Arhive etichete: ganduri

Despre distanta

Posted on by
Răspunde

Distanta nu-i nimic, dar ea inseamna totul. Ne masuram in metri, kilometri si alte unitati de masura gratuite, dar uitam sa ne masuram in minute, secunde, cuvinte, imbratisari… Ne invartim, bezmetici, ca o supa de quarci, si cautam in lumea asta mica tot ce nu stim sa cautam in noi.
Afara, cautam iubire, intelegere, brate puternice care ne sustin si vorbe care ne alina. In noi zac toate lucrurile astea, and then some! Si le ratam, tot risipindu-ne pe altii. Dam bucatele sfinte din noi, tot incercand sa micsoram distanta. Dam bucatele sfinte din noi, tot incercand sa raspandim iubirea. Dam bucatele sfinte din noi, pe care nu le vom revedea niciodata si pe care nimeni nu ni le va da inapoi.
De multe ori, ne bucatelim sufletul in fata oamenilor, si oamenii nu dau doi bani pe el si il arunca la gunoi. Ne sfasiem pe dinauntru, incercand sa fim frumosi pe dinafara pentru toti strainii cu zambet crud. Carne din carnea noastra e renegata zi de zi, si smulgem din noi zambete si fericiri, doar pentru ca pe altii nu-i fac sa zambeasca si sa fie fericiri.
Distanta se aduna, tot mai multa si mai grea, in noi si intre noi. Si la final nu va mai fi nici macar tacere. Doar abur de rasuflare sparta, uscata pe un geam…

Sursa poza. Inspiratie.

Căutare

Posted on by
2

Uneori, atingem oamenii, fără să știm, fără să-i vedem și fără să-i ascultăm. Uneori, când vrem să lăsăm urme adânci, nu rămâne nimic în urma noastră.
Echilibrul din noi și din alții e atât de fragil – se construiește cu lacrimi, se pierde cu vorbe.
Înveți de mic să te ascunzi, să nu fii tu, și peste toate astea înveți cum să fii rău.
Înveți cum să spui puțin în multe cuvinte și cum să fii maestru în arta aburirii. Înveți că, decât să plângă mă-ta, mai bine să plângă mă-sa. Înveți că trebuie să fii o scârbă.
Înveți să crești că e perfect normal să fii rău și, că dacă cineva nu te place, e pentru că e el anapoda.
Aș vrea să cresc din nou, să reînvăț să cred, să știu din nou să iubesc oamenii. În sinea mea, i-am iubit mereu, dar acum mi-e greu să le deschid ușa.
Îi țin departe, ca pe un tablou magnific, pictat de pensula măiastră a vreunui geniu, tablou care merită ținut la distanță, pentru că…

Nici un „pentru că”. M-am obosit să caut scuze. În fond rămân aceeași. Pe voi vă iubesc ca și până acum.

Despre Frumuseţea timpului care trece, cu Solomon Marcus

Posted on by
Răspunde

În această seară am fost la un nou eveniment organizat de ARCEN, de data aceasta la Institutul Cultural Român. Textul de prezentare promitea foarte mult, drept urmare am decis să ridic și de data asta două degete sus.

Joi, 5 aprilie 2012, începând cu ora 18:30, vă aşteptăm la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru, nr. 38), la evenimentul „Despre Frumuseţea timpului care trece”, conferinţă susţinută de Academicianul Solomon Marcus.

Profesor la Facultatea de Matematică din cadrul Universității din București, Solomon Marcus este autorul a numeroase studii interdisciplinare ce privesc utilizarea matematicii în lingvistică, în analiza teatrală, în științele naturale și sociale, dar și a numeroase articole despre timp.

Am întârziat puțin, dar n-am pierdut mare lucru. Mă așteptam să fie cât de cât gol, dar cred că au fost mai mulți oameni decât la episodul bacovian de luna trecută. A fost un eveniment greoi și încâlcit, cu dese sughițuri tehnice și de alte feluri, o mulțime colorată și incongruentă, oarecum nelalocul ei.

Începutul a fost puternic, câteva cuvinte spuse de organizatori și prezentarea unui reportaj, cu răspunsuri ale oamenilor despre timp și timp pierdut. După vizionarea interviurilor (multe răspunsuri au fost chiar elocvente, deși n-aș fi crezut), microfonul i-a revenit lui Solomon Marcus. O să spicuiesc doar câteva din ideile de pe parcursul prezentării:

– invitatul a părut în primele 30 de minute plictistor și incoerent
– repeta idei vehiculate de alții, fără a aduce vreo completare reală la subiect
– discursul său a fost greoi și oarecum învechit
– idee frumoasă: Timpul nu ne aparține (aș nota eu că nici ideile nu ne aparțin, tot din această sferă intangibilă)
– întrebări puse: Ce e timpul pierdut? Ce e risipa de timp și idei? Frumusețea timpului – care e ea?
– Timpul pierdut e singurul valoros – citat din răspunsul dat de una din persoanele întrebate
– idei reluate: Panta rei
– idei născute pe loc: Timpul e asimilat cu lenea, dar e sursă de idei
– zicală franțuzească: Dacă tinerețea ar ști și dacă bătrânețea ar putea
– Cine trece – noi sau timpul? Depinde de reper
– Miron Costin- citat și răscitat pe tot parcursul serii
– Viața ca trecere – de ce să faci ceva când poți să nu faci nimic?
– lista de găuri negre: stare larvara (lâncezeala), lenea, plictiseala, anodinul (derizoriul), stresul, viciul, rutina. Aceste stări sunt ingrediente ale umanului, dar trecerea de la ele la stări creatoare poate fi imperceptibilă. Viață e plină de tonuri de gri și ieșim cum putem din ele.
– Pâine și circ – spectacol

*Din acest punct, discursul a devenit fluid, asezonat cu o fărâmă de discuție trivială despre meciurile de ieri

– spectacol în zona culturii – nu are același efect precum pâinea și circul pomenite mai devreme
– câteva cuvinte și idei despre ARCEN (se pare că Solomon Marcus e la a doua colaborare cu ei)
– bottom line: ARCEN = E normal ca educația să ducă la cultură
– discuție despre Artele liberale: gramatica, retorica, logica, aritmetica, astronomia, muzica, geometria
– artele liberale au valoare de cunoastere și valoare ludică, cu ajutorul lor „trecerea” devine petrecere, cultura, etc…
– Competitia – un alt fel de spectacol
– „A omorâ timpul” – mostly prin anodin, violență, viciu

*E 7:53 și e încă lumină afară… Timpul încă mai stă, soarele mai stă… 🙂

– Nu e loc în educație pentru ludic, pentru spirit critic, contemplare
– Suntem de fapt sclavii unei societăți binare, ai unui sistem mincinos.

A fost pierdere de timp? A fost timpul de acolo frumos? A trecut vreo clipă timpul cât am fost acolo? Le-aș mai da o șansă, invitatul părea pe fugă, grăbit să spună ceva, dar parcă nu erau cu adevărat gândurile sale. Am notat tot ce-am putut, pentru a avea martor scris pe viitor, sunt sigură că peste ceva timp voi regăsi o idee de care să mă agăț. Până atunci, timpul meu are răbdare, se așterne liniștit în pat, se trezește dimineața după un somn bun și e întotdeauna gata de lucruri mari.

Snow Patrol – New York

Posted on by
Răspunde

Alone in a dark room, a big city, no soul next to you…
Remember the Big Apple…

If you were here beside me
Instead of in New York
If the curve of you was curved on me
I’d tell you that I loved you
Before I even knew you
Cause I loved the simple thought of you

If our hearts are never broken
Well there’s no joy in the mending
There’s so much this hurt can teach us both
Though there’s distance and there’s silence
Your words have never left me
They’re the prayer that I say every day.

Come on, come out, come here, come here
Come on, come out, come here, come here
Come on, come out, come here, come here
Come on, come out, come here, come here

The lone neon lights
And the heat of the ocean
And the fire that was starting to spark
I miss it all, from the love to the lightning
And the lack of it snaps, me in two

If you were here beside me
Instead of in New York
Of the arms you said you’d never leave
I’d tell you that it’s simple
And it was only ever thus
There is nowhere else that I belong

Come on, come out, come here, come here
Come on, come out, come here, come here
Come on, come out, come here, come here
Come on, come out, come here, come here

The lone neon lights
And the heat of the ocean
And the fire that was starting to spark
I miss it all from the love to the lightning
And the lack of it snaps, me in two
Just give me a sign
There’s an end with a beginning
To the quiet chaos driving me back

The lone neon lights
And the warmth of the ocean
And the fire that was starting to go out.

Cum vrei să faci când vrei să fii altfel

Posted on by
4

Te tunzi.
Te vopsești.
Schimbi cărarea.
Schimbi hainele.
Schimbi jobul.
Schimbi casa.
Schimbi orașul.
Schimbi partenerul.
Începi să dormi pe burtă.
Începi să cauți răspunsuri.
Începi să pui întrebări.
Începi să faci planuri.
Schimbi dieta.
Te duci la doctor.
Cumperi alte haine.
Ieși cu alți oameni.
Cauți alți oameni.
Uiți vechii oameni.
Îți amintești de oameni vechi uitați.
Te întrebi ce-ar fi fost dacă…
Te întrebi cum ar fi fost mai bine.
Vorbești mai mult cu mama.
Bei mai multă cafea.
Ai mai puțină răbdare.
Înduri mai multe.
Cauți, și cauți, și cauți.
Asculți mai puțin.
Vorbești mai mult.
Timpul trece mai repede.
Totul pare degeaba.

Dar niciodată nu vrei să afli de ce vrei să fii altfel. Nici cum. Nici când.
Iar la un moment dat, vei renunța. Calea pe care ai pornit nu e calea ta.

A river runs through me…

Posted on by
Răspunde

A river runs through me…
Cuvinte fără sens, ca niște culori pierdute… Ascuns în mine, roșu, albastru, tăcere turcoaz… Sub verdele crud din mine, sufletul se spală cu roua de dimineață și capătă altă față.
Cuvinte ascunse și întortocheate, cuvinte răsfrânte, răpuse de tăcere… Cuvinte care-au însemnat, care mi-au scris în suflet, promisiuni răsuflate peste ochii mei închiși…
Se desprinde totul din mine, petală cu petală, și în centru rămâne abur de suflet. A river runs through me… Și mă seacă.
Sursă.

Lecții

Posted on by
Răspunde

The words fall short sometimes.
Mergem prin viață, crezând că vom învăța ceva, crezând că, poate, cu timpul, lucrurile se vor schimba în bine în noi.
Oamenii sunt prea orgolioși ca să învețe din greșeli și sunt mereu surprinși când își repetă erorile și le merge prost.
Uimirea asta prefăcută, orgoliul nemăsurat ne țin în loc. În loc să greșim de 10 ori în același fel, în loc să ignorăm drumul care ne-a adus în low point, am putea foarte bine să ținem pe răboj tot ceea ce ne-a reușit, ca să repetăm, și tot ce nu ni s-a îndeplinit, ca să ne ferim.
În viață ne setăm praguri – 14, 15, 16, 18, 20, și tot așa. Și când vin respectivele praguri, tragem linie și adunăm. Ne iese că lumea e rea, oamenii sunt răi, everyone is out to get us. Vedem că nu ne plac oamenii care fac cutare și cutare și vedem că e greu să răzbați dacă n-ai pile, bani, sâni, etc.
Da, lumea e rea. Da, oamenii sunt răi. Pentru că lumea e plină de oameni ca tine, care nu vor să învețe din greșeli. Pentru că orgoliul nostru e mare și ne lăsăm orbiți întotdeauna. Pentru că nu știm să ajungem la jumătatea drumului, ca să întindem o mână. Pentru că am vrea să fim tot timpul sprijiniți, fără a înțelege ce înseamna să sprijini pe altcineva.
Lumea e plină de oameni ca tine, oameni care ai tu impresia că-ți vor răul. E greșit – doar binele lor îl vor, faptul că asta înseamnă răul tău e doar o întâmplare.
Învață să vezi lucrurile bune în oameni – nu doar pe cele rele. Dacă găsești un om frumos, încearcă să fii ca el. Dacă omul frumos are un punct negru, meditează și fă în așa fel încât să-l ocolești. Ar fi nemaipomenit să-i deschizi și ochii omului frumos, dar asta deja e învățătură de 2 vieți, iar noi n-avem timp nici pentru una…
Fă în așa fel încât, la socoteala de 50 de ani, să nu ai reproșuri – nici la adresa ta, nici la adresa altora. Fă în așa fel încât să spui: până acum, am învățat oamenii să zâmbească, i-am învățat să creadă, i-am învățat că mâine va fi mai bine. Până acum, oamenii m-au învățat că prietenia face cât 1000 de cuvinte, că munca mă va duce departe, că zâmbetul de dimineață e cel mai frumos.
Trebuie doar să ne deschidem sufletul și ochii, iar lecțiile vor veni…
Sursa.