Toată lumea care mă cunoaște știe foarte bine că îmi plac concertele. Îmi plac concertele FOARTE MULT. Astea și cu Buffy sunt probabil cele mai mari plăceri ale mele – în materie de entertainment.
Ok. Aseară am fost la IAMX. Sponsorizat de Beck’s, cu Monarchy în deschidere – but who cares?
N-am citit prea bine mailul de la organizatori, așa că m-am prezentat la locul faptei de la ora 18.30. Am stat în picioare câteva ore, dansând pe David Bowie, Lykke Li, Pet Shop Boys, Morrissey, The Cure și Editors (din ce-am recunoscut eu). A fost ok – pentru warm up.
A urmat concertul celor de la Monarchy, undeva între ora 20 și 21. Nu am ascultat Monarchy până atunci, de ce să zic prostii, și primele piese sunau bine. Chiar foarte bine. Așa că în primă fază i-am catalogat ca fiind ascultabili spre ok. După care am realizat că sunt ca muzica house – nu-ți dai seama ce piesă e, când se termină una și începe alta, chestii din astea care mă irită. Așa că nu mi s-au mai părut atât de tari. Abia așteptam să se termine, mă enerva faptul că erau cam țepeni pe scenă și am o vagă bănuială că solistul nu cânta live – too much autotune of some sorts…
Ăștia au plecat. Pauză vreo 20 de minute, să strângă strângătorii cabluri și aparate. Then, IAMX!
IAMX este o persoană ciudată, o experiență care iese din tipare, pe care, oricât ai vrea s-o încadrezi undeva, nu prea poți. Așa că ori îți place, ori nu. Trebuie să fii în starea lui de agitație permanentă, trebuie să ai senzația aia că trebuie să cauți ceva și nu știi ce, trebuie să te macine ceva, ca să-l poți simți.
Poate părea ciudat unora care nu ”simt” muzica, dar eu îl percep ca pe un om care suferă foarte mult și care reușește să-mi transmită starea aceasta. E un adevărat artist, care muncește atât pe scenă, cât și în afara ei.
Am fost uimită de energia lui și de modul în care se mișca așa rapid de la un instrument la altul.
Spre rușinea noastră, n-a avut un public demn de prestația lui. Am fost un public static, pe o rază de 10 metri în jurul meu, doar eu și încă doi oameni știam versurile și cântam o dată cu el.
A fost, totuși, artist până la capăt, a cântat aproape tot setlistul, în afară de I Salute You Christopher, de pe noul album, și Commanded By Voices, pe care a înlocuit-o cu Skin Vision. La piesele mai lente nu a avut succes, deși mi s-a părut că acolo a pus mai mult suflet. Publicul a rămas inert aproape tot timpul cât a durat concertul. Mi-aș fi dorit să fi fost mai plini de viață, să aibă parte de un public viu. Din fericire, asta nu l-a oprit și IAMX a dat pe scena de la Romexpo 110%.
Mi-a plăcut energia transmisă de cei de pe scenă, mi-a plăcut că nu m-am simțit singură, deși eram printre puținii care cântau cu ei, mi-a plăcut că mi-au amintit cum e să fii jos, mi-a plăcut că m-au făcut să-mi amintesc cum e să fii om.
Am ajuns să iubesc Bring Me Back A Dog și Music People, piese pe care nu le iubeam înainte. Kiss And Swallow a fost genială, la fel și Ghosts Of Utopia și Fire And Whispers. My Secret Friend și Tear Garden au fost geniale, ca întotdeauna. Think Of England mi-a accentuat sentimentul de singurătate și o să o evit în continuare, deși este o piesă superbă. Am așteptat sfârșitul cu nerăbdare, pentru că la final urma să cânte Spit It Out – preferata mea. A fost superb, epic, magnific, și orice alte epitete descriptive ar mai fi de zis pentru a înțelege cât de mult mi-a plăcut piesa asta!
Pentru necunoscători, setlistul complet de la București a fost:
1. Music People
2. Volatile Times
3. Nightlife
4. Ghosts of Utopia
5. My Secret Friend
6. Tear Garden
7. Fire & Whispers
8. Think Of England
9. Bring Me Back A Dog
10. Nature of Inviting
11. Cold Red Light
12. Kiss and Swallow
13. President
14. The Alternative
15. Skin Vision
16. Spit It Out
Câteva mostre:
PS: Sper să mai vină la noi.