Maria simte ca trupul ei o inseala. E luat cu imprumut, si e gol. Nu l-a umplut nimeni cu suflet si boare calda de femeie, i-a dat doar ochi si picioare de vampa.
Lutul trupului a ramas gol pe dinauntru. E luat in chirie, iar la sfarsit Maria stie ca va trebui sa dea inapoi o dobanda modica. Pe masura ce merge, isi da seama ca vidul din ea devine mai vid, iar ochii ei mai metalici.
Creatorul nu i-a dat atingere de femeie, desi geme si se comporta ca una. Se imprumuta, pe rand, unor iubiri mai mult sau mai putin adevarate. Ea si le inchipuie adevarate. Lucrul asta o intristeaza pe Maria, si cauta adevarul in barbatii de langa ea. Apoi il cauta in ea, si vede ca nu se suprapun. Maria devine disperata, si cauta mai abitir adevarul. Nu e! Nu e!
Se simte pierduta, ratacita, rece ca un cadavru. Isi atinge bratele, parul, fata. Toate sunt la locul lor, toate sunt acolo. Barbatul de langa ea e si el acolo. Doar sufletul Mariei nu exista. Il cauta, il striga, il vrea, il doreste.
Maria e singura. Atat de singura, incat zici ca e moarta. E rece, rasuflarea ei nu e calda. Picioarele ei cuprind, in febra amorului vandut pe 2 grame de suflet, un barbat pe care nu-l cunoaste. Sigur ca nu-l vrea. Il vrea doar ca s-o faca sa traiasca, dar barbatul e barbat si n-o poate ajuta.
Maria cauta, si cauta, si cauta, si nu se gaseste. O cuprinde oboseala si disperarea. Se intreaba care e rolul ei pe lumea asta, si nu gaseste raspuns sau sprijin. Singura licarire de speranta e ca va muri.
Maria si-ar dori sa stie cand.
Arhive etichete: ochi
Maria – Capitolul IV
Maria a lasat sa treaca prin patul ei multi barbati. Nu pentru ca ar fi tarfa, ci pentru ca ea cauta ceva. Niciunul nu avea acel ceva, dar nici ea nu stia prea bine ce cauta. I-a lasat sa o sarute, sa o atinga, le-a permis sa-i invadeze spatiul, sperand ca va veni acel ceva. A iertat si a protejat, in speranta ca se va intampla o minune.
Trecutul ei era fad – nu mai tine minte decat ce a facut ea. Barbatii aceia au zburat o data cu vantul, si s-au trecut ca si florile pe care le-a primit de la ei. Daca s-ar intreba sincer, n-ar sti sa spuna cati barbati au avut-o. N-ar sti pentru ca, de fapt, pentru ea, posesiunea fizica nu reprezinta nimic. Isi imprumuta corpul, si sentimentele tot nu se nasc. Generoasa, ofera tot ce poate oferi unui barbat, fara sa fie capabila sa simta ceva – fara sa il iubeasca, sau sa-i pese, fara sa-l constientizeze in adancul ei.
Sufera de detasare cronica, si nici cand e cu un barbat in pat, nu reuseste sa traiasca sentimentul de legare. S-ar lega de orice suflet, dar ea nu are suflet. Oricat si l-ar cauta, in adancul ochilor metalici, in pletele ei vii, in mersul usor leganat si visator, ea nu are suflet, si nu are radacini.
Maria viseaza mereu sa plece, si sa nu cunoasca pe nimeni unde se duce. Apoi o frustreaza faptul ca toata lumea pare sa graviteze in jurul ei, toata lumea vorbeste cu ea si ii cere sfatul, si toti o vor – sa-i vorbeasca sau ca sa se culce cu ea.
Se gandeste uneori ca ar fi fost bine daca era femeie, sau macar barbat. Probabil n-ar mai fi fost atat de rece noaptea. Viseaza la trei mii de perechi de pantofi, si rochii de diferite lungimi si culori, dar noaptea doar parul rasfirat pe perna ii tine de cald. Noaptea, cand stelele se sting, cand pleoapele i se lasa incet pe ochi, Maria isi doreste doar sa moara cat mai repede. S-a saturat de asteptare.
Maria – Capitolul I
In capitolul 1 se prezinta, de obicei, personajul principal. Cel care face obiectul si subiectul cartii sau povestii respective. E o introducere fina in viata unui stereotip creat ca sa mimeze viata reala in amanunt. Evident, vorbim de amanuntul disponibil scriitorului care creeaza personajul.
Maria. Nume banal, comun, generic, de sfanta, de martira, de miracol, de femeie.
Aduna in el puritatea si necunoscutul, posibilitatea acuplarii cu mai mult de un barbat, sfintenia, moralul si eticul, pacatul si nemurirea. Merge peste ani, si transforma oameni. Simbol al suferintei si al credintei, este numele personajului principal.
Daca ar fi sa adun cuvinte, cartea asta ar fi despre acest personaj principal si despre cele adiacente lui.
Se impiedica unele de altele, asta e rolul personajelor – se intalnesc, si fac scantei, schimba replici si fluide imaginare, pentru a rascoli viata plictisitoare a unui cititor blazat, in drum spre casa.
Maria nu se impiedica.
Merge cu capul drept, se uita tinta inainte, si-si leagana soldurile, facand in ciuda barbatilor si femeilor, deopotriva. Admirata si urata de ambele parti, nu cunoste apropierea, nici atingerea (nu fizica), nu cunoaste mangaierea (din nou, nu cea fizica), nu cunoaste oamenii si nu ii lasa s-o cunoasca.
Maria e mandra, in necunostinta ei si in ignoranta ei. Ii place sa fie rece, si crede ca e mai buna ca ceilalti. Nu ca n-ar fi, te rog frumos. E extraordinara din multe puncte de vedere. Maleabila ca flacara, citeste si canta, si-ti face integrale cap-coada. Trigonometria n-a uitat-o si se amuza cautand simboluri in Biblie. Ii place istoria si arta japoneza, se da cu ruj si rimel, iar uneori citeste carti despre Zen si Buddhism si Shintoism.
Nu are dorinte. Nu are vise, si nu vrea nimic. E acolo unde vrea, si totusi simte ca mai are de mers.
De fapt, nu e unde vrea. E unde TREBUIA sa fie ACUM.
Maria se gandeste de multe ori ca viata ei e scurta, si ca momentul ei de acum e al ei si doar al ei. Aici trebuie sa se afle, si tot ce e ea a facut-o sa fie aici.
Se uita uneori in oglinda, si-si masoara din ochi genele. Cauta in adancul ochilor acea licarire, acea flama, care s-o arda si sa simta ca e in viata. Capruiul ochilor ramane la fel de metalic, ochii ei nu sunt de caprioara, ci mai degraba sunt ochii unei bufnite batrane si sfatoase, care se uita distant peste umar.
Apoi fuge cu ochii spre picioare. Par vii, mai vii decat ochii, si exprima ceva. Un nerv, un tremur continuu. Poarta tocuri elegante, care-i subliniaza linia piciorului si le face sa tremure si mai tare. Are un mers hotarat, fara sa darame tot in jur, infipt in pamant. Cred ca o parte din ea apartine pamantului, cred ca ne putem considera norocosi din acest motiv.
Maria stie ca va muri. Se apropie clipa.
