Noapte lunga

Posted on by
Răspunde

Somnul meu a fost chinuit. Acoperita cu 2 pilote, cum se intampla cand vine frigul, si cu soba preferata langa mine, tot nu m-am odihnit. Am facut o cerere de concediu si cred ca de aceea m-am chinuit toata noaptea. Au fost momente in care stateam cu ochii deschisi si cate 30 minute. Soba dormea, neintoarsa, si nimic n-o tulbura.
Am visat zombie si frig si raboi si tot felul de lucruri urate, imi era frig si eram uda la picioare, si uneori imi era teama sa deschid ochii.
M-am chinuit, pierduta, sub 2 pilote, sa regasesc somnul si pacea, dar n-am reusit. M-am trezit mai obosita si mai speriata si am fost recunoscatoare cand a venit dimineata, pentru ca nu se intamplase nimic rau.

Fata care poarta tocuri

Posted on by
Răspunde

Zi de zi, o noua pereche imi rasare in minte. Zi de zi, stau si analizez noi forme si grosimi si culori si texturi. Tocurile mele se fixeaza bine in calcaie, ma fac sa ma simt ca o floare si mai departe nu conteaza.

Le asociez cu cei mai perfecti (da, da, stiu, nu exista grad de comparatie) ciorapi din lume, care se muleaza pe piciorul meu perfect (dreptul e un pic mai mult perfect decat stangul) si o pornesc la pas.

Imi place ca atunci cand port tocuri, ma simt mai vesela si stiu mai multe, simt mai multe. Merg mai drept, inima bate mai repede si sufletul meu sufleteste.

Cum, nu stii ce e aia „a sufleti”? E un fel de suflu care vine din suflet, si o ia la pas cu tine, si accelereaza pe masura ce vezi ce trebuie si pe masura ce muzica iti da aripi tot mai mari.

A sufleti vine din tine, si fusta ta in vant doar te ajuta sa plutesti mai bine. A sufleti te pregateste si te face sa respiri mai usor, desi pare greu tare la inceput. Si calci incet, de parca ti-ar fi frica, si sufletitul asta vine si te inconjoara si te impresoara si dintr-o data… Esti suflet.

Si nimeni si nimic nu o sa-ti poata lua tocurile perfecte, ciorapii perfecti, picioarele perfecte, sufletul perfect.

Atunci o sa fii a ta.

Ananasul vesel

Posted on by
Răspunde

De parca tepii nu ar fi de-ajuns,
Din coaja tare mi s-a scurs
Un pic de zeama sangerie,
Durere fizica, chimie.

Frunzele mele infoiate
Mi le-a mancat pisica toate.
A rontait in coaja-apoi,
Cand am ramas noi amandoi.

Ca miezul moale, fara rost,
Sunt bun si dulce, sunt si prost.
Hranesc pe viu si din compot,
Pe toata lumea, daca pot.

Biscuitele de la cafea

Posted on by
Răspunde

Zeama neagra, zeama tare,
Pune-ma iar pe picioare.
Incalzeste-mi dimineata,
Amaraste-mi viata.
Spuma neagra peste lapte,
Ups, gresite soapte.
Din caldura si amestec
Ma-nfierbant la deget.
Crant-crant-crant de biscuite,
Aburi si vorbe soptite
Se-mpletesc si ma destrama,
Somnul nu vine sa ma adoarma.
M-as trezi la fel si zilnic,
Somnul nu imi este silnic.
Dar imi place caldul, gustul,
Biscuitele si-apusul.
Nu-i de somn si nici de ziua,
Nu-i de pauza si piua.
E de neagra si placere,
Biscuitele-i cu miere.

La anul, pe vremea asta…

Posted on by
Răspunde

Acolo vreau sa fiu!

Surse poze: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9.

Toamna

Posted on by
Răspunde


E prima zi de toamna adevarata. Chiar daca oficial a inceput pe 1 septembrie, data de 14 septembrie ne-a gasit cu ceata si miros de frunza uscata. E o zi de toamna superba, in adevaratul ei sens, rece si dura si distanta, si se uita la noi de sus, de parca viata nu ne mai ajunge.
Si chiar daca ascult The Killers, pentru prima zi de toamna merge perfect a-ha, ca tot e ziua lui Morten Harket. Sursa poza.

As vrea sa cred…

Posted on by
Răspunde

As vrea sa cred. Sa muncesc. Sa nu ma las batuta. Nici calcata in picioare. Nici uitata. Nici zdrobita de altii. E ca si cum, uneori, mi-as dori sa fiu alta. Pentru ca de multe ori, uit sa cred. Nu stiu sa muncesc pentru mine. Habar n-am cum sa nu renunt. Inca n-am invatat cum sa ridic capul de sub piciorul altora. Nu stiu cum sa fac sa ma tina lumea minte. Si nici cum sa ma lipesc la loc dupa furtuni.
Momentele astea sunt rare. Am incercat, cat am putut de bine, sa-mi fac o viata careia nu stiu cum sa-i spun. Ideea e ca imi place sa ma uit in oglinda dimineata. Am incercat sa nu fac rau cu intentie si nici sa ma doboare relele facute cu intentie. Am incercat si de cele mai multe ori am reusit. Si dupa
aia imi dau seama ca sunt omul care am vrut sa devin. Ca drumul meu e incet, dar sigur. Ca pot sa fac mai multe decat credeam si-mi place sa depasesc limita.
Caut resurse si portite si de multe ori vin ele la mine in numar mare. Vreau sa fac lucruri multe si nu mi-e frica sa le incep. Vreau sa fac lucrurile bine, oricat de mult ar dura, si asta ma indarjeste mai tare. Ma supara esecul, dar doar pentru doua secunde, pentru ca imediat dupa aceea, incrancenarea mea se trezeste si lupta mai abitir cu tot.
Cu oamenii sunt slaba… E usor sa ma raneasca, si mi-e greu sa mi-i apropii. Daca vor sa plece, mi-e frica sa le zic sa stea. Sunt usor antisociala si sufar de mania persecutiei, de aceea STIU sigur ca oamenii au ceva cu mine.
Dar munca, lucrurile pe care le fac, le gandesc si le spun sunt cu mine tot timpul. Nu regret nimic, nici greselile, pentru ca dupa ele am invatat sa nu le mai fac. Nici munca, nici lipsurile. Nici oamenii care pleaca. Nici lucurile pierdute. Nici tacerile din noptile de iarna. Nici macar zilele petrecute la camin. Nici joburile urate pe care le-am avut. Nici excel-urile venite prost de la sefi si nici task-urile suplimentare.
As vrea sa cred ca nu regret nimic. Ca nu exista regrete. As vrea sa cred ca viata mea merge in sus, oricate obstacole ar fi in calea mea. As vrea sa cred ca, la final, nu voi regreta nimic si ca alegerile mele au fost cele mai bune. As vrea sa cred ca tot ce am acum voi avea si atunci, doar ca va fi de o mie de ori mai bine. As vrea sa cred ca te voi avea si atunci.