Leoarca

Seara. As fi dorit putina liniste, putina miscare, putina muzica. Putin din mine.
M-am echipat, I got my hopes all up afterwards, si am pornit, viteaza, spre punctul care ma facea fericita.
Adica, stai putin. Nu fericita. E un cuvant prea puternic. Sa zicem spre locul pe care il visam in secunda aia.
Asa visez eu – in secunde. Visele mele sunt frante si de aceea imi doresc atat de multe lucruri. Pentru ca sunt mici si multe si le vreau pe toate.
Am pornit, si pasii mei, un pic grabiti, un pic ezitanti, parca s-ar fi dat in laturi de la o asemenea aventura.
Aerul devenea din ce in ce mai curat si mai dulce, pasul meu un pic mai ferm, si parul meu imi flutura in vant, in semn de protest.
Am vazut ca statea sa ploua, dar am ignorat asta. N-ar fi fost prima ploaie din viata mea, sigur nu era nici
ultima. De ce sa ma grabesc? Probabil daca as fi avut sandale si fusta, as fi grabit eu ploaia, dar asta e alta
poveste.
Si m-am plimbat, si m-am invartit. Am ochit un tufis cu flori galbene – unele care-mi plac din copilarie. Nici acum nu stiu cum le cheama, dar sincer nu-mi pasa. Imi plac atat de mult, si in mintea mea a copt un plan malefic : sa le culeg exact cand incepe ploaia.
Acum asteptam ploaia, care se pare ca nu mai venea, si eu fugeam si ma plimbam, ascultam muzica si ma uitam la oamenii care, culmea, faceau exact ce faceam si eu. Exceptie facand, probabil, partea cu florile. Si cred ca si cea cu fusta.
Ma plimbam, si cerul din ce in ce mai intunecat nu ma alunga acasa, pasii ma purtau tot mai departe, in timp ce ochii mintii mi-erau prinsi de florile galbene.
Si deodata, cerul mi-a aratat ca are vene. Brazdat de fulgere rare, ca fruntea unui coleric, furios, tuna dupa
aceea si scuipa tutun pe capetele noastre. Baietii se amuzau teribil – se pare ca fotbalul pe ploaie e amuzant.
Fetele fugeau ingrozite, alergand pentru cele 3 calorii in plus pe care planuisera sa le arda astazi. Eu radeam si de unii, si de altii.
Si cand ploaia a inceput, nu stiam incotro s-o apuc. Spre facultatea care parea sa gazduiasca microbisti-fotbalisti sau spre casa, unde (probabil) era cald si bine? Langa facultate, tufisul cu flori imi facea cu ochii multi si galbeni. Spre casa, nu ma astepta nimic din ce nu aveam deja. Am riscat si m-am indreptat spre florile galbene, am rupt 3, si le-am privit ca pe cel mai frumos cadou din lume, iar apoi am pornit spre casa.
Ploaia m-a napadit, si a venit salbatica. A smuls tot, pana la mine, si de la mine n-a smuls decat zambete. A facut curat prin parcarea facultatii, a facut curat pe strada, a sters tot, de ziceai ca vine potopul.
Pe mine m-a facut doar leoarca.

2 iunie 2009