Arhive etichete: ganduri

Pastorală

Posted on by
Răspunde

“Îmi place fusta ta scurtă.”
Declaraţia e atât de vagă,
Căci nu ştii dacă lungimea ei
Te invită sau te condamnă.
Îţi place că miros a vanilie
Pe dinăuntru, şi-a scorţişoară.
Îţi place că scoica mea nu e atât de amară
Şi-ai prefera s-o umpli cu miere şi ceară.
Crestată uşor, pe mâini şi pe piept,
Îţi sorb astăzi sucul şi respir încet,
Şi te-aş cuprinde-ntre picioare,
De nu le-aş fi rătăcit prin ograda mare.
Scrijelită şi iubită, aştept ziua de mâine.
Te-oi duce la mama, te-oi prezenta.
Te va aştepta cu sare şi pâine,
Va plânge şi va râde când va veni poliţia.

Despre iubita mea – partea a IV-a

Posted on by
3

…Si simt cum ma scuipa. Scuipa in foc, si ma stinge. Ma bulverseaza. Deschid ochii si nu-mi vine sa cred.
E in genunchi, pe pat, si e furioasa. Ochii ei sunt rosii – ca niciodata, si nu sunt molcomi, ca de obicei. E ura in ei, atata ura, de-mi vine sa plang. Ma tot gandesc si…
– Cine e?
– A?
Privirea mea tampa cred ca spune tot. Imi trag un cearsaf pe mine, si-mi dau parul din ochi. Mainile imi tremura, si cand tipa ea la mine, incep sa plang.
– Cine e EL?
Nesimtita de mine… Idioata… Proasta:
– Care el? Ma prefac inocenta.

Ea s-a dat jos de pe pat, si a aprins lumina. Machiajul mi se scursese pe fata si aratam ca un clovn. Oglinda era nespus de cruda. Ea era goala, cu pantofii pe care ii luasem eu in picioarele perfecte, si ma sfida. Ceva in tinuta ei ma sfida si semana cu altcineva, la fel de sfidator, dar nu-mi aduceam aminte cine. Mi-a cautat in geanta tigarile, si-a luat una si a aprins-o. Flacara brichetei i-a aprins ochii.
Mi-a aruncat o privire dura, dar vocea i s-a imblanzit.
– Ai iesit cu tata ieri.
– Poftim?
– Tata e tipul cu care ai iesit ieri. Ati fost la o cina de afaceri.
– Daa, dar nu inteleg unde vrei sa ajungi.
– Speram sa nu te culci cu el.
In capul meu, o coarda de chitara s-a rupt.
„Taica-su?”
„Taica-su?”
„Taica-su?”

In mintea mea, informatia nu rezona, nu o puteam asimila. M-am frecat la ochi, i-am inchis pentru o secunda, si m-am rugat la dumnezeul in care nu cred ca totul sa fie o minciuna.
Cand am deschis ochii, ea era tot acolo, suparata, cu pantofii de la mine in picioare, si eu zaceam legata de cearsaf ca de stalpul infamiei.
– Pai… Nu m-am culcat cu el.
In linstea aia, cuvintele mele pareau lipite cu aracet prost din comunism. In gura mea, cuvintele alea au avut gust de balega si le-am molfait cu scarba.
Ea a inteles ca o mint.
– Speram sa minta el. Dar mi-a aratat numarul tau de telefon, era foarte fericit si incantat ca te-a gasit. Speram ca totusi a inteles gresit, sau ca te confunda, sau speram ca macar nu te-ai culcat cu el.
Nu avea sens s-o mint. Dar nici sa recunosc. N-as fi suportat s-o vad plangand, stiind ca e vina mea, si ca nu pot repara nimic. Poate daca-i ofer tacerea, imi ofera iertarea.
Se uita la mine, eu ma uitam in jos. Imi sufla fumul in fata, doar ca sa ma uit la ea. Imi venea sa plang si voiam s-o rog sa ma ia in brate, dar o simteam prea mare si prea puternica, atat de rece si de rea, si-mi-era frica sa nu vada ca plang, daca ma uit la ea.
A stat pe pat pana si-a terminat tigara.
– Nu zici nimic?
Am izbucnit intr-un plans cu hohote, si mi-am pus capul pe perna.
Atunci ea s-a ridicat de pe pat, si-a scos pantofii. A cautat in sifonier hainele cu care a venit: o pereche de blugi veche de 5 ani, un tricou spalacit si o pereche de tenisi albastri. S-a dus la masuta de toaleta, a cautat ceva de prins parul, si-a strans parul superb intr-o coada si a venit sa ma sarute pe par.
Atingerea ei m-a facut sa plang si mai tare.
Am auzit-o cum se indreapta, cu pasii tristi, spre iesire. La usa a mai stat o secunda, cred ca astepta s-o chem. A rasuflat greoi, si a inchis usa incet, in urma ei.
Cred ca a plans pe scara, si pe tot drumul, pana a ajuns in Dambovita. De acolo au pescuit-o dimineata. Era trista si imbracata prea subtire pentru o zi atat de urata.

Soldatul

Posted on by
Răspunde

S-a trezit intr-o dimineata,
Capul sau imprastiat pe gheata
Priverea spre ceru-ndepartat,
Cand cel mai bun prieten l-a calcat.
Ochiul iesise un picut ‘n-fara,
Pielea i se facuse ca de ceara,
Mana s-a mai zbatut un pic pe arma,
Si-n departare, o cioara incerca s-adoarma.
Piciorul n-a mai ajuns la trup,
Obrajii sai de ceara ‘ncet s-au supt,
S-a tras cu totul inapoi,
Pana cand n-a mai ramas din el decat noroi.

Despre iubita mea – partea a III-a

Posted on by
3

A purtat pantofii in seara urmatoare. Am scos-o in oras si ma uitam la ea cum isi bea vinul. Nu prea stie sa bea, si nu stie sa fie cocheta. Ea e cocheta. E naiva si un pic prostuta, de parca ar avea 12 ani si a primit o ciocolata de la un strain. Ma simt un pic ciudat, pentru ca o analizez asa ca la microscop. Imi arunc ochii in decolteul ei, si ma uit la cerceii pe care i-am cumparat. E foarte fericita astazi, si cred ca de aceea s-a murdarit de frisca pe nas. Niciodata nu se machiaza, nu se da cu fond de ten. Are pielea fina si moale, si cand te mangaie, zici ca e spuma. Rade la mine, si pe varful nasului i-a mai ramas putina frisca.
Ne indreptam spre taxi, si eu o tin de brat, ca sa nu cada. Chicoteste putin, si-si aseaza mantoul, si se uita la sofer. O privire un pic perversa si rea s-a asternut in ochii ei. Nu cred ca s-a ametit chiar atat de tare, dar cred ca a prins curaj sa ma testeze. Isi strecoara mana intre cele 2 scaune din fata, si incepe sa-l mangaie pe sofer pe piciorul drept. Socat, bietul barbat, care poate are acasa o femeie grasa, mirosind a sarmale, nu reuseste sa schiteze niciun gest. Ii iau eu mana, cu frumosul, si o mangai usor:
– Hai, iubita, sa nu ne dam in spectacol. Ii zambesc, si ii pun capul pe umarul meu. S-a linistit.
Masina porneste, si ii zic soferului sa ne plimbe putin prin centrul vechi. Intre timp, ea si-a indreptat capul spre mine, si-mi respira pe lobul urechii. Ma linisteste respiratia ei uniforma, si textura buzelor care ma ating din cand in cand. Nasul ei, fara sa fie mare, se sprijina de gatul meu. Are un nas carn, care te face sa razi. Culorile din obrajii ei s-au mai calmat, nu mai e asa rosie.
Cand am coborat din taxi, era sa cada si cand s-a sprijinit de mine, m-am dezechilibrat un pic. Am pornit incet, spre cladirea in care locuiam, ne-am urcat in lift, si am apasat, in ordine, „Inchide usile” si „2”.
In lift, ea si-a mai revenit, si s-a uitat un pic la mine, sa vada daca-s suparata, si cand a vazut ca-i zambesc, mi-a zambit inapoi. M-am dus spre ea, si am sarutat-o usor. Ea mi-a raspuns si a prelungit sarutul, s-a agatat de mine si m-a tras spre peretele cabinei. S-a deschis usa in fata noastra, si am coborat, amandoua cautand cheile in gentile noastre. Eu am gasit-o prima, si i-am deschis. A intrat ca o furtuna, si in timp ce eu ma chinuiam sa scot cheia din usa, ea si-a aruncat geanta pana in sufragerie.
Am ridicat o spranceana – ea nu facea niciodata dezordine, si mai ales, nu ar fi aruncat cadouri de la mine in felul acela. Privirea ei avea ceva salbatic, si parul i se ravasise cu totul. In sufragerie nu era aprinsa nicio lumina, si doar luna se strecura, timida, prin perdeaua crem. Am inchis usa dupa mine, si ea a cautat telecomanda de la sistemul audio. Am ramas surprinsa – ascultase muzica de prin anii 50-60, ceea ce nu face de obicei.
S-a intors cu spatele la mine, eu am inchis usa pe dinauntru. A inceput sa-si dea jos mantoul, incet, chiar foarte incet. Eu nu-mi aduc aminte cand mi-am dat jos pantofii, stiu doar ca ma enerva cureaua lor de pe glezna. A inceput sa danseze, adica nu stiu ce dans era. Dadea din solduri, si mergea in spate, undeva unde banuia ea ca sunt eu. Eu mi-am lasat geanta pe jos, si-mi iesisera din ea chei, acte, bani, servetele, agende…
Ea continua sa vina, si cand era la un metru in fata mea, s-a intors cu fata spre mine. Parul ii statea pe fata, intr-o dezordine de care nu as fi crezut-o in stare. A intins mana spre intrerupatorul de lumina, a stins-o, apoi m-a atins pe par. M-a mangaiat si mi-a asezat parul. Mi-a suflat suvitele de pe fata, si m-a sarutat, trecator, pe frunte. Fara sa vreau, sau poate era de la gresia de pe jos, am inceput sa tremur. Mana ei a coborat de la ureche la gat, si ma mangaia, iar pielea mi se facea ca de gaina. Nu puteam sa respir – sau respiram prea mult. Nu-mi dadeam seama. Ochii mi i-am inchis, cand mana ei a coborat din ce in ce mai mult.
A poposit pe sani – mereu spunea ca am sanii mai frumosi ca ai ei. A vrut sa ma sarute prin rochie, dar nu stiu de ce s-a razgandit. Mana ei explora in continuare, de-a lungul liniei parului, imi masura oasele, imi cerceta mainile, imi mangaia sanii. S-a uitat putin la mine, si a facut o miscare discreta si a ajuns in spatele meu. M-a luat in brate, si m-a condus, incet, spre dormitor. Imi soptea ceva, eram prea amortita ca sa inteleg ce. Ii simteam doar mainile, fierbinti si puternice, ca niciodata – autoritare, si nu voiam decat sa ma supun. Am ajuns in dormitor, si m-a intors cu fata spre ea. M-a dezbracat incet, sarutand fiecare loc in care a fost o bucatica de rochie. M-a asezat pe pat, si m-a lasat sa ma uit la ea, cum se chinuia sa-si scoata rochia noua pe care i-o luasem. Cand a ramas goala, si-a adus aminte de pantofi.
– Lasa-i, i-am zis, si mi-a zambit. Si-a dat parul la o parte, si a plecat capul inspre stanga. Nu stiam unde mai vazusem expresia asta – nu la ea, in niciun caz – dar nici nu ma chinuiam sa imi amintesc. Era prea frumoasa.
Eram pe pat, si ea a inceput sa-mi sarute degetele de la picioare, urcand tot mai sus, spre pulpa, intre pulpe…
As fi vrut doar s-o sarut, dar se ferea, cu o abilitate necunoscuta ei. Ea era cea adulata pana acum, ea n-ar fi avut curaj sa ma lase s-o vad fara cearsaf. Mainile ei cautau ceva, si cand ma gaseau, erau fericite. Parul ei se revarsa acum pe mine, si-si odihnea capul pe burta mea. Tot sarutandu-ma, tot cautandu-ma, pana cand m-a gasit, pana cand mana ei s-a grabit sa ajunga acolo, pana cand m-a lasat sa o sarut…
Mi se parea ca au trecut ore, si placerea dura de o secunda. N-as fi vrut sa-i zic nimic, ca sa nu intrerup nimic din ce ar fi putut rupe ce era in ea. Era atat de speciala, si modul in care ma iubea era cu totul necunoscut. Mie imi amintea de el, caci el m-a adulat cu o seara inainte, facand exact aceleasi miscari, sarutandu-ma exact in aceleasi locuri, atingand exact aceeasi piele.
Stai! De ce ma gandesc la EL? EA e aici, ea ma atinge, ea ma saruta, sunt povestea ei si ea e a mea.
Ii simt parul pe pulpe, in timp ce-mi indeparteaza picioarele, si simt cum ma saruta, cum ma cauta, cum ma gaseste acolo unde ar trebui sa fiu…

Colectionarul de monede

Posted on by
5

Toti copiii de la bloc strangeau timbre. Cutii de chibrituri. Clasoare cu fluturi. Caradaste. Soparle. Pietricele.
Colega mea mi-a dat, in prima zi de scoala, o moneda de 1 franc belgian din 1991. Era o zi de 16 septembrie 1993. In clasa a doua, nu-ti raman prea multe de facut decat sa te imprietenesti cu colegul de banca, sau cu vecinul de palier. Colega mea de banca m-a placut, probabil, prea mult, si mi-a intretinut viciul asta tot timpul cat a stat cu mine. Scoala generala a fost presarata cu scurmatul pamantului dupa comori, sau uitatul la Sailor Moon. O faceam pentru ea, eu nu ma omoram dupa desene animate. Uneori, preferam sa discut cu maica-sa despre carti, desi gusturile ei mi se pareau puerile. Aveam 10 ani – ce pot sa zic, daca Sandra Brown mi se parea puerila?
Colega mea zgarma pamantul si-mi scotea de acolo tot felul de monede, care mai vechi, care mai noi. Bunicii ei erau de undeva de la munte, si cand se intorcea de la ei, radia. Si-mi mai aducea un banut.
Avea un frate mai mare, si noi planuiam sa facem in asa fel incat sa ma casatoresc cu el, pentru ca noi doua sa fim mereu impreuna. Nu credeam niciodata in asta, dar ea era foarte entuziasmata de asta. Never wanted to burst that bubble.
Stiu ca intr-un an m-a luat cu ea la bunicii ei. Si in gradina lor a sapat si a sapat, pana cand a dat de o moneda din 1924. Era atat de ruginita, incat nu se mai cunostea nici valoarea ei. Mult timp, a fost cea mai veche moneda din colectia mea.
Peste ani si ani, prietena mea s-a mutat la tara, cu parintii, si a disparut din viata mea. Prin clasa a sasea a plecat, dar colectia mea a continuat sa creasca.
Ajunsesem sa am aproximativ 30 de monede din Romania, printre care una din 1878, din argint, si una din 1943, tot din argint. Erau preferatele mele.
Prima, pentru ca era o legenda de familie – una din strabunele mele pare-se ca a fost tiganca, care s-a indragostit de un roman, si au fost alungati si de romani, si de tigani. Era o moneda din salba ei. Nu stiu cat e de adevarat, dar suna prea romantic ca sa nu iti placa.
A doua, cea din 1943, a fost un noroc chior. Altfel nu-l pot numi. M-a trimis mama sa-i cumpar tigari, si la magazin am dat peste Dennis, pericol public. Un pusti de la noi din cartier care batea tot ce apuca, bea si fuma de la 12 ani, marea belea pe capul omului. L-am vazut ca se juca cu o moneda, si i-am cerut-o ca sa ma uit si eu la ea. Era foarte mare si foarte grea, si era cu capul Regelui Mihai – inca nu aveam o moneda cu efigia lui. L-am intrebat cat cere pe ea, nu prea aveam eu de gand sa plec de-acolo fara s-o capat, si-mi zice ca n-are ce sa faca cu ea, ca nu-si poate lua tigari cu ea. Si mi-a dat-o pe degeaba. I-am cumparat tigari mamei, si am tulit-o, pentru ca mi-era frica sa nu se razgandeasca. Zile in sir, am privit-o si am analizat-o, am scrijelit peretii din balcon cu ea, ca-mi placeau urmele pe care le lasa pe var, si ani la rand m-am certat cu mama, care insista sa-mi faca cercei din ea.
Am avut multe monede preferate. Spre exemplu, am avut drept favorita o moneda din Cehoslovacia, cu o fata langa un izvor pe o parte si un leu cu o stea pe cealalta parte. Am avut drept favorita o moneda din Slovenia, pentru ca avea un cap de Capricorn pe ea. Am avut drept preferate niste monede dintr-o tara pe care nu o stiam, nu intelegeam ce scrie pe ele, dar imi placea forma lor ciudata, hexagonala. Am avut drept favorita chiar si o fisa de telefon din Israel.
Multe monede ciudate mi-au trecut prin mana, si chiar si bancnote din China sau India sau Polonia sau Rusia. Nu colectionam bancnote, nu cred ca o sa colectionez niciodata – pur si simplu, s-a intamplat sa le am, si nu m-am indurat sa le dau mai departe.
Printr-un joc al sortii, am pierdut acea colectie acum ceva timp. Prin alt joc al sortii, alti oameni au avut grija de mine sa-mi readuca colectia inapoi.
Am acum alta colectie, mai micuta, de vreo 32 de monede. Prima a numarat aproximativ 200 de monede, fara dubluri, deci asta de acum nu se apropie nici pe departe de ce aveam o data. Dar chiar si acum, bucuria de a le aduna si colectiona a ramas aceeasi, daca nu chiar s-a marit, pentru ca simt nevoia sa depasesc ce aveam o data.
Nu stiu de ce simteam placerea asta in a colectiona niste banuti despre care nu stiam mai nimic. Nu stiu de ce imi placea sa ma joc cu ei, si chiar si cand aveam 15-16 ani imi placea sa scot monedele din locul in care le tineam si sa le arunc in sus, sa cada pe pat si sa zdrangane in toata casa.
Sunt, chiar si acum, un copil care aduna prostioare. O sa ma vezi la munte adunand pietre si flori si frunze, o sa ma vezi in padure strangand crengute uscate si conuri de brad, in oras o sa strang carti si monede frumoase. Nu trebuie neaparat sa fie vechi, trebuie sa-mi placa suficient de mult ca sa fie ale mele.
Pana la urma, totul se rezuma la placere. Chiar si banii mei.

Disintegration

Posted on by
2

My body is failing me. My spirit is failing me.

Devin tot mai bolnava, ma dezintegrez din ce in ce mai repede. Unele parti se umfla tot mai mult, din altele imi cad bucati pe jos si seamana cu niste confetti calcat in picioare. Un semn de putreziciune, fara duhoare de mort, stagneaza in privirea mea.
Imbibata in alcool, pe cat posibil, ca sa-mi conserv trupul muribund, nu ma pot misca, pentru ca mi-as pierde orientarea. Toata aceasta tranzitie viata-moarte nu ma deranjeaza, dar ma enerveaza. E lenta si plicticoasa si ma impiedic de procese fara sens.
Imi cade parul. Mi se cojeste pielea. Mi se exfoliaza unghiile. Im creste par in nas. Fac celulita. Cred ca am si cuperoza. Ridurile imi incadreaza fata. Mai e o secunda pana la menopauza.
Ah, ce fata frumoasa eram o data! Acum sunt doar un schelet ambulant, sunt doar un covor vechi, plin de praf si putrezit din cauza apei.
Nu mai am aer pentru mine. Nu mai am aer pentru tine. Astept sa mor si asteptarea-i lunga…

De ce nu-ti dai seama ca spui cuvinte care dor?
De ce nu inveti sa fii mai amabila si mai blanda?
De ce nu inveti sa nu te mai contrazici singura si sa fii mai calculata?
De ce e nevoie sa zici mereu ca stii, cand tu nu stii si nici nu vrei sa asculti?
E chiar atat de greu sa faci asta?
Eu nu te judec, te ascult, ai loc langa mine, chiar daca nu stiu sa-ti arat. Dar violenta si nepasarea din tine, ignoranta uneori, ma alunga la zeci de mii de kilometri distanta.
De ce nu stii sa vorbesti mai frumos?
De ce nu stii sa empatizezi?
De ce nu stii sa asculti?
De ce nu stii sa respecti?
De ce nu stii cum sa fii mai calma?
Ti-as spune toate astea in fata, dar stiu ca nu ma asculti. Ceva se rupe, incet-incet, in mine.
My soul has failed me.

Leoarca

Posted on by
2

Seara. As fi dorit putina liniste, putina miscare, putina muzica. Putin din mine.
M-am echipat, I got my hopes all up afterwards, si am pornit, viteaza, spre punctul care ma facea fericita.
Adica, stai putin. Nu fericita. E un cuvant prea puternic. Sa zicem spre locul pe care il visam in secunda aia.
Asa visez eu – in secunde. Visele mele sunt frante si de aceea imi doresc atat de multe lucruri. Pentru ca sunt mici si multe si le vreau pe toate.
Am pornit, si pasii mei, un pic grabiti, un pic ezitanti, parca s-ar fi dat in laturi de la o asemenea aventura.
Aerul devenea din ce in ce mai curat si mai dulce, pasul meu un pic mai ferm, si parul meu imi flutura in vant, in semn de protest.
Am vazut ca statea sa ploua, dar am ignorat asta. N-ar fi fost prima ploaie din viata mea, sigur nu era nici
ultima. De ce sa ma grabesc? Probabil daca as fi avut sandale si fusta, as fi grabit eu ploaia, dar asta e alta
poveste.
Si m-am plimbat, si m-am invartit. Am ochit un tufis cu flori galbene – unele care-mi plac din copilarie. Nici acum nu stiu cum le cheama, dar sincer nu-mi pasa. Imi plac atat de mult, si in mintea mea a copt un plan malefic : sa le culeg exact cand incepe ploaia.
Acum asteptam ploaia, care se pare ca nu mai venea, si eu fugeam si ma plimbam, ascultam muzica si ma uitam la oamenii care, culmea, faceau exact ce faceam si eu. Exceptie facand, probabil, partea cu florile. Si cred ca si cea cu fusta.
Ma plimbam, si cerul din ce in ce mai intunecat nu ma alunga acasa, pasii ma purtau tot mai departe, in timp ce ochii mintii mi-erau prinsi de florile galbene.
Si deodata, cerul mi-a aratat ca are vene. Brazdat de fulgere rare, ca fruntea unui coleric, furios, tuna dupa
aceea si scuipa tutun pe capetele noastre. Baietii se amuzau teribil – se pare ca fotbalul pe ploaie e amuzant.
Fetele fugeau ingrozite, alergand pentru cele 3 calorii in plus pe care planuisera sa le arda astazi. Eu radeam si de unii, si de altii.
Si cand ploaia a inceput, nu stiam incotro s-o apuc. Spre facultatea care parea sa gazduiasca microbisti-fotbalisti sau spre casa, unde (probabil) era cald si bine? Langa facultate, tufisul cu flori imi facea cu ochii multi si galbeni. Spre casa, nu ma astepta nimic din ce nu aveam deja. Am riscat si m-am indreptat spre florile galbene, am rupt 3, si le-am privit ca pe cel mai frumos cadou din lume, iar apoi am pornit spre casa.
Ploaia m-a napadit, si a venit salbatica. A smuls tot, pana la mine, si de la mine n-a smuls decat zambete. A facut curat prin parcarea facultatii, a facut curat pe strada, a sters tot, de ziceai ca vine potopul.
Pe mine m-a facut doar leoarca.

2 iunie 2009