cântat aproape tot setlistul, în afară de I Salute You Christopher, de pe noul album, și Commanded By Voices, pe care a înlocuit-o cu Skin Vision. La piesele mai lente nu a avut succes, deși mi s-a părut că acolo a pus mai mult suflet. Publicul a rămas inert aproape tot timpul cât a durat concertul. Mi-aș fi dorit să fi fost mai plini de viață, să aibă parte de un public viu. Din fericire, asta nu l-a oprit și IAMX a dat pe scena de la Romexpo 110%.

Mi-a plăcut energia transmisă de cei de pe scenă, mi-a plăcut că nu m-am simțit singură, deși eram printre puținii care cântau cu ei, mi-a plăcut că mi-au amintit cum e să fii jos, mi-a plăcut că m-au făcut să-mi amintesc cum e să fii om.

Am ajuns să iubesc Bring Me Back A Dog și Music People, piese pe care nu le iubeam înainte. Kiss And Swallow a fost genială, la fel și Ghosts Of Utopia și Fire And Whispers. My Secret Friend și Tear Garden au fost geniale, ca întotdeauna. Think Of England mi-a accentuat sentimentul de singurătate și o să o evit în continuare, deși este o piesă superbă. Am așteptat sfârșitul cu nerăbdare, pentru că la final urma să cânte Spit It Out – preferata mea. A fost superb, epic, magnific, și orice alte epitete descriptive ar mai fi de zis pentru a înțelege cât de mult mi-a plăcut piesa asta!

Pentru necunoscători, setlistul complet de la București a fost:

1. Music People
2. Volatile Times
3. Nightlife
4. Ghosts of Utopia
5. My Secret Friend
6. Tear Garden
7. Fire & Whispers
8. Think Of England
9. Bring Me Back A Dog
10. Nature of Inviting
11. Cold Red Light
12. Kiss and Swallow
13. President
14. The Alternative
15. Skin Vision
16. Spit It Out

Câteva mostre:

PS: Sper să mai vină la noi.

B’ESTFEST 2009

Azi incepe B’ESTFEST-ul. Editia din 2009.
Se vehiculeaza nume mari, pentru toata lumea. The Killers, White Lies, Patrice, Motorhead, Moby, Orbital, Klaxons, The Charlatans, Manowar, Hollyhell, The Ting Tings, Ayo., Oceana, Gabriella Cilmi, Franz Ferdinand, SANTANA!!! si altii. 5 zile de B’estfest, sper sa fie mai bune ca niciodata. 🙂
Eu ma duc la The Killers, White Lies si Patrice. Ziua Zero. Sper sa iasa bine, sa cante cei de la White Lies „Taxidermy” si coverul dupa „Love Lockdown”. Sper ca The Killers sa faca ultra-mega-show si sper ca Patrice sa imi placa.
Sper sa traiesc, sa revin cu impresii, desi nu mai sunt entuziasmata.
Daca nu revin, sunati la salvare. Mi-am taiat venele.