Viaţa m-a purtat prin multe locuri, unde am întâlnit, măcar accidental, tot felul de oameni. Mai buni şi mai puţin buni. De multe ori, doar dubioşi. De ceva vreme încoace, jonglez cu ideea că nu mă ajută faţa. Nu ştiu ce am, dar faţa mea exprimă ceva de genul „dubioşi din toată lumea, veniţi la mine, băgaţi-mă în seamă, eventual daţi-mi o palmă, vorbiţi-mi urât şi cereţi-mi ţigări, încercaţi să-mi puneţi mâna pe fund sau ameninţaţi-mă că-mi faceţi lucruri naşpa dacă nu vin cu voi”.
Aşa că, dacă-s singură pe stradă, am mari şanse s-o păţesc. Exemple am destule.

– 14 ani, urbea natală, blugi negri, tricou larg – un nene la costum, cu servietă, se opreşte lângă mine, îmi întinde o carte de vizită (pretindea că lucrează la o agenţie de fotomodele) şi-mi zice să vin la casting. Cum eu nu picam la faze din astea nici atunci, i-am zis mulţumesc, nu mă interesează şi am dat să plec, moment în care nenea a început să ţipe obscenităţi şi să încerce să mă pipăie – needless to say – nimeni n-a intervenit, deşi eram în buricul târgului.

– 14 ani, urbea natală, mergeam spre şcoală – un alt nene opreşte maşina lângă mine şi întreabă de-o stradă, îi zic că nu ştiu, şi dau să plec, moment în care domnul mă invită la cafea. Îi zic că nu, iar el a mers cu maşina pe lângă mine vreo 5-10 minute bune, până am ajuns la şcoală. Nu era nimeni pe stradă, I was scared shitless.

– 20 ani, capitală, prima călătorie cu metroul – un nene s-a ţinut din vagon în vagon şi din metrou în metrou după mine vreo 10 staţii. S-a oprit doar când am ajuns la Grozăveşti, unde a vrut să coboare, dar s-a răzgândit.

– 23 ani, capitală, 23 sau 24 decembrie, petrecut la serviciu până la 9, cobor la Grozăveşti – din metrou mai coboară un singur nene, şi nenea ăsta s-a ţinut după fundul meu, mergând în acelaşi ritm cu mine şi uitându-se dubios şi băgându-şi capul în dreptul meu, de parcă era atent să vadă dacă mă recunoaşte sau de parcă ar fi vrut să îmi spună ceva. Salvarea – căminul P1, în faţa căruia era un grup de oameni, printre care am zbughit-o, ca să scap de el.

– 25 ani, capitală, plină vară, lumină afară, cam ora 9 afară – singură în staţia de la Cişmigiu, aşteptând 601, să mă ducă la P2 de data asta. Ascultam muzică, când un nene mă ia de mână, să-mi ceară ţigări. Spun frumos că nu fumez, moment în care nenea mă ia de mână şi trage cu putere de ea, aproape să mi-o smulgă. Salvarea – nişte studenţi cu vreo 5 ani mai mici ca mine şi vreo 30 de kilograme în minus, care mi-au luat apărarea.

– 26 ani, capitală, magnifica seară de azi – vizită la stomatolog (era să scriu stomatogol, dar pe cuvânt că fără intenţie!!!), apoi o călătorie cu pitorescul 123 din Dristor, unde s-a urcat un nene plin de sânge şi alcool, cu mâna bandajată. Nene care m-a găsit pe mine, din tot autobuzul, de care să se ia, deşi erau fete mai aproape de el, băieţi mai aproape de el, dar probabil faţa mea a cerut palme, pentru că a încercat să-mi dea una.

E o aventură ce mi se întâmplă. Nu mă ajută faţa deloc. I am in dire need of saving…