The Price Of Love… For a band

Posted on by
1

Am fost si la concert. Am intarziat putin la Patrice, dar am ajuns la timp, cat sa ma pot baga in fata si sa remarc pusti de 12-14 ani fumand si distrandu-se, de parca ar fi fost high. A fost fun for a while, dar dupa toate piesele noi ale lui Patrice, a urmat evident „Soulstorm”, in timp ce pe scena de alaturi, unde ar fi trebuit sa cante White Lies, organizatorii se uitau ingrijorati spre cerul ce dadea semne de furtuna. O data cu „Soulstorm” si dansul populatiei si al lui Patrice, a venit si ploaia, invocata probabil de noi. A mai cantat vreo 2 piese, si in timp ce ploaia ne mura pe toti, pe scena si in public rasunau cuvintele „Everything will be alright”.
A plecat Patrice, a inceput sa ploua si mai tare, si oamenii de la lumini si sunet si alte chestii utile in concert se chinuiau sa protejeze instrumentele si aparatele de pe scena. Pe langa ploaia deranjanta, mai batea si vantul, si nu aveam nicio umbrela, nicio haina, decat tricoul de pe mine.
Intr-un final, ploaia s-a mai potolit, si am revenit in fata scenei. Ca sa nu pierd primele locuri din fata de la The Killers, si totusi sa vad si White Lies, am stat langa gardul despartitor dintre cele despre 2 scene. Apoi au inceput sa cante cei de la White Lies and my soul died a little. Au fost absolut geniali, vocea lui Harry McVeigh e superba, deep and stuff, everything that makes a girl feel good. Au avut parte de public, oamenii le stiau melodiile, dar parca nu a fost publicul pe care-l meritau. Si in plus, nu au cantat nici „Taxidermy”, nici „Love Lockdown”.
Intre timp, pe scena unde ar fi trebuit sa cante The Killers se amenajau diverse chestii, cum ar fi instrumente, un palmier, doi palmieri, K-ul reprezentativ pentru ei. Si cand cei de la White Lies au terminat, in partea cealalta de scena, la The Killers, oamenii cu cablurile inca mai aveau treaba. Multimea ii chema pe cei din formatie, ii striga, tipau, aplaudau, incercand sa-i faca sa vina mai repede. Si cand, in final, au venit, it was mass hysteria. Nu o sa zic acum nimic de piesele pe care le-au cantat, doar despre marile „perdante”, cum ar fi „Sam’s Town” si „Bones”, si despre faptul ca am ramas uimita ca au cantat „Shadowplay”, aratand imagini cu Ian Curtis pe fundal, si m-a mai uimit si ca au cantat „Dustland Fairytale” si publicul a cantat cu ei, desi e o piesa trista si piesele triste nu prea au succes. O sa va spun mai ales despre atitudinea lui Brandon Flowers, care chiar are atitudine. Mic si cu nerv, se misca pe scena, are o a doua personalitate care infloreste pe scena and he knows how to drive the babes wild.
Per total, uzi si fericiti am fost.

B’ESTFEST 2009

Posted on by
Răspunde

Azi incepe B’ESTFEST-ul. Editia din 2009.
Se vehiculeaza nume mari, pentru toata lumea. The Killers, White Lies, Patrice, Motorhead, Moby, Orbital, Klaxons, The Charlatans, Manowar, Hollyhell, The Ting Tings, Ayo., Oceana, Gabriella Cilmi, Franz Ferdinand, SANTANA!!! si altii. 5 zile de B’estfest, sper sa fie mai bune ca niciodata. 🙂
Eu ma duc la The Killers, White Lies si Patrice. Ziua Zero. Sper sa iasa bine, sa cante cei de la White Lies „Taxidermy” si coverul dupa „Love Lockdown”. Sper ca The Killers sa faca ultra-mega-show si sper ca Patrice sa imi placa.
Sper sa traiesc, sa revin cu impresii, desi nu mai sunt entuziasmata.
Daca nu revin, sunati la salvare. Mi-am taiat venele.

Soldatul

Posted on by
Răspunde

S-a trezit intr-o dimineata,
Capul sau imprastiat pe gheata
Priverea spre ceru-ndepartat,
Cand cel mai bun prieten l-a calcat.
Ochiul iesise un picut ‘n-fara,
Pielea i se facuse ca de ceara,
Mana s-a mai zbatut un pic pe arma,
Si-n departare, o cioara incerca s-adoarma.
Piciorul n-a mai ajuns la trup,
Obrajii sai de ceara ‘ncet s-au supt,
S-a tras cu totul inapoi,
Pana cand n-a mai ramas din el decat noroi.

Recenzie – Concert Basement Jaxx

Posted on by
Răspunde

Hello, Basement Jaxx!
A inceput concertul cu un nene DJ – Tom Wilson, necunoscut pentru mine. Acceptabil, ingurgitabil, muzica de adormit, nu chiar monotona, fara high-pichted sounds, care sa deranjeze la ureche. Nu stiu ce canta el, in ograda lui, dar sa zicem ca a fost ok. Am incercat sa ma misc pe muzica lui, asteptand sa se mai umple pe-acolo.
A urmat un nene dubios rau de tot, TRG, conform specialistilor, mixator profesionist de dubstep or smth. Jenibil. Ma durea capul, cred ca era nevoie de o buna cantitate de alcool ca sa ma inteleg cu nenea ala care invartea de butoane cu o atitudine de genul „uite-ce-miscari-ample-fac-eu-ca-sa-demonstrez-ca-e-nevoie-de-multa-maiestrie-sa-apesi-pe-butoane-din-cand-in-cand”, iar cum eu nu bausem nimic, cred ca nu aveam cum sa pricep misterul acestei muzici care-mi distrugea neuronul. Aici am cam renuntat sa mai dansez, pentru ca neuronul de care tocmai am vorbit cedase nervos.
Dupa el, au urmat Moderat, o senzatie pe-afara, si am constatat ca si aici ii stia multa lume. Era o tipa care a stat singura tot concertul, si parea ea destul de plictisita, parca asteptand highlight-ul serii. Pentru ea s-a dovedit a fi tipii de la Moderat. 4 tipi, frate, dintre care unul (Apparat – asa il cheama!) canta la clape, la chitara, la voce si facea si pe DJ-ul, si ceilalti 3 aveau un rol incert in tot spectacolul, au inceput show-ul care mai mult era vizual, decat muzical, destul de spectaculos, dar din ce in ce mai banal in timp. Pentru ce ai avea nevoie de 4 oameni, cand unul face cat 4, ca sa repete acelasi sunet, la volume diferite, timp de 6-7 minute? Inca n-am inteles, asa ca am renuntat s-o mai observ pe tipa roscata cu codite cum se extazia pe-acolo (in liniste, fara sa lesine sau sa deschida ochii – dansa cu ochii inchisi), si m-am dus sa ma odihnesc pe scaune, asteptand concertul pentru care venisem.
Cu greu, a venit si momentul meu. BASEMENT JAXX PE SCENA! Au inceput, cum nici nu ma asteptam, cu „Good Luck”, apoi „She’s No Good”, apoi nu mai stiu ce piese, apoi piesa noua „Raindrops” – pe care au adaptat-o foarte frumos cantand „Raindrops in Romania”, dar cu care publicul n-a stiut ce sa faca si a cam picat experimentul, „Romeo” – varianta acustica si alte piese super tari, culminand cu „Where’s Your Head At”, la care doua dintre soliste au coborat de pe scena in public. Ambele au dat mana cu mine, iar una din ele m-a ciufulit. Loved that! Pacat ca n-au avut un public bun, cel putin cei din primul rand de pe langa mine nu cantau, nu dansau, nu sareau, nu bateau din palme, nu incurajau artistii deloc, desi ar fi meritat. Unul din tobosari facea mereu semne, incercand sa animeze aceasta mare de obositi care nu puteau pricepe diversitatea muzicala ce li se oferea, dar nu a avut sanse deloc. Mi-a placut concertul lor, pentru ca desi e proiectul muzical a doi oameni, au reusit sa-i „bage in fata” pe solistii si instrumentistii cu care lucreaza, recunoscandu-le meritele. Tipul de la trompeta era genial, solistele erau criminale, chiar daca doua dintre ele erau mai plinute, dansau si scena era plina la tot pasul de aluzii si conotatii sexuale, a treia era atat de mobila si elastica, dansa si canta in acelasi timp, facea spagatul and shook her booty on the floor, solistii erau foarte diferiti, unul alb, foarte classy si sassy, altul negru, ultra-jamaican, costumele erau super tari si ei se schimbau dupa fiecare melodie, the dance routines nu erau chiar routines, lumini, muzica, DJ, mixuri dupa Michael Jackson, Kings Of Leon si altii. Ma doare gatul de la cat am tipat, dar pe bune ca a meritat!

Despre iubita mea – partea a III-a

Posted on by
3

A purtat pantofii in seara urmatoare. Am scos-o in oras si ma uitam la ea cum isi bea vinul. Nu prea stie sa bea, si nu stie sa fie cocheta. Ea e cocheta. E naiva si un pic prostuta, de parca ar avea 12 ani si a primit o ciocolata de la un strain. Ma simt un pic ciudat, pentru ca o analizez asa ca la microscop. Imi arunc ochii in decolteul ei, si ma uit la cerceii pe care i-am cumparat. E foarte fericita astazi, si cred ca de aceea s-a murdarit de frisca pe nas. Niciodata nu se machiaza, nu se da cu fond de ten. Are pielea fina si moale, si cand te mangaie, zici ca e spuma. Rade la mine, si pe varful nasului i-a mai ramas putina frisca.
Ne indreptam spre taxi, si eu o tin de brat, ca sa nu cada. Chicoteste putin, si-si aseaza mantoul, si se uita la sofer. O privire un pic perversa si rea s-a asternut in ochii ei. Nu cred ca s-a ametit chiar atat de tare, dar cred ca a prins curaj sa ma testeze. Isi strecoara mana intre cele 2 scaune din fata, si incepe sa-l mangaie pe sofer pe piciorul drept. Socat, bietul barbat, care poate are acasa o femeie grasa, mirosind a sarmale, nu reuseste sa schiteze niciun gest. Ii iau eu mana, cu frumosul, si o mangai usor:
– Hai, iubita, sa nu ne dam in spectacol. Ii zambesc, si ii pun capul pe umarul meu. S-a linistit.
Masina porneste, si ii zic soferului sa ne plimbe putin prin centrul vechi. Intre timp, ea si-a indreptat capul spre mine, si-mi respira pe lobul urechii. Ma linisteste respiratia ei uniforma, si textura buzelor care ma ating din cand in cand. Nasul ei, fara sa fie mare, se sprijina de gatul meu. Are un nas carn, care te face sa razi. Culorile din obrajii ei s-au mai calmat, nu mai e asa rosie.
Cand am coborat din taxi, era sa cada si cand s-a sprijinit de mine, m-am dezechilibrat un pic. Am pornit incet, spre cladirea in care locuiam, ne-am urcat in lift, si am apasat, in ordine, „Inchide usile” si „2”.
In lift, ea si-a mai revenit, si s-a uitat un pic la mine, sa vada daca-s suparata, si cand a vazut ca-i zambesc, mi-a zambit inapoi. M-am dus spre ea, si am sarutat-o usor. Ea mi-a raspuns si a prelungit sarutul, s-a agatat de mine si m-a tras spre peretele cabinei. S-a deschis usa in fata noastra, si am coborat, amandoua cautand cheile in gentile noastre. Eu am gasit-o prima, si i-am deschis. A intrat ca o furtuna, si in timp ce eu ma chinuiam sa scot cheia din usa, ea si-a aruncat geanta pana in sufragerie.
Am ridicat o spranceana – ea nu facea niciodata dezordine, si mai ales, nu ar fi aruncat cadouri de la mine in felul acela. Privirea ei avea ceva salbatic, si parul i se ravasise cu totul. In sufragerie nu era aprinsa nicio lumina, si doar luna se strecura, timida, prin perdeaua crem. Am inchis usa dupa mine, si ea a cautat telecomanda de la sistemul audio. Am ramas surprinsa – ascultase muzica de prin anii 50-60, ceea ce nu face de obicei.
S-a intors cu spatele la mine, eu am inchis usa pe dinauntru. A inceput sa-si dea jos mantoul, incet, chiar foarte incet. Eu nu-mi aduc aminte cand mi-am dat jos pantofii, stiu doar ca ma enerva cureaua lor de pe glezna. A inceput sa danseze, adica nu stiu ce dans era. Dadea din solduri, si mergea in spate, undeva unde banuia ea ca sunt eu. Eu mi-am lasat geanta pe jos, si-mi iesisera din ea chei, acte, bani, servetele, agende…
Ea continua sa vina, si cand era la un metru in fata mea, s-a intors cu fata spre mine. Parul ii statea pe fata, intr-o dezordine de care nu as fi crezut-o in stare. A intins mana spre intrerupatorul de lumina, a stins-o, apoi m-a atins pe par. M-a mangaiat si mi-a asezat parul. Mi-a suflat suvitele de pe fata, si m-a sarutat, trecator, pe frunte. Fara sa vreau, sau poate era de la gresia de pe jos, am inceput sa tremur. Mana ei a coborat de la ureche la gat, si ma mangaia, iar pielea mi se facea ca de gaina. Nu puteam sa respir – sau respiram prea mult. Nu-mi dadeam seama. Ochii mi i-am inchis, cand mana ei a coborat din ce in ce mai mult.
A poposit pe sani – mereu spunea ca am sanii mai frumosi ca ai ei. A vrut sa ma sarute prin rochie, dar nu stiu de ce s-a razgandit. Mana ei explora in continuare, de-a lungul liniei parului, imi masura oasele, imi cerceta mainile, imi mangaia sanii. S-a uitat putin la mine, si a facut o miscare discreta si a ajuns in spatele meu. M-a luat in brate, si m-a condus, incet, spre dormitor. Imi soptea ceva, eram prea amortita ca sa inteleg ce. Ii simteam doar mainile, fierbinti si puternice, ca niciodata – autoritare, si nu voiam decat sa ma supun. Am ajuns in dormitor, si m-a intors cu fata spre ea. M-a dezbracat incet, sarutand fiecare loc in care a fost o bucatica de rochie. M-a asezat pe pat, si m-a lasat sa ma uit la ea, cum se chinuia sa-si scoata rochia noua pe care i-o luasem. Cand a ramas goala, si-a adus aminte de pantofi.
– Lasa-i, i-am zis, si mi-a zambit. Si-a dat parul la o parte, si a plecat capul inspre stanga. Nu stiam unde mai vazusem expresia asta – nu la ea, in niciun caz – dar nici nu ma chinuiam sa imi amintesc. Era prea frumoasa.
Eram pe pat, si ea a inceput sa-mi sarute degetele de la picioare, urcand tot mai sus, spre pulpa, intre pulpe…
As fi vrut doar s-o sarut, dar se ferea, cu o abilitate necunoscuta ei. Ea era cea adulata pana acum, ea n-ar fi avut curaj sa ma lase s-o vad fara cearsaf. Mainile ei cautau ceva, si cand ma gaseau, erau fericite. Parul ei se revarsa acum pe mine, si-si odihnea capul pe burta mea. Tot sarutandu-ma, tot cautandu-ma, pana cand m-a gasit, pana cand mana ei s-a grabit sa ajunga acolo, pana cand m-a lasat sa o sarut…
Mi se parea ca au trecut ore, si placerea dura de o secunda. N-as fi vrut sa-i zic nimic, ca sa nu intrerup nimic din ce ar fi putut rupe ce era in ea. Era atat de speciala, si modul in care ma iubea era cu totul necunoscut. Mie imi amintea de el, caci el m-a adulat cu o seara inainte, facand exact aceleasi miscari, sarutandu-ma exact in aceleasi locuri, atingand exact aceeasi piele.
Stai! De ce ma gandesc la EL? EA e aici, ea ma atinge, ea ma saruta, sunt povestea ei si ea e a mea.
Ii simt parul pe pulpe, in timp ce-mi indeparteaza picioarele, si simt cum ma saruta, cum ma cauta, cum ma gaseste acolo unde ar trebui sa fiu…

Colectionarul de monede

Posted on by
5

Toti copiii de la bloc strangeau timbre. Cutii de chibrituri. Clasoare cu fluturi. Caradaste. Soparle. Pietricele.
Colega mea mi-a dat, in prima zi de scoala, o moneda de 1 franc belgian din 1991. Era o zi de 16 septembrie 1993. In clasa a doua, nu-ti raman prea multe de facut decat sa te imprietenesti cu colegul de banca, sau cu vecinul de palier. Colega mea de banca m-a placut, probabil, prea mult, si mi-a intretinut viciul asta tot timpul cat a stat cu mine. Scoala generala a fost presarata cu scurmatul pamantului dupa comori, sau uitatul la Sailor Moon. O faceam pentru ea, eu nu ma omoram dupa desene animate. Uneori, preferam sa discut cu maica-sa despre carti, desi gusturile ei mi se pareau puerile. Aveam 10 ani – ce pot sa zic, daca Sandra Brown mi se parea puerila?
Colega mea zgarma pamantul si-mi scotea de acolo tot felul de monede, care mai vechi, care mai noi. Bunicii ei erau de undeva de la munte, si cand se intorcea de la ei, radia. Si-mi mai aducea un banut.
Avea un frate mai mare, si noi planuiam sa facem in asa fel incat sa ma casatoresc cu el, pentru ca noi doua sa fim mereu impreuna. Nu credeam niciodata in asta, dar ea era foarte entuziasmata de asta. Never wanted to burst that bubble.
Stiu ca intr-un an m-a luat cu ea la bunicii ei. Si in gradina lor a sapat si a sapat, pana cand a dat de o moneda din 1924. Era atat de ruginita, incat nu se mai cunostea nici valoarea ei. Mult timp, a fost cea mai veche moneda din colectia mea.
Peste ani si ani, prietena mea s-a mutat la tara, cu parintii, si a disparut din viata mea. Prin clasa a sasea a plecat, dar colectia mea a continuat sa creasca.
Ajunsesem sa am aproximativ 30 de monede din Romania, printre care una din 1878, din argint, si una din 1943, tot din argint. Erau preferatele mele.
Prima, pentru ca era o legenda de familie – una din strabunele mele pare-se ca a fost tiganca, care s-a indragostit de un roman, si au fost alungati si de romani, si de tigani. Era o moneda din salba ei. Nu stiu cat e de adevarat, dar suna prea romantic ca sa nu iti placa.
A doua, cea din 1943, a fost un noroc chior. Altfel nu-l pot numi. M-a trimis mama sa-i cumpar tigari, si la magazin am dat peste Dennis, pericol public. Un pusti de la noi din cartier care batea tot ce apuca, bea si fuma de la 12 ani, marea belea pe capul omului. L-am vazut ca se juca cu o moneda, si i-am cerut-o ca sa ma uit si eu la ea. Era foarte mare si foarte grea, si era cu capul Regelui Mihai – inca nu aveam o moneda cu efigia lui. L-am intrebat cat cere pe ea, nu prea aveam eu de gand sa plec de-acolo fara s-o capat, si-mi zice ca n-are ce sa faca cu ea, ca nu-si poate lua tigari cu ea. Si mi-a dat-o pe degeaba. I-am cumparat tigari mamei, si am tulit-o, pentru ca mi-era frica sa nu se razgandeasca. Zile in sir, am privit-o si am analizat-o, am scrijelit peretii din balcon cu ea, ca-mi placeau urmele pe care le lasa pe var, si ani la rand m-am certat cu mama, care insista sa-mi faca cercei din ea.
Am avut multe monede preferate. Spre exemplu, am avut drept favorita o moneda din Cehoslovacia, cu o fata langa un izvor pe o parte si un leu cu o stea pe cealalta parte. Am avut drept favorita o moneda din Slovenia, pentru ca avea un cap de Capricorn pe ea. Am avut drept preferate niste monede dintr-o tara pe care nu o stiam, nu intelegeam ce scrie pe ele, dar imi placea forma lor ciudata, hexagonala. Am avut drept favorita chiar si o fisa de telefon din Israel.
Multe monede ciudate mi-au trecut prin mana, si chiar si bancnote din China sau India sau Polonia sau Rusia. Nu colectionam bancnote, nu cred ca o sa colectionez niciodata – pur si simplu, s-a intamplat sa le am, si nu m-am indurat sa le dau mai departe.
Printr-un joc al sortii, am pierdut acea colectie acum ceva timp. Prin alt joc al sortii, alti oameni au avut grija de mine sa-mi readuca colectia inapoi.
Am acum alta colectie, mai micuta, de vreo 32 de monede. Prima a numarat aproximativ 200 de monede, fara dubluri, deci asta de acum nu se apropie nici pe departe de ce aveam o data. Dar chiar si acum, bucuria de a le aduna si colectiona a ramas aceeasi, daca nu chiar s-a marit, pentru ca simt nevoia sa depasesc ce aveam o data.
Nu stiu de ce simteam placerea asta in a colectiona niste banuti despre care nu stiam mai nimic. Nu stiu de ce imi placea sa ma joc cu ei, si chiar si cand aveam 15-16 ani imi placea sa scot monedele din locul in care le tineam si sa le arunc in sus, sa cada pe pat si sa zdrangane in toata casa.
Sunt, chiar si acum, un copil care aduna prostioare. O sa ma vezi la munte adunand pietre si flori si frunze, o sa ma vezi in padure strangand crengute uscate si conuri de brad, in oras o sa strang carti si monede frumoase. Nu trebuie neaparat sa fie vechi, trebuie sa-mi placa suficient de mult ca sa fie ale mele.
Pana la urma, totul se rezuma la placere. Chiar si banii mei.

Disintegration

Posted on by
2

My body is failing me. My spirit is failing me.

Devin tot mai bolnava, ma dezintegrez din ce in ce mai repede. Unele parti se umfla tot mai mult, din altele imi cad bucati pe jos si seamana cu niste confetti calcat in picioare. Un semn de putreziciune, fara duhoare de mort, stagneaza in privirea mea.
Imbibata in alcool, pe cat posibil, ca sa-mi conserv trupul muribund, nu ma pot misca, pentru ca mi-as pierde orientarea. Toata aceasta tranzitie viata-moarte nu ma deranjeaza, dar ma enerveaza. E lenta si plicticoasa si ma impiedic de procese fara sens.
Imi cade parul. Mi se cojeste pielea. Mi se exfoliaza unghiile. Im creste par in nas. Fac celulita. Cred ca am si cuperoza. Ridurile imi incadreaza fata. Mai e o secunda pana la menopauza.
Ah, ce fata frumoasa eram o data! Acum sunt doar un schelet ambulant, sunt doar un covor vechi, plin de praf si putrezit din cauza apei.
Nu mai am aer pentru mine. Nu mai am aer pentru tine. Astept sa mor si asteptarea-i lunga…

De ce nu-ti dai seama ca spui cuvinte care dor?
De ce nu inveti sa fii mai amabila si mai blanda?
De ce nu inveti sa nu te mai contrazici singura si sa fii mai calculata?
De ce e nevoie sa zici mereu ca stii, cand tu nu stii si nici nu vrei sa asculti?
E chiar atat de greu sa faci asta?
Eu nu te judec, te ascult, ai loc langa mine, chiar daca nu stiu sa-ti arat. Dar violenta si nepasarea din tine, ignoranta uneori, ma alunga la zeci de mii de kilometri distanta.
De ce nu stii sa vorbesti mai frumos?
De ce nu stii sa empatizezi?
De ce nu stii sa asculti?
De ce nu stii sa respecti?
De ce nu stii cum sa fii mai calma?
Ti-as spune toate astea in fata, dar stiu ca nu ma asculti. Ceva se rupe, incet-incet, in mine.
My soul has failed me.