Arhive etichete: ploaie

Anotimpuri

Posted on by
Răspunde

Alegi cuvinte si culegi minuni,
Din tot ce ai, nimic n-aduni.
Si orice vant si-orice seara
Te-aduce jos si te doboara.

Cat iarna e si frigul te cuprinde,
Nimic n-ai vrea, nimic nu te surprinde.
Astepti la gura sobei iar caldura,
Sa nu incurci iar dragostea cu ura.

Ca vrei sa vina primavara, vara,
Sa fie cald, lumina, pana seara,
Nu-i un secret si nici macar minciuna,
E tot ce vrei si o luam de buna.

Te moleseste si te-mbata dintrodata,
Caldura, zapuseala toata,
Dar tu nu pregeti si nu te clintesti,
Tu tot pe baricade calde esti.

Dar iti aduci aminte iara
Ca dupa ziua vine seara
Si dupa primavara, vara,
E toamna iar si ploua afara.

Si dupa ploaie, dupa noapte uda,
Dupa ce vantul taie-n carnea cruda,
Stii sigur ca iar vine iarna,
Cu frig si fulgi usor sa-i cearna.

Asa rapid iti macini gandul,
Cand ai putea sa te feresti de vantul
Ce taie in avantul tau de primavara
Mult prea devreme in aceasta seara.

Dezamagit ramai, fara ca timpul sa mai treaca,
Fara sa razi si tu macar oleaca
Cu bucurie intr-o zi mai calduroasa,
Iar inima-ti ramane friguroasa.

Cu mult nainte sa se termine cu frigul,
Ai ros mult prea devreme gaura si nu covrigul.
Caci toata lumea se incanta-n primavara,
Tu stai si bombanesti sub plapuma seara de seara.

The Price Of Love… For a band

Posted on by
1

Am fost si la concert. Am intarziat putin la Patrice, dar am ajuns la timp, cat sa ma pot baga in fata si sa remarc pusti de 12-14 ani fumand si distrandu-se, de parca ar fi fost high. A fost fun for a while, dar dupa toate piesele noi ale lui Patrice, a urmat evident „Soulstorm”, in timp ce pe scena de alaturi, unde ar fi trebuit sa cante White Lies, organizatorii se uitau ingrijorati spre cerul ce dadea semne de furtuna. O data cu „Soulstorm” si dansul populatiei si al lui Patrice, a venit si ploaia, invocata probabil de noi. A mai cantat vreo 2 piese, si in timp ce ploaia ne mura pe toti, pe scena si in public rasunau cuvintele „Everything will be alright”.
A plecat Patrice, a inceput sa ploua si mai tare, si oamenii de la lumini si sunet si alte chestii utile in concert se chinuiau sa protejeze instrumentele si aparatele de pe scena. Pe langa ploaia deranjanta, mai batea si vantul, si nu aveam nicio umbrela, nicio haina, decat tricoul de pe mine.
Intr-un final, ploaia s-a mai potolit, si am revenit in fata scenei. Ca sa nu pierd primele locuri din fata de la The Killers, si totusi sa vad si White Lies, am stat langa gardul despartitor dintre cele despre 2 scene. Apoi au inceput sa cante cei de la White Lies and my soul died a little. Au fost absolut geniali, vocea lui Harry McVeigh e superba, deep and stuff, everything that makes a girl feel good. Au avut parte de public, oamenii le stiau melodiile, dar parca nu a fost publicul pe care-l meritau. Si in plus, nu au cantat nici „Taxidermy”, nici „Love Lockdown”.
Intre timp, pe scena unde ar fi trebuit sa cante The Killers se amenajau diverse chestii, cum ar fi instrumente, un palmier, doi palmieri, K-ul reprezentativ pentru ei. Si cand cei de la White Lies au terminat, in partea cealalta de scena, la The Killers, oamenii cu cablurile inca mai aveau treaba. Multimea ii chema pe cei din formatie, ii striga, tipau, aplaudau, incercand sa-i faca sa vina mai repede. Si cand, in final, au venit, it was mass hysteria. Nu o sa zic acum nimic de piesele pe care le-au cantat, doar despre marile „perdante”, cum ar fi „Sam’s Town” si „Bones”, si despre faptul ca am ramas uimita ca au cantat „Shadowplay”, aratand imagini cu Ian Curtis pe fundal, si m-a mai uimit si ca au cantat „Dustland Fairytale” si publicul a cantat cu ei, desi e o piesa trista si piesele triste nu prea au succes. O sa va spun mai ales despre atitudinea lui Brandon Flowers, care chiar are atitudine. Mic si cu nerv, se misca pe scena, are o a doua personalitate care infloreste pe scena and he knows how to drive the babes wild.
Per total, uzi si fericiti am fost.

Leoarca

Posted on by
2

Seara. As fi dorit putina liniste, putina miscare, putina muzica. Putin din mine.
M-am echipat, I got my hopes all up afterwards, si am pornit, viteaza, spre punctul care ma facea fericita.
Adica, stai putin. Nu fericita. E un cuvant prea puternic. Sa zicem spre locul pe care il visam in secunda aia.
Asa visez eu – in secunde. Visele mele sunt frante si de aceea imi doresc atat de multe lucruri. Pentru ca sunt mici si multe si le vreau pe toate.
Am pornit, si pasii mei, un pic grabiti, un pic ezitanti, parca s-ar fi dat in laturi de la o asemenea aventura.
Aerul devenea din ce in ce mai curat si mai dulce, pasul meu un pic mai ferm, si parul meu imi flutura in vant, in semn de protest.
Am vazut ca statea sa ploua, dar am ignorat asta. N-ar fi fost prima ploaie din viata mea, sigur nu era nici
ultima. De ce sa ma grabesc? Probabil daca as fi avut sandale si fusta, as fi grabit eu ploaia, dar asta e alta
poveste.
Si m-am plimbat, si m-am invartit. Am ochit un tufis cu flori galbene – unele care-mi plac din copilarie. Nici acum nu stiu cum le cheama, dar sincer nu-mi pasa. Imi plac atat de mult, si in mintea mea a copt un plan malefic : sa le culeg exact cand incepe ploaia.
Acum asteptam ploaia, care se pare ca nu mai venea, si eu fugeam si ma plimbam, ascultam muzica si ma uitam la oamenii care, culmea, faceau exact ce faceam si eu. Exceptie facand, probabil, partea cu florile. Si cred ca si cea cu fusta.
Ma plimbam, si cerul din ce in ce mai intunecat nu ma alunga acasa, pasii ma purtau tot mai departe, in timp ce ochii mintii mi-erau prinsi de florile galbene.
Si deodata, cerul mi-a aratat ca are vene. Brazdat de fulgere rare, ca fruntea unui coleric, furios, tuna dupa
aceea si scuipa tutun pe capetele noastre. Baietii se amuzau teribil – se pare ca fotbalul pe ploaie e amuzant.
Fetele fugeau ingrozite, alergand pentru cele 3 calorii in plus pe care planuisera sa le arda astazi. Eu radeam si de unii, si de altii.
Si cand ploaia a inceput, nu stiam incotro s-o apuc. Spre facultatea care parea sa gazduiasca microbisti-fotbalisti sau spre casa, unde (probabil) era cald si bine? Langa facultate, tufisul cu flori imi facea cu ochii multi si galbeni. Spre casa, nu ma astepta nimic din ce nu aveam deja. Am riscat si m-am indreptat spre florile galbene, am rupt 3, si le-am privit ca pe cel mai frumos cadou din lume, iar apoi am pornit spre casa.
Ploaia m-a napadit, si a venit salbatica. A smuls tot, pana la mine, si de la mine n-a smuls decat zambete. A facut curat prin parcarea facultatii, a facut curat pe strada, a sters tot, de ziceai ca vine potopul.
Pe mine m-a facut doar leoarca.

2 iunie 2009