Sa ploua, sa ninga,
Sa traga, sa stinga
Tot ce-i vapaie
Si tot ce ma-ndoaie.
Azi stau in genunchi
Si ma ploua siroaie.
Si-as spune ce simt,
Dar tu crezi ca mint.
Rusine imi e sa promit
Ca de-azi nu-ti mai ascund nimic.
Si stau in genunchi
Si caut ca mutul
Privirea ce-mi da astazi voie
Sa iti respir cuvantul.
Pai daca funia ramane
Si dupa nod, si dupa lat,
Sap in pamanturile stapane
Dupa boieri si scapatati.
Tot alergat-au fara nume
Oameni curati, oameni patati,
Si n-au stiut nicicand a-mi spune
Ce-mi trebuia, ce-mi trebuiati.
Sapun si sabie si foc,
Ascunse-n trup si-adanc in suflet,
Ca dupa-atata nenoroc
Sa nasca spuma peste zambet,
Sa nu mai bat pasul pe loc.
Dupa o bere chioara de la pet,
In care uit ce n-am stiut deloc,
Inchid un ochi si uit s-astept
Sa-mi vina-n viata punctul stop.
Pumn de pastile, trist decor.
Incet, nici nu mai simt ca mor.
Ma clatin usurel si dor
Tot ce-a trait pe langa mine si ador.
dac-as cauta un dric in care sa
m-afund,
sa-ngrop secretele si sa le-ascund,
si-as renunta la tine tot…
dar asta n-am sa pot.
sa ma-ntrerup la jumatate,
sa ma indrept usor de spate,
sa mai deschid o usa-n departare,
sa simt cum inima imi bate tare.
de-as vrea sa sap si sa sadesc,
secretele sa nu le mai gasesc,
eu n-as putea, stiind ca pleci,
sa nu te am pe veci.
Daca ar fi sa plec in clipa asta, m-as gandi de doua ori inainte. Sunt atatea lucruri nerezolvate in Bucuresti, as vrea sa te iau cu mine, dar ce facem cu disertatia si serviciul si banii? Si ce ne luam la noi? Si ce lasam acasa? Si cine ne uda plantele? Si cine da de mancare cainilor?
Intotdeauna am vrut sa fiu o spontana, dar stomacul nu ma lasa. In clipa in care lucrurile se deranjeaza cu un milimetru, incepe sa ma doara si ma sufoc si am crampe, mainile imi transpira si imi tremura si nu prea mai stiu cum ma cheama.
Daca ar fi sa ma uit la viata ca la o calatorie lunga, pana acum biletul meu e cel mai ieftin. Pe drumuri umblate, fara masa in plus, fara cafea sau coniac, nici macar o perna pe care sa ma sprijin cand ma ia somnul. E ca si cum uneori n-am curaj sa pasesc, desi as vrea sa gasesc asta in mine.
Imi place confortul de langa tine, pentru ca te cunosc si stiu ca, daca lucrurile se duc la vale, ma tin de tine si te mangai si imi dau seama ce sprijin esti. Langa tine, nimic nu se duce la vale, si decat o viata boema, prefer asta.
Calatoria asta e ca un drum cu trenul – clasica, fara surprize, cu biletul platit pana la capat si nici macar controlorul nu vine sa ma mai intrebe daca am platit sau nu. Iar ce e mai important e ca in pretul biletului esti tu si uneori ma simt de parca as fi castigat la loto.
Pagina sase din Iad.
E ca si cum se intoarce in mine, fara sa aiba un motiv clar. Totul arde, fara sa fie fierbinte. Totul e abur, fara sa… Fara ce? Din ce apare aburul? Din ce apar eu? Din ce apari tu?
La pagina sase din Iad se intampla totul.
In Iad totul are legatura cu sasele din mine. Stiu ca oamenii dor, stiu ca eu dor, si totusi continuam sa ne lovim unul de altul, in speranta ca… Ceva. Orice.
La pagina sase din Iad nu se intampla nimic. Nici nu stiu daca as vrea sa se intample ceva. Oare daca se rupe tot, se lipeste tot? Sau daca explodez incet, fara sa ma simta nimeni? Nu e ca si cum as cere ceva cuiva, doar sa dispar uneori pe nesimtite.
Eventual, sa rasar in alt colt de lume, unde sa nu ma stie nimeni. Unde sa nu stiu pe nimeni.
La pagina sase din Iad trebuie sa semnez pentru asta? Fie.
Fara pata si cuvant,
Doar cu linistea-n mormant,
Fara taceri si omul sfant,
Azi nu adie niciun vant.
Tresar in somn si-ncremenesc,
De parca n-ar fi ce-mi doresc,
Si toata viata mi-o traiesc,
La umbra nucului imbatranesc.
Cand intr-o clipa ma strecor,
Cum am facut de-atatea ori
Cand te simteam ce tare dori,
Si nu voiam decat sa mor.
Cu zumzet, vuiet si-alte cele,
Adun in fata ta pacate grele,
Si le-as spala pana la piele,
De n-as mai sti de ele.
Adun in mine mintea de pe urma,
Trecutul tot il las si scurma
Sufletul meu, bucati de turma.
Telefonul nu mai suna.
Oglinda ma arata schimonosit, ca si cum muschii se invart haotic pe fata mea. Sunt plin de jeg si urme de ceva negru, dar nu prea vreau sa aflu ce. Lumina palpaie un pic deasupra mea, si becul se stinge. Geamul spart lasa aerul rece de afara, iar aerul ia foc atunci cand se atinge de pielea mea.
Jumatate de cap are par, iar cealalta jumatate nu. Parul de pe prima jumatate e in smocuri si creste neregulat, iar in unele locuri e murdar de ceva cleios. Miroase ciudat in baia asta, si lumina continua sa tremure deasupra. Aerul e din ce in ce mai rece, si apoi fierbinte pe mine.
Am o pleoapa cazuta, usor cazuta. Coltul stang al gurii tremura, ca dupa o sete groaznica. Deschid buzele si dintre ele iese un harait teribil, ca de animal haituit intre iaduri. Lumina, oh… Lumina!
Orbesc usor, si asta ma face sa clipesc. Aerul ma gadila cand intra in narile mele, nari pline de jeguri mirositoare si verzi. O foame ma cuprinde, si inchid usor ochiul bun. Pielea se desprinde bucati, bucati de pe mine. Urechile toate-mi zvacnesc, si-as vrea sa stiu de ce nu e liniste. Becul inca se zbate deasupra capului meu si-mi incalzeste jumatatea cheala.
In chiuveta am o furculita ruginita, stramba ca mine. Dau drumul la apa si bag mainile sub robinet. Nu curge nimic, dar le tin pret de o secunda, apoi le duc impreunate catre fata. Inchid ochii, in asteptarea apei, si nimic nu ma atinge, doar mainile murdare si aspre. Ma frec bine pe fata si apoi ma sprijin de chiuveta.
Pentru cateva secunde (sau ore?), becul si-a oprit jocul. A ramas aprins. Ma uit in oglinda clar, imi verific parul, fruntea, nasul stramb, ochii si dintii. Din toate lipseste cate ceva, sau poate am ceva in plus. E liniste si apasare si aerul intra direct fierbinte. Acum se raceste de pielea mea, de parca asa ar fi normal.
Iau furculita. As vrea s-o spal, dar flegma mea e suficienta. O racai cu unghia rupta si murdara. O infig in ochiul stramb. O infig si-o rasucesc. Si dintr-o data, e totul mult mai clar.