In cautarea barbatului ideal

A fost Valentine’s Day, maine e Dragobetele, vine 1 Martie, 8 Martie, tot sirul sarbatorilor de primavara care ne cinstesc si ne pun pe prim plan pe noi, femeile. Si totusi, unele dintre noi inca nu si-au gasit teoretica jumatate. Pierdute intre job si odihna zilnica, uitate in mormanul de hartii de pe birou, unele femei uita sa mai plece acasa la ora justa si se trezesc, brusc, ca acasa inseamna doar un pat rece.
Eterna palavrageala intre colegi iti da tot felul de idei, asa ca in mintea mea s-a conturat portretul barbatului (oarecum) ideal. Zic oarecum, pentru ca aceasta lista are valoare doar in zilele in care ma simt singura si vad ca altii se iubesc si pe mine nu ma iubeste nimeni (something manic-depressive is next, so don’t stay tuned if you’re not in that bad place).

As incepe cu atributele de genul:
– sa fie curat si oarecum ordonat
– sa fie galant si curtenitor
– sa stie sa asculte
– sa stie ce sa spuna
– sa nu faca glume proaste
– sa aiba 2 metri (sa pot purta tocuri)
– sa aiba 100 de kilograme (sa nu arate ca un ciudat de 40 kg la 2 metri)
– sa castige de 2 ori cat mine (ca sa poata fi curat, galant si curtenitor)
– sa fie Taur sau Fecioara (sau Capricorn, daca e cu cel putin 5 ani mai mare decat mine)
– sa nu stea cu maica-sa
– sa nu aiba prieteni nenorociti
– sa aiba prieteni care sa scoata ce-i mai bun din el.
Lista e pur si simplu intamplatoare, fara o ordine anume.

Chestii care conteaza mai putin: sa stea singur sau cu cineva (as prefera chirie, pentru a se responsabiliza mai bine), sa aiba masina (sau nu, tinand cont ca am rau de masina), ochii, parul, muschii, telefonul.

Acest articol e un pamflet, nu trebuie luat ca atare decat in zilele marcate in calendar.
Sursa.

Despre timp

I need more. Asta îmi spun în fiecare seară, când mă uit la ceas și mă sperii, pentru că iar e foarte târziu. În fiecare dimineață, mă trezesc din ce în ce mai greu și-mi promit că mâine nu se va întâmpla la fel. Dar se face din nou seară, și din nou e ora două. Și a doua zi dimineață, mă trezesc un pic mai greu ca ieri…
Nu mai am timp, și nu-l mai găsesc, și parcă am obosit să-l caut. Mă gândesc la părinții mei, care aveau timp să facă de toate, iar eu n-am mai citit o carte de o lună. Nu fac decât să citesc lucruri pentru serviciu și am obosit să trăiesc pentru serviciu. Aș vrea să trăiesc pentru mine, să am timp să mă dau cu ojă în grabă, să mă murdăresc din cauza asta și să fiu nevoită să o șterg și să mă pot mâzgăli din nou. Aș vrea să am timp să arunc gunioul zilnic, ca să mă pot întoarce să mă spăl pe mâini. Acum nici n-am timp să se strângă ceva în coș, îmi ia aproape o săptămână să fac asta, și deci oricum îl duc sâmbăta și mă pot întoarce liniștită să mă spăl pe mâini… Aș vrea să am timp să mă plimb. Să citesc. Să dorm. Să văd. Să ascult. Să respir.
N-aveți cumva un ceas mai liber?

Sursă.

Recomandarea săptămânii – Cremă demachiantă „fără lacrimi” Vivanatura

Ținând cont că am ieșit, pe neanunțate chiar (lucru oarecum surprinzător și pentru mine), azi n-am avut timp să mă demachiez decât la ora asta târzie din noapte (00:54 arată ceasul meu).

Azi m-am ținut de cuvântul pe care mi l-am dat și am vizionat încă un fim. This Means War, cu Reese Witherspoon. Teoretic, o comedie ușoară. Credeam că n-o să-mi placă, dată fiind antipatia mea vizavi de această domnișoară, but hey… Unele scene au fost funny, and the men were easy on the eyes also.

Pe drumul spre casă, deja mă gândeam cât de greu îmi e să mă demachiez, oricum e târziu și parcă n-aș avea chef. Mi-am zis că e totuși în interesul meu să nu adorm așa, plus că aveam de mult în plan un review al acestui produs.

Crema demachiantă „fără lacrimi” produsă de Vivanatura e paraben free, pentru spiritul eco-bio din noi, naturală în proporție de 98%. Pe etichetă scrie că are în componența ei argint coloidal și midgale. În mare, ingredientele oficiale sunt: ulei de migdale, ulei de palmier, ulei sâmburi de struguri, ulei de jojoba, ulei de măsline, gălbenele, levănțică, aloe vera, roiniță, nalbă mare, argint coloidal, cupru coloidal.

Cel mai mult îmi place senzația de moale și prospețime cu care rămâi după ce o folosești. Curăță foarte bine impuritățile și machiajul, fără să usture ochii sau să irite fața. Până acum, orice am folosit îmi provoca usturimi îngrozitoare și îmi înroșea și usca pielea, dar cu acest produs toate neplăcerile au dispărut. Mirosul este unul discret și foarte plăcut și recunosc că uneori o folosesc pe post de cremă de față după ce termin ritualul de curățare.

Am cumpărat-o absolut întâmplător, dintr-un Plafar, din spirit naționalist. Crema este produsă de către Laboratoarele Vivanatura, iar pe etichetă apare numele Leonard Radutz. Ambalajul este unul foarte simplu, în genul celor folosite la cremele de mâini, și conține 75 de ml de cremă care mie mi-au ajuns aproximativ 2 luni (sunt la al doilea tub cumpărat). Prețul este unul mai mult decât acceptabil (6-6.5 lei). Ăsta e singurul produs demachiant cumpărat de mine și a doua oară, așa că persoanele cu ten sensibil îl pot folosi fără probleme. Recomand!

Nu-mi cer osanda

Nu-mi cer osanda. E o vorba auzita de mult de mine, spusa de bunica mea. O auzeam de cate ori isi spunea cate un of pe-acasa, semn al omului care indura si face, fara sa se planga prea mult. Vorbea cat putea despre ce o durea pe ea acolo, si apoi o lua de la capat.
Intodeauna o sa apreciez treaba asta la batranii nostri. Au indurat multe rele, multe greutati si multe lipsuri, si nimic nu i-a invins.
Cand simt ca nu mai pot, mai lasa un pic greutatea jos, se uita in stanga, apoi in dreapta, mai scot o vorba cu inteles pentru cine-i asculta, apoi o iau de la capat. Nu-si cer osanda.

Vorbe inspirate de articolul asta.

Zi frumoasa

Aseara m-am culcat foarte devreme, spre deosebire de ultimele saptamani haotice. Am reusit sa dorm pana cand am vrut, drept dovada m-am trezit inaintea alarmei cu vreo 20 de minute. M-am intins bine-bine, am facut un dus cald si bun si lung (ma cam saturasem de cele scurte, in care n-apucam sa ma relaxez). Mi-am vazut si serialele, m-am pregatit de serviciu, am avut timp sa imi cumpar si un suc, fara sa intarzii prea mult. Afara e destul de cald, chiar daca gradele sunt tot cu minus. Asa, in sinea mea, parca simt ca o sa vina primavara curand.
La serviciu, totul e ok – pana acum. Deseara as fi avut plan de shopping si mancat in oras, si cred ca o sa purced pana la urma si in directia aceea.
Am participat la un concurs, mai mult fara sa vreau. L-am si castigat – 2 bilete la „My Week With Marilyn” de la Anne-Marie. Chiar m-am bucurat – my lucky strike la concursuri nu si-a mai facuta simtita prezenta de foarte mult timp. Filmul il asteptam din vara, e pe lista mea de „to watch”, asa ca abia astept sa-l vad. Sa vedem si cu cine…
Am castigat si o cafea la un pariu, doar asa pentru ca am tendinta sa tin minte o gramada de lucruri absurde.
Abia astept vara!

Sursa.

Oraș de iarnă

road to nowhereA început din nou să ningă. Vremea asta devine din ce în ce mai deprimantă, și eu sunt atât de obosită. Am obosit să mai lupt în fiecare dimineață cu bălțile și troienele, iar seara cu frigul, bălțile și troienele.
Niciodată nu mi-a plăcut frigul, dar zăpada îmi plăcea. Acum e și frig, zăpada e murdară, e aglomerație pe străzi, în autobuz și m-am săturat să văd oameni zgribuliți.
Nu vreau decât să vină vara din nou, să port pantofii mei noi – cu toc! – și să mă plimb pe jos până acasă. Nici shoppingul nu mi-ar mai putea face plăcere, pentru că mă deprimă să intru în magazine cu toate hainele alea pe mine, să-mi ia o jumătate de oră doar ca să mă pot dezbrăca să probez o rochie pe care n-o pot purta, să-mi ia altă jumătate de oră ca să mă îmbrac, să mai stau 3 sferturi de oră la casă… Sounds like a drag…
Pe frigul ăsta, n-am nici poftă de mâncare, nici de uitat la filme, nici de ascultat muzică…
Aș vrea doar să stau în pat și să dorm, doar că viața mi-a rezervat alte lucruri pentru mâine. Trebuie s-o iau de la capăt, cu plimbatul prin bălțile mele gri…