Arhive etichete: ganduri

Tata

Posted on by
6

Cand eram mica, tata era poet.
Poet fiind, iubea mult. Iubea multe femei, pe langa maica-mea. De multe ce-a iubit, cea din urma s-a hotarat sa-l lase. Pe langa faptul ca era poet, ii placea si sa se distreze. Asa ca s-a distrat, in fiecare clipa, uitand de cei din jurul lui. Probabil ca hedonismul in care traia ii era suficient.
Eu si mama am crescut departe de el. Impreuna, doar noi doua, fara picior de barbat. Terifiata, saraca maica-mea asista zilnic la transformarea mea in taica-miu.
Devenisem poeta si in acelasi timp, de-o nesimtire cruda. Dar cui ii pasa? Eram fata lu’ tata si nimic nu schimba asta. Daca ma puneai langa maica-mea, oglinda ne arata foarte distinct. Indepartate, ca fire si ca aspect, puteai cel mult sa zici ca suntem rude indepartate.
Lirismul in care traiam m-a apropiat si mai mult de fire lu’ al batran. Hedonismul din el se pogora acum asupra mea. Trecusem de stadiul de poetesa, eram deja mai mult. Si mie imi placea sa ma distrez, desi nu tocmai ca taica-miu. Faceam alte lucruri, minore. Dat fiind faptul ca eram minora.
Maica-mea ma tot batea la cap sa-l cunosc, si eu refuzam categoric. Daca as fi stiut ca intre el si mine – fata in fata si eu si o oglinda – fata in fata, nu e nicio diferenta, as fi stat acasa.Nu m-as fi obosit sa scormonesc prin trecut si prin vremi apuse si uitate. Mi-as fi vazut de ale mele. Erau atatea carti de citit, atatia oameni de cunoscut.
Acum, taica-miu nu mai e nici poet, nici manat de hedonism.
Desi seman cu el, nu sunt chiar ca el. Sper ca la varsta lui sa stie lumea unde sunt. Sau, daca nu stie, macar sa ii pese.

Fata cu bani

Posted on by
10

Bai, uneori ma trezesc vorbind de una singura. Imi vorbesc mie si imi spun cuvinte grele, care ma reprezinta in fata altora, dar in sinea mea nu le recunosc. Mi-a fost greu sa traiesc si sa respir, de multe ori. Desertul meu era painea cu apa, jucariile mele – noroiul de afara.
Am asteptat cu sufletul la gura ce asteapta orice copil dintr-un oras mic : sa plec. Mos Craciun nu exista, si nici naivitatea de atunci.
Ma uitam in oglinda – cresteam frumos, with all the right bumps in all the right places. Eram frumoasa? Nu stiu, dar eram saraca si voiam sa nu mai fiu. Am plecat de-acolo, dar nu cu prima ocazie, nici cu a doua. Eram lasa, ca si acum. Si naiva – desi in sufletul meu, imi spun „proasta”. Naiva e un cuvant care impopotoneaza realitatea.
Bai, si trece timpul. Si mi se pare ca totul e perfect – e cum mi-am dorit. Independenta mi-o spal pe dinti in fiecare dimineata, parul mi-l pieptan cu ura si inchei cureaua pantalonilor mai strans. Sunt frumoasa? Sa dea dracu daca sunt. Bine ca ma vad altii asa, e mai usor sa treci prin viata asa. Sau nu. In fine.
Diminetile sunt la fel de pustii ca acolo, cu nimic de facut. N-o sa ma plang de sufletul gol, si nici de linistea din capul meu, atunci cand nu ma cert pentru vreo prostie. In orasul ala uitat de mine, nu de Dumnezeu, toata lumea vrea bani. Esti invatat sa te vinzi pentru orice. Dar nu acuz orasul pentru ca eu ma vand, nu? Sau da? Nu stiu. Ne vindem, fara sa tinem cont de cursul euro-leu, sau ce alte cursuri or mai fi. Iti vinzi
gandurile si zambetele. Iti vinzi sufletul, te transformi si apoi te plangi ca un ipocrit ca o duci rau. Ca nu esti ce-ai vrut sa fii. Eu fac ce-am vrut intotdeauna. Ma plimb cu tine, sau cu masina ta. Tu nu stii ca e acelasi lucru pentru mine. Certificatul tau de nastere e pentru mine hartia cu care ai deschis contul de la banca pe numele meu. Cele mai frumoase flori pe care le-am primit au fost alea din hartii verzi si albastre. Cel mai frumos cadou de la tine a fost inelul de aur. Cand ma uit la tine, nu te vad pe tine. Esti tot ce mi-am dorit vreodata. Esti BANUL puternic, care ma misca. Reprezinti stabilitatea, linistea, corectitudinea. Nu te vad in monezi mici, de 1 euro sau de 5. Doar in bancnote mari, de 100. In lingouri de aur. Ma deranjeaza cand ma mangai, pentru ca ma linisteste mai mult atingerea teancului de bani. Nu am nevoie de pastile, doar sa ma uit putin la cardurile tale si ma simt mai bine. Si de asta vreau sa ne despartim. Vreau sa pleci. Pentru ca, desi esti tot ce mi-am dorit vreodata, nu te mai vreau. Du-te, undeva unde n-o sa te mai vad vreodata. Pa.

Povestea unei sinucideri

Posted on by
6

Stii ca atunci cand tu respiri
Si picatura de-aer umed te patrunde,
Renasti putin cate putin in tine
Si-apoi te duci spre nicaieri.
In fiecare clipa vad taisul,
Vad aerul ascuns care strapunge.
In fiecare ora, ascutisul
Sabiei ma unge.
Separ de lume, prin hartie,
Tacerea moarta, aurie.
Cu litere, in piatra eu voi scrie
Cuvinte fara sens, de apriga lesie.
Taramul de afara arde si se coace.
In mintea mea nu este pace.
Totul in mine urla si se-mbata
Cu sangele ce-mi curge de la subtioara.
Pumnul intreg azi il inghit.
Amar si dulce, colorat,
Se duce mult prea linistit
Spre micul meu stomac.
Pastile de uitare si de adormire,
Ele vor sti ca vreau sa fiu mireasa.
Chiar inainte, cu ultima sclipire,
Voi demonstra ca merit sa le fiu craiasa.
Scuipand din mine mancarea si pastila,
Pastrand in mine ce trebuie ca sa nu mai traiesc,
Curand din aer nu-mi ramane decat gazul
Care m-ar putea intoxica si-ar rupe azi zagazul.
Lumea se prabuseste, lumina mi se taie.
Furtunul de la spitalul vostru e gretos.
Spasmele s-apropie, matele mi se-ntretaie.
Din suflul meu a mai ramas praful grunjos.

Trademark

Posted on by
Răspunde

Stii cum e cand vrei sa scrii povestea vietii tale? Eu stiu c-am vrut s-o scriu de multe ori. Si nu mi-a iesit. E o poanta veche – chestia cu scrisul, nu viata mea. E ca o posirca de cafea, statuta si cu pete de ulei, cu prea mult zahar si un fir de praf.
Creioane si hartii, imebecil de ascunse intre alte hartii si alte creioane. As vrea sa fiu unul din personajele memorabile al unei carti, sa fiu o piatra de temelie in formarea unor opinii, pareri, polemici si dispute. Apoi sa ma transform in desene animate. Tom si Jerry. Dexter si DeeDee.
Trademark-uri adevarate.

Ma gandeam azi sa-mi pun picioarele sub copyright infringement. Sa n-aiba dreptul muritorii sa se holbeze la ele, sa fie cu acces restrcitionat. Nu ca n-ar fi si acum, dar ochii lumii nu-i poti inchide. Lumii i-as inchide gura, sa nu mai verse atata fiere si amar. E aberant de trist ce mi se inamplta. E aberant si lipsit de motiv. Stupid, aiurea, albastru si burlesc. Pin-up girl.

Despre un film…

Posted on by
Răspunde

L-am vazut – intr-un sfarsit. Mi-a placut de Alice Ayers. Care era Jane Jones. Parca eram eu, fara sa fiu eu.
Asa as fi facut si eu, daca eram in locul ei.
E o poveste veche.
Nu e cu nimic mai frumoasa.
Ar fi bine daca as putea deveni alta, o data cu numele nou.
Si totusi, cred ca n-o sa-l mai schimb niciodata…
Azi as vrea sa fiu Jane Jones, sa ma metamorfozez in Alice Ayers si sa adorm pe o perna uda.

Despre Nimic

Posted on by
Răspunde

Nu e apa. N-a ramas nimic. Nici sarat, nici dulce. Lumina se stinge si gaura din ea e doar un pic mai neagra. Aerul se rasfrange, se bate cu dintii sa treaca prin ei. Daca as fi o culoare, as fi roz. Pentru ca imi lipseste intensitatea si curajul, imi lipseste placerea, adevarul, zambetul, placerea… Din nou?! … In fine, placerea, tacerea, vorbesc prostii.
Din nori se naste vata de zahar. Din apa se naste transpiratia. Din aer se naste senzatia. Din gust, ma fac amara si albastra.
Din forta ramane golul. Liniste si ecou. De fapt, cui ii mai pasa?
Daca m-as minti si as reusi sa cred ca ma nasc de la inceput, m-as mosteni pe mine, cu ochii care nu vad si glasul care nu vorbeste. Urechea mea e moale, si pielea mea miroase. Dar daca m-as minti, as mosteni pamantul, as mosteni piatra si iarba, pufuletele de nor si caracterul meu oribil.
Si daca ar fi sa iti spun adevarul, ti-as spune ca nu exista asa ceva. Pentru ca oamenii l-au omorat cand au ascuns prima boaba de strugure, pentru ca oamenii l-au respirat cand au mirosit prima floare si pentru ca s-a terminat cand m-am nascut eu.
Da-mi o radiera. Vreau sa nu-mi mai pese!

Despre moarte si alte balarii

Posted on by
1

Puştoaica se joacă iar cu tastatura. Iar ar vrea să inventeze cuvinte şi fapte, persoane şi îngeri. Demonii şi-i ascunde adânc în coşul pieptului, îi păstrează şi îi e frică să-i arate lumii. Se uită la tastatură şi pe geam, se uită la oameni şi covoare, se… Se… Se… Ce naiba se? Nici ea nu ştie.
Se uită în oglindă, se şterge pe faţă, demonii nu pleacă.
Îi vine ideea să scrie despre cineva care moare.
E uşor pentru ea. Noaptea are vise despre oameni care mor, uneori moare chiar ea. Şi simte durerea şi aerul care nu mai intră în piept şi ştie despre ce vorbeşte. Îşi omoară personajele în fiecare zi, le scuipă şi le dă cu noroi, şi se simte mai bine.
Azi iar o să omoare pe cineva. Se pregăteşte să scrie, tastează două cuvinte.
Încă două cuvinte…
Pune un punct. Mai scrie o frază.
Un semn de întrebare. Ea respiră sacadat.
Încă două cuvinte şi………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………