It’s really a wonder that I haven’t dropped all my ideals, because they seem so absurd and impossible to carry out. Yet I keep them, because in spite of everything, I still believe that people are really good at heart.
Anne Frank
Oglinda ma arata schimonosit, ca si cum muschii se invart haotic pe fata mea. Sunt plin de jeg si urme de ceva negru, dar nu prea vreau sa aflu ce. Lumina palpaie un pic deasupra mea, si becul se stinge. Geamul spart lasa aerul rece de afara, iar aerul ia foc atunci cand se atinge de pielea mea.
Jumatate de cap are par, iar cealalta jumatate nu. Parul de pe prima jumatate e in smocuri si creste neregulat, iar in unele locuri e murdar de ceva cleios. Miroase ciudat in baia asta, si lumina continua sa tremure deasupra. Aerul e din ce in ce mai rece, si apoi fierbinte pe mine.
Am o pleoapa cazuta, usor cazuta. Coltul stang al gurii tremura, ca dupa o sete groaznica. Deschid buzele si dintre ele iese un harait teribil, ca de animal haituit intre iaduri. Lumina, oh… Lumina!
Orbesc usor, si asta ma face sa clipesc. Aerul ma gadila cand intra in narile mele, nari pline de jeguri mirositoare si verzi. O foame ma cuprinde, si inchid usor ochiul bun. Pielea se desprinde bucati, bucati de pe mine. Urechile toate-mi zvacnesc, si-as vrea sa stiu de ce nu e liniste. Becul inca se zbate deasupra capului meu si-mi incalzeste jumatatea cheala.
In chiuveta am o furculita ruginita, stramba ca mine. Dau drumul la apa si bag mainile sub robinet. Nu curge nimic, dar le tin pret de o secunda, apoi le duc impreunate catre fata. Inchid ochii, in asteptarea apei, si nimic nu ma atinge, doar mainile murdare si aspre. Ma frec bine pe fata si apoi ma sprijin de chiuveta.
Pentru cateva secunde (sau ore?), becul si-a oprit jocul. A ramas aprins. Ma uit in oglinda clar, imi verific parul, fruntea, nasul stramb, ochii si dintii. Din toate lipseste cate ceva, sau poate am ceva in plus. E liniste si apasare si aerul intra direct fierbinte. Acum se raceste de pielea mea, de parca asa ar fi normal.
Iau furculita. As vrea s-o spal, dar flegma mea e suficienta. O racai cu unghia rupta si murdara. O infig in ochiul stramb. O infig si-o rasucesc. Si dintr-o data, e totul mult mai clar.
Pe Born Villain îl aștept de mult, cam de când a plecat Tim Skold de la Manson și cam de când Twiggy a revenit, întru satisfacția vechilor fani. Ăștia vechii au crezut că Twiggy e ceea ce are nevoie formația, deși eu plângeam după sunetul dur al suedezului și îi ascultam albumele solo.
Manson a descris albumul în multe feluri, cel mai sexy atribut fiind „suicide death metal”, cel mai aproape de adevăr.
În fapt, albumul e standalone, nu poate fi legat decât probabil de tranziția lui Brian Warner ca persoană. Ascultându-l, simt nevoia acută a omului de oameni și poate că citesc mai mult decât e acolo, dar nicicând Manson nu și-a descris un album mai bine.
Born Villain debutează pervers cu „Hey, Cruel World…”, o colaborare violentă între Twiggy și Vrenna, oameni de bază în formație. Urmează single-ul „No Reflection”, copil sălbatic între cei 3 piloni (Manson, Twiggy, Vrenna) și „Pistol Whipped”, o piesă leneșă, cadențată și nesimțită.
Încep să răsară bijuteriile ascunse, pline de referințe obscure și mai puțin obscure. „Overneath the Path of Misery” – un strigăt dureros după ceva. „Slo-Mo-Tion”, furioasă, sexy, sălbatică, tristă, beată – amalgam de tot. „The Gardener” e vulgară și reală, dovada clară că între Twiggy și Vrenna se pot naște mulți copii. „The Flowers of Evil” e plină de metafore, la fel cum e și „Children of Cain”.
„Children of Cain” e o piesă specială, e creația lui Manson și îl auzi strigând pe toate cele 5 minute și 17 secunde. Merită doar ea timp special de ascultat, timp de meditat, timp de ucis, timp de sinucis… Trădare, trădare, de 3 ori trădare. A sinelui.
„Disengaged” – știu că e acolo, dar nu e memorabilă. Habar n-am ce să spun despre ea, deci probabil că nu merită cuvinte. „Lay Down Your Goddamn Arms” – în stilul industrial pur, cooperare între Twiggy și Vrenna, as usual, e dură, sinceră, violentă și pură. E cum ar trebui să sune Manson dacă ar fi un copil cuminte, cu guleraș apretat. Dar nu e.
„Murderers Are Getting Prettier Every Day” e un titlu demn de cancan, la prima vedere, dar la prima ascultare te lovește sunetul industrial care vine natural, la chemarea lui Manson. „Born Villain”, piesa care dă și titlul albumului, emană ceva western pentru urechile mele – aștept din clipă în clipă un duel între Manson și Manson. Îl aștept beat, cu țigara în colțul gurii, în ușa bodegii, cu o pălărie cu boruri largi și o vestă soioasă pe el. „Breaking the Same Old Ground” e o piesă anxioasă, nerecomandată deprimaților sau celor on the edge, o piesă supărat de sexy. „You’re So Vain”, în original a lui Carly Simon, colaborare cu Johnny Depp, este cea de-a doua piesă la care a făcut cover care-mi place (prima fiind Personal Jesus).
Citind review-ul, îmi dau seama că albumul poate fi catalogat drept „sexy suicide death metal”, with a hint of roughness and S&M, de ascultat într-o după amiază în care ești transpirat, obosit de lume, supărat, dezamăgit, o zi în care să îți vină să urli și să iei cuțitul și să nu știi ce să faci cu el.
Tracklist:
„Hey, Cruel World…” – 7
„No Reflection” – 8
„Pistol Whipped” – 8.5
„Overneath the Path of Misery” – 10
„Slo-Mo-Tion” – 10
„The Gardener” – 10
„The Flowers of Evil” – 10
„Children of Cain” – 10
„Disengaged” – 5
„Lay Down Your Goddamn Arms” – 9.5
„Murderers Are Getting Prettier Every Day” – 8
„Born Villain” – 8
„Breaking the Same Old Ground” – 8
„You’re So Vain” (featuring Johnny Depp) – 9
6 iunie, 2012. Bucuresti. Romexpo. Nume de cod: Linkin Park.
Am venit cu un 331 de la Romana, inghesuita intre alti oameni care se duceau spre concert. Toata lumea era entuziasmata si enervata de traficul dubios de pe Dorobanti, dar in acelasi timp toata lumea astepta cu nerabdare concertul.
Dupa cateva neintelegeri pe motive organizatorice si de orientare, am ajuns la locul cu pricina. Primul lucru observat: ce putina lume era. Al doilea: cat de putini oameni dansau (am ajuns fix pe Zdob si Zdub – Videli Noci).
Ne-am instalat aproape de gardul ce despartea Gazonul B de A, fix in spatele turnului de filmare si a cortului de sunet. In jur, oameni cu varste cuprinse intre 12 si 52 de ani, copii nesupravegheati, fete venite sa-l iubeasca pe Chester (sau pe Mike, who knows?) de la distanta cu un sutien intre ochi, baieti cam derutati, niste hipsteri care n-ar fi recunoscut ca-s hipsteri si tot asa…
Pe la un 8.20 a inceput spectacolul. Setlistul final de la Bucuresti a fost:
Tinfoil
Faint
Papercut
With You
Runaway
Given Up
Blackout
Somewhere I Belong
(2012 ext. intro)
New Divide
A Place for My Head
New Divide
Lies Greed Misery
Points of Authority
Waiting for the End
Breaking the Habit
Leave Out All the Rest / Shadow Of The Day / Iridescent
(Ballad Medley)
The Catalyst
What I’ve Done
One Step Closer
Burn It Down
In the End
Numb
Bleed It Out
Momentele mele de maxima bucurie: Papercut, With You, Runaway, Somewhere I Belong, A Place For My Head, Points of Authority, Breaking the Habit, Ballad Medley-ul, One Step Closer, In The End, Numb si Bleed It Out.
A fost un blend frumos de piese vechi si noi, balade si chestii puternice, pe care se imbinau placut growlurile lui Chester cu rapul lui Mike. Trupa a fost profesionista, exceptand vreo cateva mici floricele ale tobosarului (la inceput si la sfarsit), cand a scapat cu mana pe tobe si a sunat de parca a intrat pisica intre oale (sunt rea), si alte cateva mici improvizatii ale chitaristului, care a crezut ca e la Pink Floyd pentru 5 secunde.
In ciuda setlistului foarte bun, n-am inteles sunetistul ce facea. Cred ca am auzit concerte Vita de Vie cu sunet mai bun ca acolo. S-a stricat o parte din atmosfera doar cu asta. Apoi, publicul. Static (cel putin la Gazon B), jumatate de Gazon A – gol total. Partea stanga de la Golden Circle si Tribuna – un pic mai animate, dar cam atat. Momente de maxim amuzament: drunk people running around prin perimetrul de la Gazon A, ca deh… Oricum nu dansa nimeni. Ah, si o tanti de la BGS, supposedly with a great ass. Partea de visuals a fost foarte faina, s-a impletit frumos cu ce cantau baietii aia.
Per total, a fost un concert care a meritat. Merita si acum 10 ani, si acum 5 ani, si in prezent. Nu garantez ca as fi mers daca era peste 5 ani. Meritau un public mai activ si mai multa lume in general. Meritau un sunet mai clar. Ar fi fost ideal daca ar fi inceput la 9.30, ca sa ma pot bucura de visuals pe bune, nu la 8.20, cand e lumina afara si reflectoarele alea nu fac nimic special. Sa zicem un 8. Pentru ca n-au cantat Crawling si nici nu s-au intors la Encore. Si au avut si steagul pus invers.
Ora la care pamantul a stat
Se scurge rapid printre degete…
Pe 4 cai venit-au straini
Cu suflet negru si ochi haini,
Cu zambet de apocalipsa cruda,
Doamne, pe noi cine ne-ajuta?!
Din ei nasc flacari, din flacari scrum!
Eu nu mai stiu unde-s acum…
Din sabie se naste moarte
Si viata nu-ndrazneste sa ma mai poarte…
Si totul se umple, si totul e vuiet.
Si totul cade, si liniste nu e.
Totul ma doare ca prima oara,
Si scrum, si cenusa, in plina seara.
Si totul s-a spart
In ora la care pamantul a stat.
Once in a while, some old fart se trezeste ca vrea sa ne aducem aminte de el. Azi am dat peste vreo 3…
Bob Geldof are senzatia ca ar fi putut avea o cariera de calibrul lui Sting sau Paul Weller, daca n-ar fi fost asa de …”suflet-mare”? Nici nu stiu cum sa-i zic. Ok, ne-a placut Boomtown Rats (nimeni nu stie cine sunt, doar vreo 2-3 rataciti poate mai au habar), dar sa zici ca aveai atata potential si ca doar faptul ca ai facut charity work te-a tinut din treaba e… Pur si simplu. In alta ordine de idei (expreise imprumutata de la Bestmusic.ro), ii multumim pentru Live Aid-uri. A facut treaba misto acolo. Sursa.
Kirk Hammett (il stiti, e un nene de la Metallica) s-a gandit sa ne anunte de ce muncesc asa mult in turnee si ca de ce nu-si vad ei familiile. Cica nu ar castiga mai nimic din drepturile de autor si ca asta ii sileste sa mearga in turnee foarte mult timp. Ok, si? Mai tine minte cineva scadalul cu Napster? Mkay. Roata se intoarce. Alta intrebare: mai tine minte cineva ultimul album Metallica? Mkay. Sursa.
Baba suprema: Madonna. Acum ceva timp ma revolta si scarbea cu declaratii aruncate aiurea prin presa la adresa diversilor colegi de breasla. Lansa femeia un album, normal ca avea nevoie de publicitate. Si la momentul respectiv, dupa ce-a aruncat cu rahat in toti (Lady Gaga, Britney Spears, M.I.A. si Elton John), a zis ca single-ul lui LG, Born This Way (aparut in urma cu 1 an, dar atunci n-a comentat nimic), e doar o varianta redusa a piesei Express Yourself, hit al magnificei preotese a muzicii. Sa ghiceasca cineva cine a facut cover dupa Born This way, cover injectat la final cu o mica bucatica din „She’s Not Me”. Puteti sa dati click pe propria raspundere. Eu nu dau. Sursa. Update: clipul nu mai e pe youtube. Ii cred pe cuvant pe cei de la NME ca a fost indeed un clip cu Madonna cantand acel cover.
Sell your cleverness and buy bewilderment.
Rumi