Sub stele mă îngroapă.

Deasupra mea sunt stelele care pâlpâie. În mine pâlpâie viaţa, mai are un pic şi se zbate, vrea să iasă. Îi simt răsuflarea deasupra mea. Miroase a mâncare proastă, de ţăran.

Încă nu-mi vine să cred ce se întâmplă. Cum naiba de s-a ajuns la asta?

Acum o oră eram fericită, întinsă pe pătura pe care am stat şi la picnic dimineaţă.

Încă îmi amintesc ce frumos era azi dimineaţă. Soarele era sus, pe cer – în locul stelelor de acum. Era cald, ca la începutul primăverii, deşi toamna s-a instalat destul de vizibil.

Îmi aduc aminte clar că mă gândeam că e ultimul picnic pe anul ăsta.

O lopată de pământ mă trezeşte din reverie. Îmi acoperă ochii şi stelele nu se mai văd la fel de bine.

Din cauza asta, mi se pare că pâlpâie mai tare. Dar poate doar mi se pare mie.

Pământul care îmi acoperă o parte din faţă mă împiedică să respir.

Printre bucăţele negre de pământ, cerul se face din ce în ce mai mic.

Nu mai sunt greieri care să acopere sunetul pe care îl face lopata care mă îngroapă.

Pare aşa pustiu în pădure. Mi-aduc aminte că pentru asta am şi venit aici. Pentru că era mai linişte.

Mă uit la stele şi mă gândesc că ar trebui să mă bucur măcar de această ultimă privelişte.

E linişte. Cerul de deasupra mea mă înveleşte. Pământul care ar trebui să fie sub mine mă înveleşte şi el.

Sunt acoperită de tot ce e în lume, separată de tot ce e viu şi tangibil.

Mă uit la el. Dimineaţă luam picnicul împreună şi îmi zâmbea.

De fapt, mi se pare că şi acum îmi zâmbeşte. M-aş chinui un pic să-i zâmbesc înapoi, mi-e frică să nu se simtă vinovat de ce a făcut.

Îmi dau seama că am îngheţat. Nu se mai mişcă nimic în mine. Nici măcar nu pot să-i zâmbesc, să mă prefac că e totul în regulă.

Când m-a lovit, nu m-am aşteptat.

Am îngheţat rapid, deşi îmi venea să plâng.

Aerul a încetat să mai între în mine.

Încet, încet, se lăsa seara. Peste mine, peste pădure.

A trecut timpul şi sângele mi s-a uscat pe ochi.

În tot acest timp, el săpa şi săpa şi săpa…

Mă uitam la stele, cum apăreau deasupra mea şi se uitau îngheţate la mine.

Sângele le făcea să pară mai roşii.

De fapt, tot ce vedeam era roşu.

Treptat, treptat, mi s-a făcut mai cald.

M-a mutat în groapa care i-a luat o veşnicie să mi-o pregătească.

Mi s-a făcut mai cald şi am observat că vântul nu mă mai atingea.

Pe ochi mi s-a pus mai întâi o ceaţă roşie, apoi pământ.

Underneath the stars…